„Celula” comunista din Copou

La camera 47 a caminului C10 din Complexul Codrescu, usa se deschise in urma unui "Da!" stingher. Gazdele, cinci fete, intimpina pe oricine cu un zimbet primitor si isi asaza musafirii in locul cel mai primitor: linga ventilator. "Forte cald!" exclama Thao, si merge repede sa-l deschida si pe celalalt. Pentru ele, de aproape un an "acasa" inseamna Romania. Iar tara noastra isi va pastra aceasta titulatura pentru ele timp de inca cel putin 3 ani. La fel si pentru cei doi baieti, tot din Vietnam, care stau in alta camera, dar care acum au venit "la fete".

"Gramatica voastra e imposibila"

"Nu sintem din China! De ce toata lumea crede asta?", spune Hien, fara urma de revolta si mai mult din curiozitate decit din patriotism. Au venit in Iasi in octombrie anul trecut, cu o bursa guvernamentala pe care, spun ele, au obtinut-o usor. A urmat anul pregatitor, care a fost in ceea mai mare parte despre invatarea limbii romane. "Gramatica voastra e imposibila!", suspina Thao, care mai are aproape o luna pina va incepe cursurile Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor.

Pentru studentii din Vietnam, Europa reprezinta ceea ce reprezinta pentru noi visul american. De acolo, viata pe batrinul continent e creionata in culori pastelate, iar criza cu care ne framintam nu a aruncat prea mult gri in tablou.

Europa ca Europa, dar de ce Romania? Guvernul vietnamez nu le-a lasat sa plece inaintea incheierii unui an de studii universitare acolo. Nu puteau invata intr-o tara democrata din Europa fara a nu cunoaste "Istoria comunista", un obiect obligatoriu in toate universitatile din tara natala. Subiectele legate de comunismul din tara lor sint insa oarecum evitate. De asemenea, in prima luna de studentie, ele au invatat cum sa foloseasca o arma. "Pentru a te simti in siguranta, ne invata sa ne protejam", incearca Hien sa gaseasca o explicatie. "Dar nu mi-as dori sa folosesc un pistol, nu ma simt in stare sa trag cu o arma", adauga Thao pentru a alunga orice urma de surprindere. "Sunt vietnameza, trebuie sa stiu aceste lucruri, sa am responsabilitati ca adult!", intervine Tam, cind prinde si ea, intr-un sfirsit, sirul discutiei.

De ce Romania?

Cind au luat decizia de a studia intr-o alta tara au avut de ales intre Rusia, Bulgaria, Ungaria, Ucraina sau Polonia. Daca fetele au ales Romania pentru simplu fapt ca o considera frumoasa, cei doi baieti, Phuc si Viet, isi sustin alegerea pe criterii economice si academice. "Romania si Vietnam au relatii economice de mult timp, plus ca la noi tara voastra e faimoasa pentru petrol", spune Phuc convins.

O informatie valabila cindva, dar acum perimata: Romania a fost cindva, in perioada interbelica, unul din liderii mondiali in utilaje petroliere. "De asemenea, viata si studiile sint foarte bune", completeaza Viet. Cu toate ca regimul comunist din Vietnam ofera astazi mai multa libertate, ei poarta povara controlului, o povara de care simt ca au scapat venind aici.

Cei sapte s-au cunoscut in momentul in care si-au luat viza, iar Thao s-a simtit invadata de fericire cind a pasit "pe pamint democratic, european". Desculta, cu unghiile de la picioare colorate si cu o rochita simpla, ea gesticuleaza cu emotie cind vorbeste de familia ei, pe care nu a mai vazut-o de aproape un an. Cu un zimbet neschimbat, ea recunoaste ca acum cele mai placute momente sint cele in care isi vede familia pe Internet. Fericita, o ia de mina pe Hien, care-si aruncase ochii pe fotografia atirnata pe birou.

"Imi place zgomotul. Ma duc la Bucuresti"

"Fetele astea…", intervine Phuc. "Mie imi place zgomotul. Eu ma duc la Bucuresti. Fac acolo Politehnica. Lor le place linistea, Parcul Copou", adauga el, dind din mina. Nu isi face griji pentru felul in care se va descurca acolo. Are insa unele retineri. "Am auzit ca bucurestenii nu sint prietenosi. Dar pentru mine este suficient sa vad orasul si sa stau in camera mea. Ambasada face totul pentru mine, imi gaseste camin, imi plateste facultatea, iar pe mine nu ma intereseaza nivelul de viata, ci cu ce cunostinte voi pleca de aici", spune Phuc.

La rindul sau, Viet, cu toate ca este de partea fetelor si nu se arata incintat de faptul ca va studia Petrochimia in alt oras, la Pitesti, crede ca "studiile de aici ma ajuta pe viitor, limba insa nu o sa o mai pot folosi in alta parte", raspunzind astfel la ingrijorarea fetelor, care cred ca nu au avut destul timp pentru a invata limba si a merge din toamna la cursuri ca orice alt student roman.

Din patul suprapus al camerei coboara Hang, care tocmai vorbise cu familia ei. "Sora mea si sotul ei tocmai s-au intors din concediu, nu i-am mai vazut de doua saptamini", spune ea entuziasta, si ma cheama mai aproape de ventilator.

Mai mult decit orice, ea vrea sa afle daca sint organizatii in Iasi unde ar putea face voluntariat. S-a saturat sa practice romana pe bancile din Copou si, de multe ori, din cauza accentului nativ, nici engleza nu suna asa cum ar trebui. "Voluntariatul ar fi solutia ideala pentru mine, mi-as ocupa timpul, m-as simti utila si as avea numai romana in cap", concluzioneaza visatoare. Pina atunci, in cautare de ocupatie, s-a indragostit de o chitara. O acordeaza cu privirea si se lauda cu progresele facute de una singura. Progrese considerate "deranjante" de catre colegele ei de camera.

Ora cinei: toti pe podea

Cind vine ora cinei, toti cei sapte intind citeva ziare si se asaza pe podea. Ca la un picnic, ei scot ce au mai bun si intind o farfurie insotita de doua bete musafirului. "Ia! E papa!", ma indeamna Tam. Minuiesc betele ca si cum ar fi la Teatrul de Papusi, numai ca papusile sint niste bucatele de carne aromata, scoase dintr-un sos aramiu si amestecate cu un orez galbui. "Greu cu mincarea aici, noroc ca mai gasim ingrediente sa ne-o pregatim in felul nostru", spune, Tam, bucatareasa de serviciu.

Nici nu apuca sa ia prima inghititura, ca isi aduce aminte de Valentin, primul roman pe care l-a cunoscut. Era student roman, ajuns printr-o bursa guvernamentala la studii in Vietnam, la reciprocitate, si care era in aceeasi universitate cu ea. "Este foarte frumos, talentat si amuzant! E faimos la noi acolo, a aparut si in ziar pentru ca a jucat in filme!", spune ea despre Valentin Constantinescu, si roseste. Apoi, isi mai revine si incepe sa povesteasca despre progresele surprinzatoare ale romanului in invatarea limbii vietnameze, cit de repede s-a acomodat si cum a ajuns el "starul" Universitatii din Hanoi.

In timpul cinei, Viet se arata satul de chicotelile lui Tam si indreapta discutia spre economie, "Avem si noi problemele noastre si o datorie publica, nu la fel de mare ca a Greciei, dar suficienta", crede Viet. "Da, dar pe noi ne afecteaza regimul, din cauza regimului nimeni nu crede ca este avantajos sa investesti acolo", spune Hang convinsa. Pentru vietnamezi, Libia si Grecia sint ca Spania si Italia pentru romani. "Somajul a crescut mult la noi, si o multime de lume se intoarce acasa. Am si eu un prieten care a revenit din Grecia. Poate e mai bine de mine, am ales studiile, si nu munca!".

Dupa cina, cei sapte vietnamezi se pregatesc pentru seara de film. E rindul lui Tam sa aleaga ce vor viziona si, spre nemultumirea lui Phuc, ea alege o comedie mongoleza. Stingerea se da devreme, pentru ca ziua de miine este dedicata misterelor limbii romane. Dar usa camerei 47 se inchide cu un "Pe curind!" vesel, spus in cor.