A strabatut 6000 de kilometri ca sa studieze medicina la Iasi

Ucraina, Mongolia, Rusia

Tatal roman, mama mongoleza, el geograf, ea economista, s-au cunoscut in studentie, pe un hol de camin din Ucraina. Apoi s-au mutat in capitala Mongoliei, si cind Ramona avea doi ani s-au intors in tara in care ei se gasisera cu ani in urma. "Am prieteni acolo, i-am pastrat din gradinita si cind am plecat, cum invatasem sa scriem, tot timpul ne trimiteam scrisori. La 8 ani, cind am ajuns in Mongolia nu stiam limba deloc, a trebuit sa merg la cursuri" si in acelasi timp, Ramona a fost nevoita sa renunte la pasiunea pentru cintat, care ii adusese recunosterea in presa din Ucraina, cind a cistigat un concurs de muzica la doar 4 ani ea.

Cu toate ca mai are citeva luni si abia isi va sarbatori majoratul, Ramona nu se sfieste sa priveasca in urma si sa traga si ceva concluzii. "Tot timpul m-am impartit intre Ucraina, Mongolia si Rusia, unde am rude pe care le vizitam in mod constant, plus ca la noi in casa se vorbesc toate aceste limbi", spune ea incercind sa-si aminteasca ce stia in romana inainte de a veni aici, "noapte buna", "somn usor", "papat" si cam atit.

"Am trecut de la 45 de minute cit dura o ora in liceu, o ora jumatate la facultate si aici 5 ore de romana pe zi. Foarte greu, studiu din greu", subliniaza ea si propune sa ascultam un cintec mongolez. Liceul l-a terminat la 15 ani, sarind peste doi ani cind a ales sa se mute la o clasa de rusa, limba pe care o stia deja din familie. Cind a venit vremea inscrierii la facultate a ascultat sfatul unei verisoare care lucra in China, "invata limba asta, chinezii sint peste tot".

Invata 40-50 de cuvinte in chineza pe zi

A ales specializarea de profesor – traducator si invata 40-50 de cuvinte pe zi in chineza incercind sa gaseasca o logica intre toate graiurile pe care voia ea sa le minuiasca, astfel incit sa-i usureze stradania ce o coplesea. "Si in tot acest timp spuneam: «Vreau sa fiu doctor! Vreau sa fiu doctor!», iar tata a spus ca daca e vorba de viitorul meu vom face pasul acesta. Imi place sa analizez lumea, sa vad cum vorbeste, cum se comporta, cum reactioneaza, abia apoi ma imprietenesc, pentru ca mie imi place sa cunosc oamenii si sa-i ajut. Este foarte greu sa vad oameni bolnavi si sa nu pot face nimic, dar daca ma fac doctor o sa ma sune si o sa ma cheme, iar eu o sa stiu ce trebuie sa fac", vorbeste ea entuziasta cu gindul ca in mai putin de o luna va incepe cursurile Universitatii de Medicina, unde la admitere cu examene din anatomie, chimie sau limbaj medical, cea mai mica nota a fost 8.

"La inceput, la cursurile pregatitoare de limba romana eram eu si zece turci. Apoi am avut colegi din Iordania, Nigeria sau Albania. Tot timpul ma intrebam de ce trebuie sa fie doar o singura persoana din Mongolia, dar in urma cu citeva luni am aflat de la o prietena, Sabina din Iordania si ea tot jumi-juma, ca mai este un baiat din Mongolia in Bucuresti si ma gindeam ca vreau sa merg sa-l vad".

Tiriitul telefonului ii pune pe fata un zimbet linistit, vorbeste in mongoleza pe un ton cald, dar rapid, nu se alinta si inchide dupa o discutie scurta. "Era mama", spune ea si traseaza in linii mari relatia apropiata pe care o au. "Tot timpul ii spun orice, unde sint, cu cine, e mai bine asa cind nu ma feresc si stie la ce sa se astepte. Pe cind tata ride si acum de mine cind ma aude vorbind limba lui". Mai are o sora, de 4 ani in care vede proiectia ei, verisorii pe care ii vede ca pe niste frati si patru cele mai bune prietene cu care se intilneste aproape in fiecare seara pe Internet. „Ele sint in anul trei si eu din nou in primul an", ofteaza Ramona, convinsa de faptul ca drumul ei nu se opreste nici in Romania, dar sigur undeva prin Europa.

"Uite o fata chineza, japoneza sau coreeana!"

Cind este intrebata de nationalitate, ea se simte mongoleza, nu are nici o trasatura care ar aduce a romanca, "Aici toti spun cind ma vad: «Uite o fata chineza, japoneza sau coreeana!». Stiu, din cauza ochilor mici, a nasului, din punctul acesta de vedere este greu. Ma simt mongoleza, o sa-mi fac un tricou cu «made in Mongolia!!!»", spune ea razvratita si se lasa supusa unei verificari amanuntite ale unui profesor curios de la Litere, aflat in trecere pe linga banca vorbitoare de romano-engleza.

Repeta sigura pe ea toate cuvintele care ar pune in dificultate orice incepator in ale limbii noastre: "tintar", "sueta" sau "aschilopat". Profesorul ii da calificativul de „excelent", saluta ridicindu-si palaria si pleaca. In urma lui Ramona ride a victorie si imi arata ce model si-a facut pe unghiile lungi si colorate. Rozul, albastrul si galbenul au fost stamplilate cu cite un "smiley face", "asta este una dintre pasiunile mele, am luat si cursuri in Mongolia. Pacat ca la mina dreapta nu imi iese la fel de bine", spune ea.

Prin felul in care vorbeste despre lucruri in general, tinara romano-mongoleza isi creioneaza foarte simplu si frumos familia. A fost ferita de grijile comune si i-a fost pusa la picioare scara spre indeplinirea viselor si stie ca nu trebuie decit sa urce.

Nu vrea sa vorbeasca despre budism, considerind religia o caracteristica personala, despre faptul ca va putea vota curind, pentru ca nu o intereseaza politica si este reticenta in a-si spune virsta. "In Mongolia, tot timpul erau colegi care se uitau urit la mine pentru ca eram mai mica si ei credeau ca nu sint in locul care trebuie, sper ca aici nu e asa. Iar daca in Mongolia pentru mine nu exista decit capitala, Ulaanbaatar, acum vreau sa cunosc lumea", spune raspicat si ia o pisica in brate ca nu-i mai dadea pace si incepe s-o alinte pina adoarme.

Ramona are ceva din superficialitatea caracteristica virstei cind vorbeste de cluburile din Iasi unde ii place sa danseze sau de cum mai face o pauza jucind un biliard, dar viata traita pe doua continente si-a lasat amprenta in modul ei de a fi si in felul in care isi plaseaza idealurile deasupra tuturor fara grija comuna a zilei de miine.