Aeroportul, lasat fara buget din cauza unui ATV

marți, 21 februarie 2012, 13:15
2 MIN
 Aeroportul, lasat fara buget din cauza unui ATV

Aeroportul Iasi nu are buget pe anul 2012. Aceasta situatie va mai persista cel putin pina la inceputul lunii viitoare. Proiectele privind bugetul pe anul in curs si privind lista de investitii au fost retrase de pe ordinea de zi a sedintei ordinare a Consiliului Judetean (CJ) din aceasta luna chiar de catre directorul aerogarii, Gheorghe Corjautanu. Problemele au aparut inca de la sedinta Consiliului de Administratie (CA) de la Aeroport premergatoare sedintei de la CJ. Mai multi membri ai CA s-au declarat nemultumiti de achizitia unui ATV in valoare de 60.000 de lei. Cu ajutorul acestuia urma sa se verifice starea pistei. In urma discutiilor s-a renuntat la achizitia unui ATV si se va avea in vedere o masina de tip 4×4. Marius Bodea, reprezentantul PNL in CA de la Aeroport, a reclamat si faptul ca reprezentantii Serviciului Financiar au uitat sa treaca in lista de investitii suma de 450.000 de lei pentru echipamente de securitate si, implicit, documentele necesare. O alta disputa a avut loc in legatura cu suplimentarea cu circa 2 milioane de lei a contractului privind constructia terminalului Schengen de la Aeroport.

In cadrul aceleiasi sedinte s-a decis renuntarea la achizitia unei autospeciale in valoare de circa un milion de euro. „Imi pun speranta ca, in numai patru luni, dupa alegerile locale, lucrurile vor intra in normal si la Aeroportul Iasi. Este inadmisibil ca din 2009 pina acum la Aeroport sa tot bijbiim si sa nu urmam clar o directie. Voi sustine tot timpul realizarea de investitii, cu prioritate pentru zonele strategice cum este Aeroportul, dar daca programul investitional este viciat de derapaje de la reglementari, atunci voi spune raspicat acest lucru. Exact cum s-a intimplat acum. Stilul acesta de conducere a unei regii, cu membrii CA pe post de mobilier, nu mai este de actualitate nici in tarile africane. Am ferma convingere ca viitorul presedinte al CJ Iasi, liberal cu siguranta, va zdruncina serios stupurile neproductive si nereformate, cum pare a fi si cel de la Aeroport", a declarat Marius Bodea.

Directorul aerogarii este insa optimist si crede ca, prin efectuarea unor modificari in lista de investitii, cele doua proiecte vor fi aprobate de CJ. „Proiectele vor intra in dezbatere in sedinta din luna martie. Le-am scos de pe ordinea de zi pentru ca nu au vrut sa le aprobe consilierii. S-a decis sa nu mai luam ATV. Vom incerca sa luam o masina 4×4. In 15.000 de euro s-ar putea inscrie un Suzuki sau un Duster. Nu ne aruncam la Audi. Va trebui sa reluam proiectele. Nu cred ca vor mai fi probleme", a declarat Gheorghe Corjautanu.

Comentarii