Au aparut firme care ajuta copiii sa-si faca temele cind se joaca

duminică, 17 septembrie 2006, 19:42
3 MIN
 Au aparut firme care ajuta copiii sa-si faca temele cind se joaca

Un nou business la Iasi: trei firme deschid din aceasta toamna centre de educatie „after school“. Concret, in loc sa stea in fata blocului, pe asfalt, un copil abia iesit de la ore poate fi inscris la un astfel de centru, unde sint supravegheati la joaca si ajutati la teme de educatori sau invatatori. Abonamentul lunar costa intre 1,4 si 4 milioane de lei, in functie de programul ales de parinti pentru copii. Acestia pot beneficia optional de transport si masa, in sistem catering.
La cerere se da si mincare
Afacerea centrelor „after school“ este in plina floare in Capitala, unde functioneaza aproape 30 de astfel de institutii. La Iasi, abia in acest an a prins ideea. Din 15 septembrie, trei firme – „RoMagic Family Care“ – din Podul de Fier, „Bravo“ – din Alexandru, si „Kites – after school“ – de pe bulevardul Socola – ofera servicii „dupa scoala“ pentru copiii de clasele I-IV si chiar pentru cei de gradinita. Totul contra cost, evident. La „Kites“, centrul amenajat linga Casa Sindicatelor, pe strada Duca Voda, preturile variaza de la 2 la 4,2 milioane lei, in functie de servicii. Pentru 2 milioane de lei, de exemplu, copiii sint adusi la centru in jurul orei 13, cind incep sa-si faca temele, pina la ora 15. Daca parintii vor ca fiii sau fiicele lor sa faca si ore de conversatie in limba engleza, atunci vor plati in plus 500.000 de lei vechi, in total 2,5 milioane. „Orele zilnice de conversatie in limba engleza, un sistem «language school», sint de altfel si noutatea pe care o aducem noi pe piata acestor servicii. Lucram cu profesori care au predat in Marea Britanie si care le pot crea copiilor mediul in care sa vorbeasca, sa auda engleza“, a spus Mirela Driga, directoarea Centrului „Kites“, care si-a activat si un site pe internet. Aceasta spune ca, la optiunea parintilor, centrul poate oferi predarea unei materii in limba engleza si chiar studiul integral dupa programa britanica. Asta presupune ca elevul sa stea in centru sase ore, de la 12 la 18, iar parintii sa plateasca pentru aceste servicii 4,2 milioane de lei. La aceasta suma se poate adauga si plata mesei pe care o serveste copilul. „Putem comanda prin catering sau, daca vor, copiii pot veni cu pachetele“, a mai spus Mirela Driga, care impreuna cu asociatii sai viseaza la aceasta afacere de peste 10 ani.
Parintii pot apela si ocazional
Un alt centru „after school“, deschis intr-o casa din zona Podul de Fier, ofera servicii mai ieftine. „RoMagic Family Care“ are grija de un copil de gradinita timp de cinci ore pentru 1,4 milioane lei vechi. Un abonament lunar cu 10 ore de supraveghere costa 2,4 milioane de lei. Pentru copiii de scoala, de clasele I-IV, preturile nu difera foarte mult. Daca un copil sta cinci ore si are parte si de indrumare la lectii, parintele plateste 1,4 milioane. Pentru mai mult de cinci ore de supraveghere si ajutor la lectii, costul creste la 1,9 milioane. Centrul are insa o oferta si pentru parintii care isi aduc aici copiii ocazional. De exemplu, pentru o ora de supraveghere, taxa perceputa nu depaseste 40.000 de lei, iar pentru cinci ore de supraveghere intr-o singura zi, parintele scoate din buzunar 100.000 de lei. Pentru o zi intreaga, tot ocazional, taxa este de 180.000 de lei. In fiecare din aceste centre sint birouri speciale pentru efectuarea lectiilor si un loc amenajat pentru joaca. „Cereri avem suficiente. Mai ales acum, in jurul datei de 15 septembrie. Din pacate, nu putem primi mai mult de 16 copii, ca sa putem acorda fiecaruia in parte maximul de atentie“, a spus directoarea de la „Kites“, unde mai sint inca locuri disponibile. La fel si la centrele „RoMagic“ si „Bravo“. Fiind o afacere putin cunoscuta in Iasi, reprezentantii centrelor spun ca se simt nevoiti sa le explice parintilor ca sistemul „after school“ nu este nici scoala, si nici gradinita. „Noi nu eliberam diplome, ci doar avem grija de copii intr-un mod cit mai util posibil“, a explicat directoarea de la „Kites“. Reprezentantii centrului „Bravo“ nu au putut fi contactati.

Comentarii