Detinutii din Banca Transilvania, profesori in consumul de droguri

Doua femei si un barbat, inculpati in dosarul Banca Transilvania, toti fosti functionari ai bancii, care au stat in arest opt luni, la politie si in Penitenciarul Bacau, au acceptat sa ne povesteasca cum e viata dincolo de gratii. Multe dintre istorisirile lor sint de-a dreptul socante, aproape de necrezut. In puscarie, detinutii au invatat tot ce se poate despre consumul si traficul de droguri. Detinutele, in timp ce fac dus, le ofera, fara voie, gardienilor din arestul politiei, un spectacol incitant. Cei trei inculpati au preferat sa nu spuna tot, constienti ca, la un moment dat, s-ar putea intoarce in puscarie. De teama, una dintre interlocutoare ne-a cerut sa-i dam doar niste initiale de circumstanta.
I-am vazut luni la rind, cu catusele la miini. Privirea adesea inexpresiva, uneori bintuita de tristete, nu i-a lasat niciodata pe cei din jur sa patrunda dincolo de aparente. Sotii, sotiile, parintii, copiii prezenti in sala de judecata au fost tot atitea argumente pentru a-si ascunde tragedia pe care o traiesc. Milionari in dolari sau oameni care, pentru o bucata de piine, nu au cricnit la solicitarile sefilor, inculpatii din dosarul Banca Transilvania au trecut de la extazul unei pozitii sociale la agonia de dincolo de gratii. Judecatorii sint singurii in masura sa spuna cine a fost, de fapt, vinovat pentru devalizarea cu 160 de miliarde de lei a Bancii Transilvania. Oricine isi poate imagina, insa, ca este traumatizant pentru un functionar bancar sa ajunga peste noapte dupa gratii. Au fostarestati dupa 12 ore de interogatoriu, la Parchet. Au aflat ca pe numele lor a fost emis mandat de arestare si ca vor fi condusi la arestul Politiei. Vestea a cazut ca un traznet. Au fost bagati in dubele politiei si dusi in arestul politiei. „Ne-au dezbracat pina la piele si ne-au luat ciorapii si sutienele. Mai tirziu am inteles ca asa este procedura si ca atunci cind capeti statutul de arestat preventiv nu trebuie sa ai nimic asupra ta cu care sa-ti poti pune capat zilelor”, povesteste Simona Moroca, fosta jurista a Bancii Transilvania.
„Ne-au luat curelele si sireturile de la pantofi si de la haine”, spune si Eduard Colos. Dupa socul vestii ca vor sta dupa gratii, a urmat cel al arestului politiei. „Mizerie cumplita, miros insuportabil, incaperi fara ferestre, paturile suprapuse. Paturile erau atit de murdare, incit ne puneam hainele pe noi sa avem cit mai putin contact cu ele cind dormeam. Sau cind incercam sa dormim”, isi aminteste si R.B.
Timp de aproape o saptamina nu au avut nici un contact cu lumea exterioara. Au stat imbracati in hainele pe care le purtau in momentul in care au fost arestati si s-au pietptanat cu degetele. „Nu aveam absolut nimic. Nici macar un pieptan, un pix, nici ziare, nici hirtie igienica. Am aflat dupa aceea ca in arest aceste lucruri erau permise pentru toti ceilalti, numai pentru noi cei care eram cu Parchetul National Anticoruptie (PNA) nu era voie. Nici nu voiau gardienii sa vorbeasca cu noi. Tremurau cu toti pentru ca PNA-ul abia se infiintase si traiau cu impresia ca noi sintem o banda de tilhari, care am incarcat in camioane 160 de miliarde de lei si le-am impartit intre noi. Abia pe la sfirsitul saptaminii unuia dintre gardieni i s-a facut mila si ne-a dat o hirtie igienica. Dupa citeva termene in instanta au inteles ca nu sintem extraterestri si ca se pot purta omeneste cu noi”, spune, inca sfirsita, Simona Moroca.
Ofiterii de la PNA, primul contact cu lumea
Prima vizita, dupa citeva zile naucitoare in care nu au avut nici o veste despre ce se intimpla dincolo de gratii, a fost cu ofiterii care lucrau la PNA. „A fost cel mai greu moment pe care l-am trait in toata acea perioada. Nu aveam nici o informatie si au mai venit si astia, chipurile sa ne intrebe de familii, pe care sa le anunte despre starea noastra. De fapt, ei venisera sa se informeze despre averile noastre si au fost extrem de uluiti cind au realizat ca de fapt nu aveau pe ce sa ne puna sechestru. Parca nu le venea sa creada ca eu nu am apartament, ca atitea mii de tineri din tara asta. Nu au avut pe ce pune sechestru si asta este un lucru despre care nu prea vorbeste PNA-ul. Apoi a venit avocatul nostru, domnul Ghioc, care ne-a povestit ca abia atunci a obtinut aprobare sa vorbeasca cu noi”, isi aminteste Eduard Colos. Vizita avocatului a fost ca o gura de oxigen. Arestatii au aflat au aflat ca au voie sa primeasca ziare, vizite si pachete, hrana, haine si lenjerie de acasa.
„Au fost doua saptamini de groaza, in caream simtit ca ne-au testat. Au vrut sa vada cum reactionam in stare de disperare. Cel mai greu a fost cu cei dragi. Cind au venit prima data la mine, a fost cumplit. Apoi s-au obisnuit si ei, si eu”, a adaugat R.B. „Totul te sfarima din punct de vedere uman: faptul ca eram acolo, ca nu puteam merge, ca nu puteai citi un ziar in primele zile, ca faceai baie cu program. Absolut totul”, vine cu amanunte si Ioana Moroca.
La ora 5,00, in arestul Politiei se da trezirea. Pina la ora sapte este program de baie, in care ai voie sa te speli pe fata si pe dinti si sa-ti faci nevoile la toaleta. Pentru necesitati fiziologice, programul este strict: se iese „cu camera”, de doua ori pe zi. Daca nu mai poti, ai voie sa bati in usa si sa spui ce vrei. Dar nu prea des, sa nu superi gardienii. Baia arata jalnic: chiuveta este, de fapt, un jgheab ca pentru animale, din beton. „Deasupra e o teava gaurita in mai multe locuri, prin care tisnea apa pe care ti-o reglau gardienii de la un robinet aflat in afara incaperii. Apoi urma programul de curatenie in camere. La ora 7,00 venea cineva in camere sa vada daca sintem toti. Urma masa: dimineata, piine goala si un fel de apa colorata, indulcita. La prinz, ciorba. O zeama lunga in care se vedea cite un cartof si pe care ar fi trebuit s-o mincam cu o lingura din care au taiat coada si nu mai a ramas decit causul”, spune Colos. „Nu ne-a venit sa credem cind le-am vazut prima data. Am refuzat pur si simplu sa le folosim. In primul rind de scirba, dar si pentru ca ni se parea prea injositor. Pina am primit vesela de acasa am sorbit ciorba direct din vase. De altfel, in primele zile, nici nu am putut minca”, precizeaza R.B.
Cei trei oameni din fata mea incep apoi sa ma ignore si sa enumere felurile de mincare pe care le primeau: cartofi, varza, destul de rar fasole sau orez. Primele pachete pe care le-au primit cu mincare de acasa au fost un adevarat festin. „Desi aveam drept la vorbitor, veneau ai nostri si inghetau in frig cite trei-patru ore pina sa le dea voie sa ne vada. Numai vinerea era zi de pachete si, pina le ajungea rindul, le trecea os prin os. De multe ori au fost, au stat cite jumatate de zi si nici macar nu au fost primiti. Am aflat lucrul asta dupa ce-am iesit”, spun acum cei trei fosti functionari bancari care au trecut prin experienta puscariei.
Dusul femeilor din arest, un prilej pentru o vizionare pe gratis a unui spectacol pentru adulti
Tot o data pe saptamina, inculpatii din arest au voie sa faca un dus, dupa ce se inscriu pe o lista, toate persoanele din camera. Dusul e tot o teava din care tisneste apa, reglata la temperatura pe care o credeau de cuviinta gardienii de la un robinet situat in afara incaperii. Usa de la baie este prevazuta cu un vizor pentru supravehgere. Lucru de inteles, in conditiile in care vreunul dintre arestati ar fi avut vreun gind sinistru sa-si puna capat zilelor. In perete, din constructie, mai exista un alt punct de supraveghere, despre care, in special femeile, au aflat mult mai tirziu. „Parea un fel de dulapior metalic pe perete. De fapt, acolo era o gaura in perete, ca un fel de pilnie cu deschiderea mai mare in baie, si prin care gardienii priveau femeile care faceau dus. Prima data cind am vazut ochiul gardianului chiar in vizor, nu mi-a venit sa cred. De atunci am acoperit vizorul cu hirtie igienica”, spune R.B.
„Gardienii pur si simplu statau si ne priveau cind faceam dus. A fost cea mai cumplita senzatie de umilinta pe care am trait-o vreodata. Sentimentele erau foarte complexe: de furie, de neputinta, de indignare, dar, mai ales, de degradare umana. Pentru ca pe arest nu sint decit gardieni barbati”, aproape ca se aud vorbele Simonei Moroca.
Dupa ce i-au cunoscut mai bine pe inculpatii din Dosarul Transilvania, gardienii din arest si-au schimbat comportamentul. „Au inceput sa ne incalzeasca ciorba pe care o primeam de acasa, ne raspundeau la salut, iar cind am plecat din arestul politiei in Penitenciar, ne-au sarutat mina. Pentru noi a fost semnalul suprem ca am intrat in rindul oamenilor normali. Au fost si gardieni carora nu avem ca sa le reprosam”, a spus Moroca.
Transferul in Penitenciar a echivalat cu o condamnare
„A fost un soc pentru toti. Toti traiam cu speranta ca se vor finaliza cercetarile penale si ca vom fi eliberati si judecati in stare de libertate. Nu ne asteptam sa fim transferati in penitenciar”, isi aminteste Eduard Colos. Transferurile din arest catre penitenciar se fac in zilele de marti si joi. „Am avut proces intr-o miercuri, si a doua zi ne-au dus la penitenciar. Primele am plecat noi, fetele. Ne-au incarcat cu tot cu bagaje in dube si ne-au dus la penitenciar. Am ajuns intr-o camera, cu toate sacosele dupa noi, a venit seful de sectie, ne-a identificat si ne-au dus in celule”, zice R.B. Asta dupa ce le-au fost controlate toate sacosele si le-au fost oprite treningurile si orice fel de haine cu care ar fi putut evada. „Din punct de vedere psihic, pentru mine transferul in penitenciar a semanat cu o condamnare. Mi-as fi dorit, la fel ca toata lumea, sa stau in trening, pentru ca este mai comod. Nu s-a putut. Primul lucru pe care l-am facut cind am intrat in celula a fost sa cer regulamentul de ordine interioara. Acolo scrie ca ai voie cu trening pentru activitatile sportive. Am cerut treningul, dar mi s-a spus ca, atunci cind voi face activitati sportive, il voi primi. Tot acolo mai scrie ca aveai voie la un palton, la doua costume, la fusta. Dar era numai pe perete pentru ca, in realitate, in Penitenciar nu ai decit obligatii”, completeaza fosta jurista.
In primele trei saptamini, inculpatii din dosarul Banca Transilvania au fost in perioada de carantina, in care s-au acomodat cu regimul de penitenciar. Intr-o camera cu 30 de paturi au fost inghesuiti 54 de barbati. Femeile au stat 16 pe opt paturi. „Nu-i o regula sa stai claie peste gramada. Depinde de cit de multa ?marfa? este adusa din arest. Ori numai din grupul nostru eram aproape 30 de oameni. Am fost „cazati” la un loc cu cei de drept comun, dar nu au fost conflicte intre noi. Nici ei nu se ingramadeau sa intre in vorba cu noi, si nici noi nu le cautam compania”, isi aduc aminte fostele functionare ale bancii.
Conditiile de cazare din Penitenciar, net superioare celor din arest
Cea mai mare supriza au avut-o cind au vazut conditiile de cazare din celule. Si, daca se mai nimerea ca sefa de camera sa fie si o femeie care stia ce inseamna curatenia, se putea locui in conditii cit de cit umane. „Mai ales baile ne-au incintat. Au bai separate la fiecare camera, dar si baie comuna. Noi le-am folosit pe cele din camere. Au gresie, faianta, instalatii de dus, totul este nou si bine intretinut. Camerele sint renovate si chiar mincarea este mai buna. Dimineata mai vedeam in farfurie si cite un biscuit, margarina sauo bucatica e brinza. Cei care erau la regim, primeau chiar si oua. Seara, mai faceau macaroane. Numai ca totul este gatit cu grasime. Daca nu primesti pachete de acasa, supravietuiesti cu ceea ce primesti de mincare de acolo, dar, daca esti sanatos, te imbolnavesti de stomac. Daca esti bolnav, mori”, spun cei trei. Cel mai greu le-a fost sa ia legatura cu familiile si avocatii. „Am aflat apoi destul de tirziu ca nici avocatii nu au avut voie sa vorbeasca cu noi. Avocatul meu a avut aprobare de vorbitor de cinci ori si a reusit sa intre de trei ori. Fara nici un fel de explicatii. Gardienii din Penitenciar sint mult mai rai decit cei din arest. Pentru ei, noi eram deja condamnati”, spune R.B.
Cu timpul, inculpatii au primit si dreptul de vorbitor. O sala imensa, cu o masa lata de doi metri, despartita in mijloc de un paravan inalt. Oamenii se aseaza fata in fata si incep sa urle unii la altii, pentru ca altfel nu se aud. In incapere sint citeva zeci de persoane, care incearca sa se inteleaga cu cei de dincolo de paravan. Si, daca se nimereste si un grup de tiganci care vorbesc mult, tare si pe limba lor, o asemenea vizita devine inutila. „Exista si mese la care poti sa stai fata in fata la vizita. Trebuia sa faci cerere pentru asta, am facut, dar nu ne-au aprobat niciodata. Cica trebuie sa te evidentiezi. N-am inteles nici acum ce-a fi trebuit sa fac, pentru ca grupul nostru a fost cel mai linistit. Noi nu eram detinuti de drept comun sau recidivisti, care sa facem scandal si greutati gardienilor”, spun cei trei.
In inchisorile din Bucuresti au invatat totul despre droguri
In luna martie au fost transferati la doua inchisori din Bucuresti, pentru un termen la Curtea Suprema de Justitie. Femeile au fost duse la Penitenciarul Rahova, iar barbatii, la Jilava. Cind au plecat din Bacau, li s-a spus sa-si pregateasca toate bagajele. Nu au avut voie sa-si lase nimic la Bacau, desi au cerut acest lucru. Au primit niste saci de rafie, in care sa-si inghesuie toate bagajele. Drumul pina la Bucuresti a fost cumplit: au mers, pe un ger de crapau pietrele, inghesuiti intr-un camion complet neincalzit, separat in doua. In primul tronson au fost inchesuiti barbatii, la un loc cu detinuti de drept comun transferati la alte penitenciare de pe drum. In celalata parte, femeile au stat in niste custi de tabla, in care era o banca tot de tabla. Cusca nu avea dimensiuni mai mari de 80 pe 50 de centimetri si in ea au fost inghesuite cite trei femei. „Faceam cu rindul. Una statea in picioare si doua stateau pe banca. Asa am mers timp de zece ore. Si era si intuneric bezna. Era frig, noi eram imbracate subtire pentru ca nu ne-au dat voie sa ne imbracam gros, iar bagajele erau in remorca, sigilate. Am avut noroc ca, pe traseu, camionul a mai facut vreo doua opriri la penitenciarele din drum, pentru a mai lasa din detinuti. Asa ne-am putut duce si noi la toaleta”, isi amintesc femeile.
Ajunse la Rahova, ele au avut sentimentul ca se reintorc in arestul din Bacau. Inchisoarea arata la fel de deplorabil. Era un frig cumplit. Si, pentru ca totul sa fie apocaliptic, pe dispozitia de transfer figurau ca fiind acuzati de tot felul de grozavenii. „Cind ne-au identificat, ne-au intrebat si de ce sintem acuzati. Eu cu ochii mei am vazut ca pe foie in dreptul meu era trecut ?trafic de droguri?”, spune Ioana Moroca.
„Mie doar mi-au spus, eu nu am vazut foaia, ca acolo scria ca as fi acuzat de omor deosebit de grav. Cel putin fetele au avut noroc ca au stat impreuna in camere. Dar noi, barbatii, la Jilava, am fost separati, fiecare intr-o alta camera. Cel mai greu ne-a fost ca am avut bagajele puse toate la un loc si, in momentul in care ne-au separat, fiecare a luat cite o geanta cu ce s-a nimerit. La mine s-a nimerit mai toata vesela, ceva cascaval, citeva conserve si tigari. Cea mai mare parte a mincarii a ramas la Dorinel Popa in geanta. Nu stiu ce-a avut Ciprian Stanciu in geanta, dar am aflat ca in citeva zile i-au furat ceilalti detinuti tot ce avea”, spune Eduard Colos. Femeile au fost duse toate intr-o camera si primele lucruri pe care le-au asigurat au fost tigarile si cafeaua. „Acestea sint cele mai de pret intr-o inchisoare. In prima noapte, obosite, am adormit fara sa ne mai gindim prea mult si ne-au cotrobait prin genti si ne-au injumatatit portiile de tigari si de cafea. Din noaptea urmatoare, am dormit cu ele bagate intr-un hanorac, pe care l-am imbracat. Din 16 cite eram in camera, zece erau condamnate pentru trafic de droguri, erau tiganci si toate erau recidiviste. Am invatat despre stupefiante mai mult decit politistii”, spun cele doua femei. „Si eu am invatat tot ce se putea despre droguri. Cit am stat acolo, trei saptamini, am descoperit ca sint nu mai putin de 140 de feluri de Extazy”, spune Eduard Colos, fost moderator de credite.
La putin timp dupa ce s-au intors in Bacau au fost eliberati
La trei zile dupa ce s-au intors in Bacau, la curtea de Apel s-a judecat recursul inaintat de avocatul Ghioc impotriva deciziei Tribunalului de prelungire a arestarii. Au avut cistig de cauza si femeile au fost eliberate. Dintre ele a mai ramas in penitenciar doar fosta directoare, Carmen Negoita. Eliberarea lui Colos a venit citeva zile mai tirziu. Confruntati cu lumea reala, dupa perioada de adaptare, acum sint cu totii in degringolada. Isi privesc viitorul cu realism. „Nimeni nu ne va mai angaja in sistemul bancar. In afara de Cristina Hermeziu, care lucreaza la aceeasi firma la care lucra si inainte de arestare, niciunul dintre noi nu a reusit sa-si gaseasca ceva de lucru. Vom fi bucurosi daca ne vom mai gasi de lucru in orice domeniu. Dar nu cred. Chiar daca, sa presupunem, cineva ar avea incredere in noi sa ne angajeze, se va gindi la cum va fi judecat de partenerii de afaceri si va da inapoi. Ne va refuza probabil elegant, asa cum s-a intimplat deja, si ne va spune ca ne va contacta cind se va ivi ceva pentru noi. Iar noi stim ce inseamna acest lucru. Nu ne facem iluzii”, incheie marturisirile cele trei „gulere albe” care au trecut prin iadul arestului preventiv. (Mirela ROMANET)
„Am invatat o detinuta sa scrie”
Simona Moroca, fosta jurista a Bancii Transilvania, a apucat in timpul arestului preventiv sa invete pe una dintre detinute sa scrie. Ei i s-a facut mila de femeia care apela intotdeauna la ele ca sa-i scrie scrisorile pentru acasa. „Am intrebat-o daca nu vrea sa invete sa le scrie singura si, incet-incet, am invatat-o alfabetul. Mi-a trecut timpul mai usor. Si am simtit ca sint utila. Stiu ca au la pentitenciar o clasa, dar nu stiu daca invata cineva acolo sau ce rost are incaperea aceea”, spune Simona Moroca. (M.R.)