Letea are stapin turc

marți, 14 martie 2000, 00:00
1 MIN
 Letea are stapin turc

Pachetul majoritar de actiuni detinut de stat la societatea comerciala Letea SA Bacau a fost cumparat de concernul turc Ovalar la finele saptaminii trecute. Surse bine informate din FPS ne-au declarat ca tranzactia nu a fost facuta inca publica deoarece se asteapta avizul Oficiului Concurentei, care trebuie sa aprobe preluarea fabricii de hirtie de catre turci din cauza caracterului de monopol natural pe care il are Letea. Firma bacauana este singurul producator de hirtie de ziar din Romania, iar actiunile pe care FPS le-a vindut reprezinta aproape 80% din capitalul social al intreprinderii.
FPS a mai incercat sa privatizeze Letea in doua rinduri, insa tentativele au esuat din cauza ca Fondul nu detinea decit 40% din actiunile fabricii de hirtie si nici un investitor nu s-a aratat interesat sa cumpere o firma fara a detine controlul. Situatia a fost reglementata in primavara trecuta, cind SIF Banat Crisana, care detinea 39% din capitalul fabricii de hirtie, a cesionat actiunile sale FPS, astfel ca statul a ajuns sa controleze aproape 80% din societatea Letea. (R. BIBIRE)

Comentarii