Lovitura sub centura la adresa farmacistilor

duminică, 13 august 2000, 23:00
2 MIN
 Lovitura sub centura la adresa farmacistilor

Potrivit ordinului emis de Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate (CNASS ) la sfirsitul lunii trecute, medicamentele gratuite pentru SIDA, TBC, diabet, cancer si boli psihice vor fi distribuite numai prin farmaciile cu circuit inchis din spitale. Desi nu a fost inca publicat in Monitorul Oficial, ordinul 93 din 27 iulie a fost transmis in teritoriu, fara a se preciza insa data de la care va intra in vigoare. De la emiterea acestui ordin, farmacistii din reteaua bacauana au intrat in panica, deoarece toate farmaciile au pe stoc astfel de medicamente a caror destinatie este in acest moment incerta.
"Conform unui alt ordin al CNASS, farmaciile sint obligate sa aibe in permanenta toata gama de medicamente distribuite in regim compensat si gratuit. In acest moment, in toate farmaciile exista stocuri de medicamente pentru bolile amintite in ordinul 93. Daca ordinul intra in vigoare zilele acestea, farmaciile ramin cu sute de milioane investite in medicamente care nu mai pot fi vindute ", declara o farmacista de la o unitate aflata in centrul Bacaului.
Reprezentantii CNASS spun ca prin distribuirea acestor medicamente numai in farmaciile de spital se economiseste o mare parte a fondurilor colectate la asigurari, deoarece farmaciile cu circuit inchis nu practica adaosuri comerciale. Farmacistii bacauani spun insa ca motivul nu este intemeiat, intrucit medicamentele din ordinul 93 sint foarte scumpe si de aceea adaosul este foarte mic. In plus, farmacistii din reteaua orasului declara ca farmaciile spitalelor nu vor putea face fata aglomeratiei, deoarece nu sint amenajate pentru lucrul cu publicul.
"Farmaciile de spitale se vor confrunta cu multe probleme, deoarece nu vor mai putea asigura conditii sterile de lucru. In plus, persoanele bolnave vor fi nevoite sa stea ore in sir la coada ca sa intre in posesia medicamentelor", declara Lucia Celmare, presedintele Colegiului Farmacistilor din Bacau. In opinia farmacistilor din reteaua orasului, ordinul emis de CNASS ingradeste drepturile prevazute de hotarirea de guvern nr.399 din 2000, conform careia persoanele asigurate isi pot alege medicul de familie si se pot adresa oricarei farmacii doresc. (Cezara DUTA)

Comentarii