Prefectura Galati ia "piinea" de la gura Agricolei International

vineri, 05 ianuarie 2001, 00:00
2 MIN
 Prefectura Galati ia "piinea" de la gura Agricolei International

Un transport de 5.000 de tone de griu de la Rezervele Statului destinat holdingului Agricola International din Bacau a fost blocat de Prefectura Galati pe motiv ca griul din stocurile judetului sint insuficiente pentru asigurarea necesarului de consum pina la noua recolta. Cele 5.000 de tone de griu urmau sa fie folosite de Agricola International pentru hrana animalelor si a pasarilor din fermele societatii, holdingul bacauan aflindu-se intr-o mare criza de furaje. Conform declaratiilor prefectului de Galati, Leonard Fintescu, solicitarea Rezervelor Statului de a transfera cele 5.000 de tone de griu din depozitele galatene la Bacau este motivata ca griul nu contine suficient gluten, deci nu ar fi bun de panificatie. Prefectul de Galati sustine, insa, ca specialistii galateni considera ca griul poate fi utilizat pentru panificatie, mai ales ca stocurile din judet sint insuficiente. Galatiul ar avea nevoie de circa 30.000 de tone de griu pina la noua recolta, iar prin transferul celor 5.000 de tone catre Bacau, judetul ar ramine cu doar 23.000 de tone.
De cealalta parte, presedintele holdingului Agricola International, Gheorghe Antochi, sustine ca griul respectiv, vechi de 10 – 12 ani, nu mai poate fi folosit in panificatie. "In fiecare an, anumite cantitati de griu de la rezervele statului sint reimprospatate – spune presedintele Antochi. Noi am solicitat cele 5.000 de tone cu promisiunea ca le vom da inapoi de la recolta din vara". Presedintele holdingului bacauan spune ca Agricola International a primit aprobare pentru griu inclusiv de la primul ministru. El considera ca acest scandal a fost declansat de depozitarii griului care, in opinia sa, ar pierde sume importante de bani deoarece nu ar mai primi contravaloarea chiriei pe care o percep pentru a pastra griul. (R. BIBIRE)

Comentarii