"Prietenii muzicii" duc colindele romanesti in Franta si Spania

miercuri, 30 decembrie 1998, 00:00
2 MIN
 "Prietenii muzicii" duc colindele romanesti in Franta si Spania

Corul "Prietenii muzicii", a Scolii "Alexandru Ioan Cuza", a revenit in tara la sfirsitul saptaminii trecute, dupa un periplu de trei saptamini prin Europa. Micii artisti bacauani au raspuns invitatiei celebrului chitarist spaniol Francisco Ortiz, de a concerta in preajma Craciunului in mai multe localitati din Franta si Spania. "Prietenii muzicii" se afla la a patra iesire in strainatate, dupa ce, in anii trecuti, au cintat in Germania, Spania, Franta si Scotia.
Insotiti de coordonatorul lor, Dumitru Vintila Dabija, elevii de la "Cuza" au facut sa rasune colindele romanesti in sali de concerte, in biserici si vechi castele, spaniole si franceze, pline la refuz. Parohul Bisericii Saint Quentin din statiunea Amelie les Bains, impresionat de vocile copiilor, a promis ca va contacta o casa de discuri franceza, pentru a permite "Prietenilor muzicii" sa realizeze un disc.
Unul din momentele cele mai impresionante pe care l-au trait bacauanii a fost cel de la Conservatorul din Perpignan, acolo unde, dupa concertul susutinut de "Prietenii muzicii", studentii francezi le-au cerut autografe micilor artisti, surprinsi fiind de faptul ca niste copii de la o scoala obisnuita, din Romania, pot cinta ca niste profesionisti.
" Am plecat la drum nu cu 40 de elevi, ci cu o familie, cu niste tineri care prefera sa-si sacrifice in fiecare saptamina citeva ore bune pentru a fi impreuna. Important nu este doar corul si cintecele sale, ci faptul ca promovam prietenia, ca acesti copii se cauta unul pe celalat, se cunosc prin intermediul muzicii. Astfel de iesiri reprezinta o sansa pentru tineri, care vor privi viata cu alti ochi ", ne-a declarat profesorul Vintila Dabija. (Nicoleta BICHESCU)

Comentarii