"Tara noastra se numeste Poiana Negustorului"

Poiana Negustorului, comuna Blagesti, este un sat cu peste 400 de suflete si 70 de case. Aruncat in mijlocul unor codri seculari, satul pare a fi uitat de Dumnezeu si de autoritati. Singura ulita a localitatii ne-a intimpinat asediata de un noroi care tine mortis sa treaca de glezne. Cu acoperisurile "pastelate" de cirpeli inventive, sprijinindu-se, in unele cazuri, de interesante proptele, casele ne asteapta ca niste fiinte care sufera cronic. Nici ciinii nu mai au puterea de-a latra, de-atita saracie. Desi padurea este la citiva metri, gardurile, atitea cite sint, par niste caricaturi suprarealiste. Singurul semn al secolului prezent este reteaua electrica de pe ulita, dar ea nu are curent electric, pentru ca nici o familie nu si-a permis luxul dea se racorda la ea. Nici macar scoala.
Satenii, imbracati aproape retro, s-au apropiat in numar mare, dar cu sfiala. "Mamuca, imi zice tusa Ileana Vrinceanu, te votez, fac ce vrei, dar du-mi bec in casa". "Te vad cu cravata, cuvinta si Ion Marin. La noi vin domni cu cravata numai cind ii cu votarea".
Ramin dezamagiti cind afla ca "nu sint cu votarea" si nu vreau sa fac vreo tranzactie pentru voturi. Isi spun insa pasurile, ca sa auda Guvernul. Unul zice ca i-a promis Ceausescu sarea cu marea, dar… Ceilalti rid si-i spun ca omul lui e mort, dar insul nu vrea sa creada nici in ruptul capului. "Ne omoara padurarul Lazarescu. N-a mai ramas tigan neamendat. Avem amenzi si de cinci milioane. Sase sint la pirnaie". "Primarul vine la noi cind are nevoie". "N-avem curent electric in scoala. Primarul n-are bani nici de un veceu pentru elevi". Necazuri.
Copiii privesc spre mine ca la un ins de pe-o alta planeta. Prind greu curaj. "Nene, sparge unul gheata, avem tilivizor". Sint patru televizoare in sat. Functioneaza cu baterii auto. E imbulzeala mare la casele cu televizor. "Petrica Pruteanu are si video. Ne ia cinci mii si ne da filmul cu cafteli si moarte cu singe rosu", zice un tinc. Brusc, pustimea chiulitoare de la scoala incepe, printre copaci, o demonstratie de lupta. Cind obosesc, pustii zic in cor ca "asa se bat aia in filmuri".
Cum se numeste tara voastra? Raspuns invariabil: "Poiana Negustorului". Dar Romania, ce-i? "Nu-i de pe la noi, nene. Noi mai avem numai Valea lui Ion, atita". Unul mai luminat le da cu tifla: "Ba-i de la noi, ba. Ne-a spus doamna!". Trecem la chestiuni savante: verificarea cunoasterii alfabetului la clasa a IV-a. Cele mai multe litere sint pentru copii o enigma. Incercam sa patrundem in misterele socotitului, dar, invariabil, 2 ori 7 egal 8, iar 5 plus 3 fac 9. Daca nu-i contrazici, se bucura savant. Stie cineva sa scrie? Se ridica in aer doua degete curajoase de fiinta matura: "Pe mine m-au laudat si la puscarie, pentru asta". Ceilalti il privesc pe scriitorul lor de litere cu mare respect. "Noi sintem vinovati ca nu ne trimitem copiii la scoala. N-avem haine, incaltari si mincare". Vin, nu vin la scoala, copiii primesc alocatie. "Daca nu le semnezi cecul, spune invatatoarea Tucu, te omoara". Localnicii spun ca invatatoarea inventeaza.
Acasandrei Aurel este singurul din sat care este salariat, ca om de serviciu al scolii. Ceilalti il pizmuiesc pentru "functia" lui. A terminat lemnele de foc. Padurea este in coasta scolii, cade pe ea, dar omul nu indrazneste. "Ma baga padurarul la racoare". Copiii n-au carti, caietele sint rare. Inspectorul scolar Anghel Nastase este suparat foc pentru ca directoarea Stan – de teama ca nu cumva elevii sa nu mai aduca la scoala cartile – le-a pus intr-un dulap, sub cheie. Se mai mira si de faptul ca nici in materie de socializare nu s-a realizat aproape nimic.
Plec din Poiana Negustorului, sat de tigani rupt de civilizatie, gindindu-ma ca las in urma 400 de suflete condamnate sa traiasca asa cum traiesc. Localnicii o tin una si buna: mai spera sa ne intilnim "macar cind o sa veniti la votare, cu urna, ca la alegerile vechi". Nu-i pot pacali: daca ai cravata, vrei neaparat voturi. Le amintesc de ziar. "Nene, zice un copilandru simpatic, eu am vazut la doamna un ziar. Are poze ca-n film la Pruteanu si-i tot cu cafteluri, dar nu se misca". (Ion FERCU)