Rafinorii blocheaza luni Onestiul

vineri, 14 iulie 2000, 23:00
2 MIN
 Rafinorii blocheaza luni Onestiul

Luni, 17 iulie, cei 2.500 de salariati ai rafinariei Onesti vor fi din nou in strada. Intentia lor – ne-a informat liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian -, este de a bloca toate intrarile in localitate, dinspre Adjud, Bacau, Tirgu Ocna sau Brasov. Hotarirea pentru reluarea actiunilor de protest in forta va fi luata definitiv in dimineata zilei de luni si ea are la baza indiferenta cu care factorii de decizie au tratat si in ultimele doua saptamini problema Rafo.
Rafinaria este oprita de mai bine de un an si jumatate, iar rezultatele nenumaratelor runde de convorbiri si de negocieri ale sindicatului Rafinorul, ale administratiei societatii si ale unor reprezentanti ai administratiei locale sau chiar interventiile reprezentantilor Bisericii Ortodoxe au ramas fara nici un ecou. La sfirsitul lunii iunie, rafinorii au cerut demisia directorului Costica Ursu de la Rafo. Aceasta s-a produs, insa tot nu s-a schimbat nimic in problema Rafo. Salariatii au dat atunci un ragaz de doua saptamini pentru rezolvarea crize, iar acum vor relua actiunile de protest in forta. Ei au procedat in mod similar si in alte zile, in luna iunie, cind au blocat intrarile in oras dinspre Adjud, Bacau si Tirgu Ocna.
Peste mai putin de o saptamina, la Rafo actionarii vor avea o sedinta ordinara si una extraordinara, in care vor proceda, intre altele, si la numirea noului director general. Interimatul functiei a fost asigurat pina acum de directorul general adjunct al rafinariei, Octavian Popoiu. Umbla insa zvonuri ca si Popoiu isi va da demisia din aceasta functie temporara, pentru ca problema Rafo pare de nerezolvat. Pe de alta parte, la suma de reactii anemice si chiar la lipsa de reactii din partea liderilor politici in criza Rafo, s-a mai adaugat in aceasta saptamina o declaratie a fostului premier Theodor Stolojan. Acesta – una dintre personalitatile in care romanii par a-si pune sperantele pentru alegerile generale din toamna – a sustinut ca o eventuala integrare a Rafo in SNP Petrom, asa cum cer sus si tare rafinorii, ar afecta negativ Petrom. Se pare, deci, ca sperante nu mai pot apare de nicaieri pentru o societate care, la Onesti, este considerata "coloana verticala" a economiei zonei si de care depind circa 8.000 de salariati si alti citeva zeci de mii de oameni. (Petru DONE)

Comentarii