Spitalul Judetean sta pe o bomba

luni, 31 iulie 2000, 23:00
2 MIN
 Spitalul Judetean sta pe o bomba

Reteaua subterana de conducte care alimenteaza cu gaz metan Spitalul Judetean ar fi trebuit inlocuita, potrivit standardelor tehnice, dupa douazeci de ani de functionare, intrucit dupa aceasta perioada nu mai prezinta garantie in exploatare. Conductele care traverseaza terenul pe care este amplasat spitalul au o vechime intre 30 si 37 de ani, iar inspectorii Distrigaz au atentionat conducerea unitatii, inca din anii trecuti, ca este obligatorie inlocuirea acestora. Distrigaz a amenintat cu sistarea alimentarii cu gaz metan daca administratia si compartimentul tehnic al Spitalului Judetean nu vor demara lucrarile de inlocuire a conductelor vechi. Lucrarea de inlocuire a conductelor subterane cu cele de suprafata a fost mereu aminata, din cauza lipsei banilor pentru investitii. "Costul lucrarii se ridica la aproximativ 500 de milioane de lei, dar spitalul nu dispune de bani nici macar pentru intocmirea proiectului lucrarii. Am gasit o firma de proiectare care ne ofera o reducere de 20%, dar pentru ca nu avem restul de bani nu putem semna contractul", declara inginerul Lucian Ilie, seful compartimentului tehnic al spitalului. Potrivit normelor de exploatare a retelelor de transport a gazului metan, si conductele la vedere din sectiile spitalului trebuie verificate anual de catre personal autorizat. "De doi ani, nici conductele din sectii nu au mai fost verificate de o firma autorizata, pentru ca spitalul nu a dispus de fonduri pentru astfel de lucrari de intretinere", adauga inginerul Ilie.
Anul trecut, in decembrie, cladirea Maternitatii a fost la un pas sa fie spulberata de o explozie produsa de o acumulare de gaze dintr-o conducta subterana fisurata. Lucratorii serviciului tehnic al spitalului au depistat intimplator scaparea de gaze din coloana sparta si au evitat in ultimul moment dezastrul. Lucrarea de schimbare a conductelor subterane, de care este conditionata functionarea spitalului, a fost cuprinsa in programul de reparatii de stricta necesitate inaintat Casei Judetene a Asigurarilor de Sanatate si Prefecturii. Necesarul de 26 de miliarde cerut de serviciul tehnic al Spitalului Judetean a fost insa considerat mult prea mare si fara sanse de a fi obtinut curind. Pina la gasirea unei solutii, Spitalului Judetean nu-i ramin decit doua variante: sa fie debransat de la reteua de distributie a gazului sau sa sara in aer din cauza unei coloane vechi fisurate. (Cezara DUTA)

Comentarii