Tartorul pescarilor bacauani datoreaza 83 de dolari Statelor Unite ale Americii

miercuri, 11 martie 1998, 00:00
3 MIN
 Tartorul pescarilor bacauani datoreaza 83 de dolari Statelor Unite ale Americii

Record personal: un somn de 45 de kilograme
Inainte de 1989, Eugen a lucrat ca proiectant principal la o societate din Bacau. El a fost unul dintre primii revolutionari, facind parte, timp de 5 zile, din comisia de cercetare a abuzurilor. Gelu a renuntat repede la gindul de a accede in viata politica, preferind sa ramina la plansele si la hobby-ul sau. " Toata viata, aproape toate economiile mele le-au dat pe scule. Fara sa ma laud, pot spune ca am toate uneltele de pescuit, de la varga de jumatate de metru si pina la cea de 14 metri, pe care o consider un unicat. Am fost premiat la zeci de concursuri, iar anul acesta s-ar putea sa plec la Campionatul European de Pescuit din Croatia ", ne-a spus Gelu.
Cel mai mare trofeu cu care seful pescarilor din Bacau se mindreste este un somn de 45 de kg, pescuit cu citiva ani in urma. Din colectia sa impresionanta nu lipseste aproape nici o specie.
" Am fost femeie in casa la un miliardar"
Cea mai teribila aventura a trait-o insa Eugen in America, in urma cu 4 ani. El a fost unul din cei 30 de romani, din 155, care au obtinut viza de plecare, dupa un interviu "la singe". Cele trei luni, Gelu si le-a petrecut pe coasta de est, la doar 80 de km de New-York. " Prin intermediul unui prieten am gasit o slujba, ca instalator, cu 10 dolari pe ora, si mai cistigam ceva bani vinzind plute confectionate de mine. Deoarece stiam sa fac ciorba de burta, am fost recomandat de un prieten unui miliardar american originar din Romania, care m-a luat la el ca "femeie in casa". Aveam la dispozitie o casa cu etaj, piscina, si toata ziua nu faceam decit sa gatesc si sa aranjez paturile. Dupa doua saptamini, timp in care am cistigat 250 de dolari, am plecat pentru ca lipsa de activitate ma scotea din minti ".
Arestat pentru citiva pesti in plus
Dar nu a fost prima aventura in America. Reintors in SUA dupa 2 ani, Cociorva a fost arestat si judecat in regim de urgenta. De atunci el a ramas dator statului american cu 83 de dolari. " Pe 27 martie ’97 am plecat la pescuit intr-un lac dintr-o suburbie a Philadelphiei. Stiam ca aveam permisul in regula, asa ca am stat linistit si mi-am vazut de treaba. Dupa ce am prins citeva stiuci, am inceput sa dau la pastravi, pe care-i scoteam unul dupa altul. Nu-mi dadeam seama de ce americanii ma priveau cu mirare. La un moment dat am vazut ca s-a oprit un jeep, din care au coborit vreo doi "rangeri" de la Politia Ecologica. Ei mi-au verificat permisul, dupa care s-au uitat in plasa si nu le venea sa creada. Prinsesem citeva stiuci peste numarul admis de lege, iar la pastravi sezonul se deschidea peste citeva zile. Imediat politistii mi-au pus catusele ca la ultimul infractor, m-au urcat in masina si in mai putin de o jumatate de ora eram deja judecat si obligat sa achit o amenda de 98 de dolari. Aveam la mine doar 15, asa ca am ramas si acum dator Americii cu 83 de dolari ".
Revenit in tara, Eugen continua sa lucreze la o firma privata din Bacau, tot ca proiectant. Destul de des, el isi aduna prietenii si incing cite o partida de pescuit, fara de care viata lui Gelu Cociorva nu ar avea nici un sens. (Florin CRACIUN)

Comentarii