Un fost detinut politic nu are acte care sa ateste ca a iesit din inchisoare

Vasile Silvas este un batrin din Buhusi. L-am gasit stind pe banca din fata blocului. Se gindeste la ceva. La anii tineretii poate! Dar nu as baga mina in foc, pentru ca din cite stiu tineretea omului a fost una plina de suferinte. Satul de greutatile din tara, fara nici o aspiratie sau afiliere politica, Vasile Silvas a incercat sa fuga din tara, cu alti cinci tineri de virsta lui. Nu avea nici 20 de ani, iar ceilalti mai erau inca copii. Au fost prinsi si arestati pentru "trecere frauduloasa a frontierei si omisiunea denuntarii". Au fost dusi in puscarii si uitati acolo. Nimeni nu s-a mai interesat de ei. Nu tu proces, nu tu vesti de la cei dragi. Batai si anchete peste anchete. Si iar batai pentru a se turna unii pe altii. Unii au rezistat, cum este cazul lui Vasile Silvas, dar altii au clacat.
"Am fost arestat in 1949. Nu aveam 20 de ani impliniti inca. Conditiile de trai erau foarte grele. Cautam de lucru pe unde se gasea. Am fost la Hunedoara, dar m-am imbolnavit de tifos exantematic. M-am intors la locurile natale, in Buhusi. Dar nu avea nici o posibilitate de trai aici. Acasa eram multi frati, parintii nu erau avuti, asa ca trebuia sa ma descurc singur. Nu aveam cu ce sa ma imbrac si sa ma incalt. Am plecat sa-mi incerc norocul si la Iasi. N-a mers nici aici. Umblam prin oras descult de parca eram Raj Kapoor. La fete nici nu indrazneam sa ridic ochii pentru ca imi era rusine. N-aveam nimic. M-am intors la Buhusi. Aici hoinaream si munceam cu ziua, cind gaseam pe la cineva. Eram mai multi tineri fara servici. Intr-o zi, unul dintre ei a zis «Hai sa mergem la Tito!». Ne-am urcat in tren, era linie ruseasca pe atunci si am plecat. Eram sase tineri, isteti si am ajuns la granita cu Iugoslavia fara probleme. Nu stiam unde ne vom opri. N-aveam nici o tara tinta. In capul nostru era doar un loc unde aveam certitudinea ca putem face ceva cu viata noastra. La granita am studiat terenul. Nu se putea trece decit cite doi. Primul grup de prieteni a plecat. Eu eram in al doilea. Au fost prinsi si ne-au turnat pe toti. Am fost luati ca din oala imediat", isi aduce aminte batrinul de peste 74 de ani.
La cercetari se administrau batai crincene
Vasile Silvas nu a fost prins pe granita. Cind a fost "saltat" de securitate nu a recunoscut nimic si nu si-a dat in git colegii. Din sase, patru au fost arestati. "L-am luat pe «Nu» in brate si nu am marturisit nimic. daca recunosteam riscam sa iau zece ani de inchisoare si trebuia sa-mi dau in vileag colegii. Nu am vrut asa ca am tacut milc. Intii m-au dus la Piatra Neamt, la penitenciar, dar apoi ne-au pus in zgarda pe toti patru si ne-au trimis la Craiova. Aici au aparut suferintele. De mincare ne dadeau 100 grame de piine pe zi, cartofi scosi direct din pamint si fierti, ca la porci si praz. Cind nu era piine era terci de faina de porumb. Cinci luni de zile n-am vazut soarele. Eram tinut numai in anchete. De fiecare data eram batut ca sa recunosc vina ce mi-o aduceau. Eram niste copii si ei ne bateau ca pe animale. Nici nu vreau sa-mi mai aduc aminte. Ne-au judecat, dar nu ne-au dat sentinta. Si acum in dosare scrie doar cind am fost arestati, dar nu si cind am iesit. Singura perioada certa este cea de patru luni pentru care am obtinut prevederile legii 118. Dar am stat inchis in cercetari mai bine de un an", mai istoriseste Vasile Silvas.
La Craiova, Vasile Silvas a stat inchis timp de cinci luni de zile fara sa poata scrie acasa si nici macar sa vada lumina soarelui. Nu era lasat sa-si faca plimbarea zilnica de 15 minute, de care se bucurau alti detinuti. "Intr-o zi a venit seful de la securitate in vizita, unul Moise. Am inceput sa busesc in usa si sa zbier. Au deschis si l-am intrebat de s-a au uitat de noi acolo. A dat dispozitie sa beneficiem si noi de plimbare scrisori si pachet de acasa. Dar dupa ce a plecat am mincat o bataie sora cu moartea de la gardian pentru indrazneala mea. Abia dupa doua luni am obtinut si eu drepturile pe care le solicitasem", mai spune Vasile Silvas. Dupa un an a fost eliberat. L-au scos pe usa, cum s-ar spune "cu suturi in fund". In actele eliberate la cererea fostului detinut politic, pentru a beneficia de prevederile legii 118, de catre Directia Instantelor Militare din cadrul Ministerului Justitiei si Serviciului Roman de Informatii scrie ca "nu rezulta ca a existat o hotarire judecatoreasca in aceast caz si nici data eliberarii". Cu alte cuvinte, Vasile Silvas este detinut si acum, la mai bine de jumatate de secol de la data arestarii. Perioada la care fac referire actele este cea in care batrinul a fost inchis la Piatra Neamt, de patru luni. De cele mai bine de sase luni de inchisoare si cercetari de la Craiova nu se mai stie nimic. La solicitarile lui Vasile Silvas i s-a raspuns ca aceasta perioada nu figureaza in nici un act. Tinarul intrase in inchisoare cu o greutate de 78 de kilograme. A iesit cu 45 de kilograme. Restul a fost pierdut datorita suferintelor indurate.
Abia scapat din inchisoare, Vasile Silvas a fost luat in armata. Si nu oriunde ci la "Detasamentul de Munca H4". Stagiul militar a durat patru ani de zile. "A fost ca la inchisoare, dar eram liber si ma puteam bucura de permisii. Detatamentul era format din fosti arestati politic, avocati, ingineri si preoti. Muncea la constructia uzinei de la URA. Am carat in spate caramizi, am sapat. Munca era chinuitoare. Dar am trecut si peste asta", isi mai aduce aminte batrinul. Singurele probleme pe care le-a mai avut cu securitatea a fost au fost in 1975, cind fiul lui a dat la facultate. "Am avut noroc de referintele pe care mi le-a dat conducerea fabricii de stofe, unde am lucrat din 1954 pina in 1988 cind m-am pensionat", mai povesteste fostul detinut.
Nici la batrinete, Vasile Silvas nu si-a gasit linistea. Intr-un apartament de doua camere locuieste el, sotia si familia fiicei lui: nepotica si ginerele. Fata batrinului este somera din 1989, cind a fost disponibilizata de la fabrica de stofe. Nu a mai reusit sa se angajeze nicaieri. Din cei 3.600.000 de lei cit are batrinul si sotia lui, plus ce mai cstiga ginerele, Vasile Silvas spera ca va putea intr-o zi sa-i ia o garsoniera fiicei lui. Pentru el viata a fost presarata cu suferinte, iarmomentele fericite au fost foarte putine. Dar a mers inainte! (Claudiu TANASESCU)