Un muncitor duce in spate trei persoane

joi, 16 martie 2000, 00:00
3 MIN
 Un muncitor duce in spate trei persoane

O adevarata povara au devenit taxele de tot felul instituite de stat si platite de angajatii din orice domeniu. Birurile sint atit de multe si de mari, incit putini mai stau sa se gindeasca pentru ce anume li se opresc bani pe statul de plata si incotro sint directionate sumele adunate. Realitatea este ca cei care au un loc de munca trag dupa ei, cu sau fara voie, si alte persoane. In judetul nostru, raportul este inechitabil, numarul celor care stau fiind de trei ori mai mare decit al celor care muncesc pentru a putea trai.
Judetul Bacau are, in prezent, 102.776 persoane pensionate la limita de virsta si agricultori, 17.180 de veterani si invalizi de razboi, 3.000 de fosti detinuti politici, 1.072 de beneficiari de pensii IOVR si peste 35.000 de someri. Indiferent de forma pe care o imbraca ajutorul banesc dat de stat, toti acestia primesc lunar sume provenite din contributiile celor doar 115.679 de angajati cu acte in regula. Raportul dintre cei care muncesc si cei care stau acasa arata ca un salariat tine in spate un pensionar si doi someri. Situatia tinde sa se agraveze din cauza disponibilizarilor colective. In ultimii trei ani, de exemplu, au fost disponibilizate 15.500 de persoane, din care s-au reangajat doar 2.894. Rindurile bacauanilor fara serviciu se ingroasa constant, iar cei activi in munca fac fata tot mai greu situatiei.
Statisticile arata ca in judetul nostru sint nu mai putin de 124.028 de pensionari. Balanta intre ei si salariati este aproape egala, unui salariat revenindu-i cam 1,08% pensionari. Dar in calcul trebuie inclusi si somerii pentru care fiecare din noi achita lunar sume importante. Numarul somerilor prinsi in evidentele Agentiei Judetene pentru Ocupare si Formare Profesionala este de 35.617. Daca din cei 450.000 de bacauani apti de munca ii scadem pe cei 116.000 de salariati, iar cifra ramasa o impartim la somerii existenti reiese ca mai mult de doua treimi din forta de munca ramine descoperita.
Situatia devine si mai dramatica daca luam in calcul cit incaseaza statul de la salariati si cit are de platit celor care stau acasa. Directia Judeteana de Munca si Protectie Sociala (DMPS) Bacau cheltuie lunar pentru pensii 103 miliarde de lei. Pe de alta parte, din asigurarile sociale, pensii suplimentare si alte contributii se incaseaza, din debitele curente si cele mai vechi, cam 80 de miliarde de lei pe luna. Deficitul inregistrat este, in medie, de 30-35% pe luna, iar gaura e acoperita cu bani de la bugetul de stat. Exista insa riscul ca acesta sa nu mai aiba fonduri cu care sa completeze golurile si, implicit, pensiile sa nu mai poata fi platite. "Noi speram ca problemele sa se rezolve odata cu aparitia noii legi a pensiilor. Sistemul urmareste identificarea contribuabililor, constatarea sumelor datorate la bugetul asigurarilor sociale si plata la timp a acestora. Fara o evidenta clara, nu vom putea tine sub control activitatea la nivelul intregului judet", ne-a declarat Liviu Cretu, directorul general al DMPS Bacau. El crede ca un rol deosebit il va avea cresterea numarului de inspectori la Corpul de control si executorii din institutie, fara de care debitorii nu vor putea fi somati sa-si achite restantele si, astfel, sa se adune mai multi bani la bugetul asigurarilor sociale. (Eduard ADAM)

Comentarii