Un politist in pijama a prins un hot in flagrant delict

marți, 24 februarie 1998, 00:00
1 MIN
 Un politist in pijama a prins un hot in flagrant delict

Putinii trecatori care se gaseau simbata dimineata, in jurul orei 3.00, pe strada Energiei din Bacau, au avut sansa sa asiste la o urmarire mai putin obisnuita. Un barbat in pijama, insotit de sotia sa, imbracata si ea sumar, au reusit sa-l imobilizeze pe Constantin Brasoveanu, 27 de ani, care tocmai sparsese vitrina unui magazin din care furase mai multe alimente.
Ghinionul hotului a fost ca zgomotul de geam spart a fost auzit de sotia unui ofiter de la Biroul Politiei Criminale, care si-a trezit barbatul din somn si au pornit amindoi in urmarirea infractorulului. Brasoveanu a fost dus imediat la politie, unde s-a stabilit ca el mai sparsese un chiosc doar cu citeva zile inainte. Parchetul a decis cercetarea lui Brasoveanu in stare de libertate, considerind ca prejudiciul cauzat este prea mic. Din motive de securitate, Politia Bacau a refuzat sa divulge numele ofiterului si al sotiei sale. (Florin CRACIUN)

Comentarii