Bebelus gasit mort intr-un tomberon, in Dacia (GALERIE FOTO&VIDEO)

joi, 24 mai 2012, 09:53
2 MIN
 Bebelus gasit mort intr-un tomberon, in Dacia (GALERIE FOTO&VIDEO)

Un locatar din cartierul Dacia a descoperit ieri-dimineata intr-un tomberon un bebelus. Medicii de pe Ambulanta si un echipaj de la Sectia I Politie s-au deplasat pe strada Sarmisegetuza, in apropierea blocului D3. Acestia nu au mai putut decat sa constate decesul. Criminalistii au stat in jur de doua ore in cartier, au fotografiat locul si trupul copilului, l-au masurat, iar in cele din urma bebelusul a fost transportat la Institutul de Medicina Legala (IML). „Copilul era decedat de trei, patru zile. Avea cordonul ombilical lung, netaiat, ceea ce inseamna ca mama sa l-a abandonat la scurt timp dupa nastere", a declarat dr. Radu Calistru, directorul medical al Serviciului de Ambulanta Judetean Iasi (SAJ). Conform medicului de pe Ambulanta care a fost la fata locului, Alina Iordache, pe langa cordonul ombilical, este posibil sa fi fost si placenta acolo, dar personalul medical nu a fost lasat sa examineze cadavrul, ci doar sa constate decesul. „Ne-am uitat la bebelus, dupa care au venit cei de la criminalistica si au inceput sa faca poze. Dupa primele cercetari, copilul avea cateva zile de cand statea acolo, deoarece se afla deja in stare de putrefactie, iar pielea sa era cianotica", a afirmat dr. Alina Iordache. Politistii au precizat ca nu se stie exact cand fusese nascut bebelusul. „Se fac cercetari pentru a o gasi pe mama. Dupa identificare, aceasta risca sa fie acuzata de pruncucidere", a declarat Anca Vijiac, purtatorul de cuvant al Politiei. Conform medicului Diana Bulgaru, directorul Institutului de Medicina Legala, bebelusul de sex masculin a fost nascut la termen si avea in jur de 53 de centimetri. „Copilul a fost aruncat in gunoi aproximativ acum trei sau patru zile. Trupul copilului va fi supus examenelor complementare de laborator pentru a se afla cu exactitate daca a murit inainte sa fie aruncat sau dupa ce mama sa l-a lasat in tomberon", a declarat dr. Diana Bulgaru.

Comentarii