Angajatii Stipo au pichetat Prefectura

sâmbătă, 23 februarie 2002, 00:00
2 MIN
 Angajatii Stipo au pichetat Prefectura

Peste 50 de angajati ai fabricii de sticla Stipo din Dorohoi au pichetat, ieri, timp de doua ore, sediul Prefecturii din Botosani. Muncitorii au cerut autoritatilor sa faciliteze plata datoriilor restante si sa urgenteze procesul de privatizare al societatii. Sindicatul din Stipo doreste esalonarea datoriilor si stergerea majorarilor penalitatilor de intirziere. Reprezentantii celor peste 1.300 de angajati ai societatii comerciale Stipo au cerut, in principal, acordarea unor inlesniri la plata energiei electrice, a gazului metan si a apei utilizate in procesul de productie. Sindicalistii au spus ca inchiderea fabricii de sticla de la Dorohoi ar putea avea consecinte sociale foarte grave. "Sint peste 1.300 de muncitori, care tin in spate alti doi, trei sau chiar patru membri ai familiei. Oamenii nu si-ar mai putea plati intretinerea, nu ar mai putea sa plateasca curentul electric, gazul sau apa. Si asa nu am platit salariile la timp", a declarat Mihai Romaniuc, liderul Sindicatului sticlarilor din Stipo. Sindicalistii sustin ca fabrica poate deveni rentabila, mai ales ca recent au fost obtinute citeva comenzi certe si ca a fost schimbata politica manageriala a societatii.
Fabrica de sticla de la Dorohoi a fost avertizata, in aceasta saptamina, ca, daca nu isi achita facturile de aproape 1,7 miliarde lei la energia electrica, va fi debransata de la reteaua de electricitate. Furnizorul de gaz, Distrigaz Nord, a cerut, de asemenea, plata imediata a facturii la gaz, de peste 28 miliarde de lei. Si furnizorul de apa, Goscom Dorohoi, a solicitat achitarea datoriilor restante de peste 2,5 miliarde.
Dan Cozma, directorul Electrica, sustine ca societatea sa a facut deja un efort prea mare acordind o facilitate de plata fabricii din Dorohoi. "Am facut, in mai multe rinduri, grafice de esalonare, care nu au fost respectate si s-a mers pe intelegere. Guvernul a cerut reducerea arieratelor si noi trebuie sa facem acest lucru. Prin aceasta esalonare, vi s-a acordat o gura de aer. Nu stiu daca are rost sa mai solicitam ceva ce s-a obtinut", le-a spus Cozma sindicalistilor de la Stipo. La rindul sau, Mihai Sutacu, reprezentatul Distrigaz Nord, a afirmat ca este convins ca "peste trei luni, ne intilnim la o noua esalonare". "Ne-am obisnuit sa mergem din esalonare in esalonare, dar mai trebuie si platit", a mai spus Sutacu.
Stipo a fost privatizata in primavara anului 1999, insa sindicatul a contestat actul de privatizare incheiat intre fostul FPS si omul de afaceri Corneliu Petreanu, prin care acesta din urma a devenit proprietarul a 40% din actiunile firmei. Sindicalistii au cerut anularea contractului de privatizare, insa, pina la aceasta data, instanta nu a dat o solutie in acest caz.
Fabrica de sticla de la Dorohoi, care are un capital social de 14,3 miliarde lei, a incheiat anul 2001 cu pierderi de aproape 30 de miliarde de lei si are, in acest moment, datorii totale catre furnizorii de servicii si catre bugetele de stat, asigurarilor sociale si fondurile speciale de peste 80 de miliarde. (Cristian LUPASCU)

Comentarii