Medicii fug de mediul rural

luni, 25 februarie 2002, 00:00
2 MIN
 Medicii fug de mediul rural

Din cei 465.000 de locuitori ai judetului, circa 371.000 sint asigurati medical. Daca din acest numar sint scosi cei 27.000 de asigurati ai CASAOPSNAJ si cei circa 10.000 de asigurati ai Casei de Asigurari a Transporturilor, procentul rezultat este cu mult mai mic. "Directia de Sanatate Publica impreuna cu consiliile locale trebuie sa intocmeasca liste cu neasiguratii pentru ca sa putem sa le acordam si lor servicii medicale. Nimeni nu va ramine practic neasigurat", a declarat dr.Aurel Tinca, seful de contractari al CJASS.
Reteaua primara, formata din medicii de familie, stomatologi si farmacii este si ea la fel de dezastruoasa, in sensul in care judetul nostru se confrunta cu un mare deficit de medici. Din 164 de medici de familie care ofereau anul trecut servicii populatiei, in acest an au ramas 155. "Populatia ar putea avea un acces optim la servicii medicale daca in judet ar munci 264 de medici. Din punct de vedere medical, ar trebui ca sa existe un medic la 1.000 de asigurati, lucru aproape imposibil de realizat. Din nefericire, nu mai putem obliga pe nimeni sa munceasca in mediul rural. Medicii prefera sa aiba 500-600 de asigurati pe liste, dar sa stea la oras", a mai spus dr.Tinca. Cele mai "atinse" zone de aceasta "raritate" a medicilor sint zonele Darabani si Saveni, unde traieste 1/3 din populatia asigurata.
Nici stomatologii nu se prea inghesuie sa repare dintii taranilor. Din cei 54 de medici stomatologi care au contract cu CJASS, doar 7 au ales mediul rural, restul fiind in Botosani si Dorohoi. Acelasi lucru se intimpla si in cazul farmaciilor. Din cele circa 50 de farmacii care elibereaza retete gratuite si compensate, mai mult de jumatate sint in muncipiul nostru. Multe sate au puncte farmaceutice, insa acestea nu satisfac nici pe departe nevoile oamenilor. Bolnavii trebuie sa vina tot la oras dupa reteta, iar conform ultimelor reglementari, valabilitatea unei retete pentru o boala acuta sau subacuta este de 24 de ore.
Reprezentantii CJASS se declara neputinciosi. "Cred ca este de datoria tuturor sa punem mina de la mina si sa contribuim pentru a face ceva. Cred ca consiliile locale ar trebui sa creeze niste facilitati in atragerea medicilor la sate. Avem exemplul comunei Mitoc, in care medicul va primi din partea comunitatii, in afara locuintei, 200 kw lunar, abonament telefonic gratuit si 20 de litri de benzina pentru deplasare. La fel s-a intimplat si in comuna Vaculesti, unde primarul a transformat un vechi sediu de CAP in locuinta si cabinet medical pentru medicul de familie, care a declarat ca nu va mai pleca din comuna", a mai spus directorul de contractari al CJASS. (Lucian SIMINIUC)

Comentarii