5 milioane $ – datoriile populatiei catre "Aptercol"

marți, 02 octombrie 2001, 23:00
2 MIN
 5 milioane $ – datoriile populatiei catre "Aptercol"

RA "Aptercol" avea de incasat de la consumatorii sai, la data de 30 septembrie, 159,3 miliarde de lei, reprezentind contravaloarea facturilor neachitate, plus penalitatile de intirziere aferente, ne-a declarat Mihail Chirita, directorul general al regiei.
Din aceasta suma, cea mai mare parte o reprezinta datoriile asociatiilor de locatari si proprietari: 140,6 miliarde, la care se mai adauga citeva miliarde in contul restantelor abonatilor casnici individuali. In total, de la populatie, regia are de primit aproape 5 milioane de dolari, echivalentul imprumutului facut de "Aptercol" de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, pentru reabilitarea sistemului de alimentare cu apa potabila a municipiului.
La rindul sau, regia de apa-canal-termoficare are de achitat, principalilor sai furnizori, 151,9 miliarde lei, cu tot cu penalitati, desigur.
Din aceasta, cea mai mare parte o are de primit CET SA – 55,2 miliarde de lei, respectiv "Electrica" SA – aproape 40 miliarde. "Distrigaz" are de recuperat de la "Aptercol" peste 35 miliarde, iar "Termoelectrica" – Filiala Electrocentrale Braila, "doar" 21,5 miliarde.
In schimb, o cincime din blocuri nu beneficiaza de apa calda, iar alte citeva zeci primesc apa rece doar 6 ore pe zi.
"La sfirsitul saptaminii, finalizam probele la rece – si lasam instalatiile incarcate, gata oricind sa pornim alimentarea cu agent termic pentru incalzire. Daca se inregistreaza, 3 nopti la rind, temperaturi medii mai mici de + 10 grade Celsius, pornim caldura. Din punct de vedere tehnic, sintem pregatiti sa furnizam. Sa vedem daca o sa si avem ce furniza. Daca populatia plateste, o sa avem, daca nu, nu", a subliniat, din nou, directorul general Chirita. (Mircea DOAGA)

Comentarii