Au fost, au participat, au invins!

luni, 22 octombrie 2001, 23:00
3 MIN
 Au fost, au participat, au invins!

Ansamblul vocal-instrumental "Valurile Dunarii", al Casei de Cultura din Braila, dirijat de Marius Anghelescu, a participat, in perioada 12-14 octombrie, la cea de-a VI-a editie a Festivalului International al Corurilor pentru Tineret, desfasurata la Veldhoven, in Olanda. "Valurile Dunarii" au reprezentat cu succes Romania in acest concurs din care au iesit invingatori. Mai exact, brailenii au fost gratificati de juriul international cu Premiul I. Ei au intrat in aceasta competitie, pentru care s-au pregatit intens, timp de un de zile, cu o suta de formatii. Piesele cu care au concurat au fost "Joke", "Suita no. 2", precum si un mesaj de pace, prezentat in debutul concursului.
Plecarea la acest festival international a reprezentat inca de la inceput, pentru cei 40 de membri ai ansamblului vocal-instrumental brailean, o adevarata aventura. Desi isi doreau foarte mult aceasta participare, au avut de intimpinat o serie de dificultati, precum probleme de ordin material, care au fost solutionate de catre Primaria Municipiului Braila, sau dificultati cu vizele, care au intervenit chiar inainte de plecare. Toate au fost trecute cu bine, inclusiv emotiile de a se afla intr-o alta tara si de a concura cu o serie de ansambluri valoroase din intreaga lume. Premiul I obtinut la aceasta competitie a reprezentat pentru "Valurile Dunarii", pe linga bucuria de a invinge, inca un trofeu adaugat la colectie. Amintim, spre exemplu, ultimele lor premii: premiul I la Festivalul National de la Ploiesti, in 1985, premiul I la Festivalul Coral International, din Olanda, in 1992, premiul I "Cum laude", la Festivalul European de muzica orchestrala, din Belgia, in 1995, premiul I la Festivalul Coral International din Olanda, in 1995. Nu trebuie uitat nici faptul ca "Valurile Dunarii" au participat la aniversarea a 40 de ani de la infiintarea Ansamblului artistic "Animato", din Zeilberg, Olanda, prilej cu care au evoluat in fata publicului prezent. Alaturi de aceste momente, ansamblul brailean a mai avut citeva aparitii in public, in "City Centrum", unde a inregistrat un real suces.
"Nu ne asteptam sa luam premiul I"
Cu toate ca "Valurile Dunarii" reprezinta un ansamblu vocal-instrumental, cei 40 de concurenti au abordat in recitalurile lor din afara concursului, aproape toate genurile muzicale, in mai multe limbi de circulatie internationala. Ei au adus acasa, pe linga premiul cistigat, si emblema orasului Deurne, unde au fost cazati, ce le-a fost oferita de catre primarul orasului, precum si o serie de aprecieri din partea acestuia si a lui Nico Kooter, presedintele Ansamblului "Animato", trecute in Cartea de Onoare a ansamblului brailean. La toate acestea se adauga si multe amintiri frumoase precum si gustul unei experiente pe masura.
Referitor la premiul obtinut, dirijorul ansamblului, Marius Anghelescu, a precizat: "Festivalul s-a situat la un nivel deosebit din punct de vedere artistic si al pregatirii formatiilor ce au intrat in competitie. Copiii au avut emotii foarte mari, mai ales datorita faptului ca majoritatea dintre ei s-au aflat pentru prima data in Olanda. Totul ni s-a parut extraordinar, in special festivalul. De-a lungul perioadei de sedere in Olanda, am intrat in contact cu o serie de formatii si dirijori, am schimbat impresii. De asemenea, a avut loc reintilnirea cu «Animato», vechii nostri prieteni, care au sarbatorit, anul acesta, 40 de ani de la infiintare, manifestare la care am fost si noi invitati. Daca ne asteptam la premiul I? Stiam ca vom lua un premiu, dar, avind in vedere competitia strinsa care a fost, nu ne asteptam la locul I. In momentul in care au aflat copiii ca au luat premiul I, si-au manifestat imensa bucurie, strigind «Braila!, Romania!». Pot sa va spun ca au meritat aceasta distinctie din plin, gindindu-ne si la faptul ca ei, spre exemplu, n-au avut vacanta, deoarece s-au pregatit permanent."
In ceea ce priveste proiectele de viitor ale "Valurilor Dunarii", realizarea celui de-al doilea CD, scoaterea unei casete cu colinde si pregatirea celei de-a doua editii a manifestarii "Toamna in cartier" sint doar citeva dintre gindurile coordonatorului ansamblului. (Elena RADUCANU)

Comentarii