CLM anexeaza maxi-taxi la "Braicar"

joi, 31 ianuarie 2002, 00:00
6 MIN
 CLM anexeaza maxi-taxi la "Braicar"

Consiliul Local Municipal a decis atribuirea directa, prin contract de concesiune, a serviciului de transport public local de calatori din municipiu, catre SC "Braicar" SA, incepind cu 1 martie 2002.
Potrivit hotaririi adoptate in sedinta de ieri, "Braicar" va asigura organizarea, conducerea si administrarea intregului serviciu de transport public local de calatori, atit prin surse materiale si umane proprii, cit si prin alte surse, pe baza de contract, potrivit prevederilor legale. Totodata, in calitate de unic prestator al serviciului public de transport local in municipiu, SC "Braicar" are obligatia de a efectua activitatile specifice ale acestui serviciu si prin completarea capacitatilor de transport public, prin licitatie publica, la care sa aiba acces numai operatorii de transport persoane juridice, care indeplinesc conditiile legale si au sediul in municipiu. Cuantumul anual al redeventei datorate CLM in baza concesiunii a fost stabilit la 8 miliarde de lei.
Hotarirea CLM este seaca, fara prea multe amanunte privind modul in care va trebui sa procedeze "Braicar" pentru asigurarea unui serviciu civilizat in municipiu.
De altfel, subiectul cu pricina a monopolizat discutiile consilierilor, aproape o ora. Grupul consilierilor democrati a reamintit faptul ca a solicitat in nenumarate rinduri un raport privind activitatea societatii "Braicar", care, data fiind situatia financiara precara actuala, nu se stie cum va putea gestiona problema transportului public – mai bine sau mai rau decit a facut-o Primaria?
In afara acestor considerente, consilierii PD au subliniat ca proiectul de hotarire incalca prevederile legale in vigoare, respectiv Legea nr. 219 si OG nr. 86, privind regimul concesiunilor.
"Noi trebuie sa tratam operatorii publici de transport in mod egal, indiferent de forma de proprietate. Noi trebuie sa multumim cetatenii municipiului si nu o anumita societate comerciala", a spus consilierul Daniela Vasioiu, care a aratat ca se incearca aplicarea OG nr. 86, fara ca ordonanta in cauza sa aiba normele metodologice de aplicare aparute. "Redeventa pe care am stabilit-o prin acest proiect mi se pare o joaca. Adica stabilim o redeventa care, intimplator, este egala cu contravaloarea subventiei pe care trebuia sa o dam noi «Braicar». Asta inseamna ca noi nu mai primim nimic la bugetul local, in momentul in care transmitem acest serviciu catre «Braicar». In rest, «Braicar» poate sa faca ce vrea cu operatorii privati, incheie contracte cum vrea, pentru ca noi i-am transmis cesionarea acestui serviciu public si nu ne intereseaza ce bani scoate din el si cum va arata acest serviciu pentru populatia municipiului", a mai spus Vasioiu.
Consilierul PSD, Doru Damian, a subliniat insa ca aceasta masura este benefica, apreciind ca, "la ora actuala, Braila beneficiaza, poate, de cel mai necivilizat transport din tara" si ca "trebuie sa facem, o data, putina disciplina in transportul public de persoane".
Damian a argumentat ca, in perioada scursa pina acum, s-au strecurat o serie de deficiente in transportul local de persoane, deficiente care se constata atit in rindul transportatorilor particulari, cit si in rindul "Braicar".
Doru Damian s-a referit doar la neregulile transportatorilor particulari, respectiv nerespectarea statiilor, strigaturile "iarmarocesti" care se produc in statii, ambuteiajele create, nerespectarea traseelor, lipsa biletelor de calatorie.
"Aceasta masura ar parea un monopol al «Braicar». Nu este asa. Nu este vorba nici de o subconcesionare. Deci, operatorii particulari vor putea beneficia de absolut toate drepturile de care au beneficiat si pina in prezent, doar ca vor face aceasta activitate cu «Braicar»", a mai spus consilierul PSD.
Prezenta la sedinta CLM, subprefectul Didina Stanescu a subliniat faptul ca, dupa discutarea problemei transportului public, de nenumarate ori, in sedintele Comisiei de Dialog Social, "solutia aleasa de CLM este singura de natura sa conduca la reasezarea pe un fagas normal a transportului public de calatori in municipiu".
Colonelul Stefan Marinica, comandantul Politiei municipiului, a cerut consilierilor municipali sa ia in calcul, in decizia lor, si constatarile facute de Politie, in activitatea de zi cu zi.
"Peste 180 de persoane, majoritatea incasatori pe maxi-taxi, au fost depistate cu nereguli si li s-au intocmit dosare penale. Cele mai multe sanctiuni, peste 2.000, au fost aplicate particularilor. Se incalca zilnic legea. Bilete nu se dau, ceea ce inseamna evaziune fiscala. Un calcul simplu facut de noi indica faptul ca banii incasati intr-o singura zi, fara sa fie date bilete, sint in jur de un milion de lei. Soferii depistati au fost sanctionati cu amenzi. Au fost dati jos de pe masina, insa, ziua urmatoare, patronul punea alt sofer. Acolo unde am aplicat amenzi, le-au platit soferii si nu patronii. Unde am aplicat amenzi pe firme, patronii au avut cistig de cauza in instanta, unde au invocat ca nu ei s-au aflat la volan, ci soferii", a incheiat comandantul Politiei municipiului.
In numele transportatorilor particulari, prezenti la sedinta CLM, a luat cuvintul si Nicu Cimbrola, presedintele Asociatiei Transportatorilor Particulari din municipiu. "Eu cred ca este normal sa se procedeze la o licitatie legala, acolo unde fiecare sa poata veni sa incheie un contract legal, fata de care sa raspunda, si, in nici un caz, o societate comerciala sa raspunda in fata unei alte societati comerciale, sa depinda de ea", a spus Cembrola, care nu a influentat, insa, in nici un fel votul final al consilierilor.
Politia a vegheat pentru prevenirea violentelor si blocarea circulatiei
In timp ce, in Primarie, reprezentantii transportatorilor privati isi sustineau cauza in fata consilierilor municipali si a primarului Anton Lungu, Palatul Administrativ era pichetat de circa 200 de soferi si taxatori maxi-taxisti. Acestia erau veniti si cu microbuzele pe care le parcasera in mod abuziv, in locuri semnalizate cu "parcarea interzisa". In acest mod, cele peste 50 de microbuze ingreunau circulatia pietonilor si a celorlate autovehicole ce tranzitau Piata Independentei si bulevardul cu acelasi nume. Desi cadre ale Politiei Rutiere se aflau in zona pentru a dirija circulatia si pentru a preintimpina eventuale ambuteiaje, activitatea lor era ingreunata de proprietarii sau soferii de pe maxi-taxi. Pentru a fi inlaturati din zona, a fost necesara interventia lt. col. Mihai Frumuz, seful Serviciului de Politie Rutiera din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie, care s-a deplasat personal la fata locului. Acesta a ordonat subalternilor sai sa aplice amenzi tuturor celor care parcasera in locuri nepermise. In fata iminentei amenzi, numerosi soferi s-au conformat si au mutat masinile in alte locuri, unde aveau dreptul sa le parcheze. Avind in vedere ca protestele maxi-taxistilor ar fi putut degenera in violenta, la fata locului au fost deplasate si efective ale Jandarmeriei, "celebrii" scutieri.
Dupa aflarea rezultatului votului din CLM, reprezentantii transportatorilor privati au plecat din sala, nemultumiti de decizia luata de alesii locali. La iesirea din sala de sedinta, Dan Popa, patronul firmei "Dan Taxi", a declarat nemultumit: "Este un abuz. Pe noi ne i-a «Braicarul» ca pe niste sclavi, ca sa le acoperim datoriile lor. Eu nu am ajuns sclavul unei societati, ca sa ma duc sa-i dau acesti bani. Nu pot sa ma inham, cu caii mei, la o caruta plina de datorii. Nu vom protesta, ci vom da in judecata hotarirea aprobata de CLM". Astfel, ceea ce se anunta a fi un protest vehement, poate chiar violent, a fost evitat, iar protestatarii au parasit piata in liniste.
Pe toata durata protestelor, mijloacele de transport in comun ale "Braicar" au fost luate cu asalt de catre braileni. De mult nu mai fusesera autobuzele si tramvaiele asa pline cum erau ieri, mai ales in jurul prinzului, cind elevii care isi terminasera cursurile s-au imbulzit in statiile "Braicar"-ului. Avind in vedere ca actuala hotarire a CLM va intra in vigoare de la 1 martie, pina la acea data, maxi-taxistii vor putea circula in continuare, asa cum au facut-o si pina acum. Directorul "Braicar", Cornel Sandulescu, a declarat ca asteapta publicarea textului hotaririi, cu toate modificarile intervenite in timpul sedintei CLM, urmind ca, in zilele urmatoare, sa se elaboreze o strategie in conformitate cu textul acestei hotariri. El a mai declarat ca societatea pe care o conduce va fi deschisa dialogului cu transportatorii privati, nedorind a se discuta de pe pozitii de forta, prin impunere. (Mircea CIUCASU, Dragos VASILE)

Comentarii