Crimele anului 2000

vineri, 05 ianuarie 2001, 00:00
6 MIN
 Crimele anului 2000

Alcoolul inghitit in cantitati industriale, promiscuitatea, lipsa educatiei si a banilor, gelozia, razbunarea, acestea sint doar citeva din "pirghiile" care au transformat niste indivizi din oameni pasnici in adevarate fiare. Mai grav este ca unii dintre ucigasi si-au suprimat victimele cu o salbaticie iesita din comun, care frizeaza patologicul. Cadavrele macelarite te duc cu gindul la un singur lucru: criminalii sint niste descreierati, lombrosieni veritabili care, in loc sa fie bagati in puscarie, ar trebui viriti la ospiciu si studiati din punct de vedere psihologic si psihiatric. Cu siguranta s-ar descoperi ca subiectii cu pricina au ajuns asa din vina societatii bolnave in care traim cu totii. Lucrul care ar trebui sa ingrijoreze cel mai mult este urmatorul: ii aratam cu degetul pe criminali si ii stigmatizam fara sa recunoastem ca in fiecare dintre noi zace un mic monstru, in stare latenta, care, intr-un moment de pierdere a luciditatii, poate sa izbucneasca si sa ne transforme in bestii.
Crima din strada Fortificatiei
Sirul omorurilor comise cu barbarie a fost deschis in chiar prima zi a anului 2000. Pe 1 ianuarie, octogenara Stana Iures a fost ucisa in locuinta sa de pe strada Fortificatiei, cu o ferocitate rar intilnita: dintii rupti, cutia craniana zdrobita, degetele de la miini rupte. Faptasul – Sorin Gavrilov, zis "Irimeica", un lipovean de 19 ani din Smirdan-Tulcea. Armele crimei – o ranga metalica si o sabie tip "ninja". Mobilul asasinatului – jaful. Dupa ce a baut un litru de vodca, "Irimeica" a intrat in casa batrinei, a torturat-o si a macelarit-o. O crima comisa pentru 2 milioane lei, o verigheta, un televizor, o vioara, niste haine, un catel din plus si 1 kg de lamii. Pentru capturarea ucigasului au fost mobilizati 30 de ofiteri si subofiteri de la Criminalista, Ordine Publica si Urmariri, care au reusit sa dea de urma infractorului dupa 24 de ore de la descoperirea cadavrului. Lipoveanul "Irimeica" a fost judecat si condamnat la inchisoare pe viata.
Dublu asasinat din gelozie si razbunare
In seara de 16 iunie, Lucian Giurgea, 41 de ani, si concubina sa, Dorina Irimia, 36 de ani, au fost ucisi in apartamentul lor din cartierul Progresul. Cadavrele au fost gasite in holul locuintei, intr-o balta de singe. Barbatul avea beregata sectionata si prezenta inca cinci rani injunghiate in partea stinga a toracelui, iar femeia avea o singura impunsatura in inima. Dupa citeva ore de la declansarea anchetei, procurorul criminalist Lucian Doxan si ofiterii de la Judiciar au descoperit ca autorul dublului asasinat este un tapiter de 43 de ani, Aurel Axentiev, tata al doi copii minori. Cercetarile au relevat faptul ca acesta a comis crimele pe fondul consumului de alcool care i-au stirnit gelozia si razbunarea. In seara cu pricina, Axentiev, care traia cu o anume Vasilica Nicolae, a pornit in cautarea amantei sale intrucit femeia fugise de-acasa nemaisuportind bataile incasate de la ibovnic. Axentiev a batut la usa victimelor crezind ca "nevasta" lui se ascunde acolo, s-a certat cu Lucian Giurgea, s-a enervat brusc, a scos cutitul si a retezat gitul rivalului. Apoi i-a infipt brisca-n inima de cinci ori. Si, ca sa nu existe martori care sa-l poata demasca, Axentiev a suprimat-o si pe Dorina Irimia cu o lovitura in inima. Dupa comiterea faptelor, individul a plecat linistit acasa de unde, citeva ceasuri mai tirziu, a fost ridicat de Politie. In timpul anchetei, Axentiev a lasat sa se inteleaga ca amanta sa ii toca banii si nu se ingrijea de copii, fapt care l-a determinat sa aiba cu ea o discutie. El nu a recunoscut ca a premeditat omorurile, in schimb isi blestema zilele ca a tras la masea si ca a luat cutitul la el. Remuscarile care l-au incoltit pe Axentiev au fost numai in ceea ce priveste propria-i persoana, victimele sale nefiind incluse in "sectorul regrete".
Descreieratul din Tichilesti. Crima si sinucidere
In noaptea de 26/27 iunie, Ion Neacsu, 54 de ani, din Tichilesti, un bolnav psihic aflat la apogeul unei crize de epilepsie, a facut-o terci pe nevasta-sa cu un baros. Dementul i-a aplicat Cristinei Neacsu o groaza de lovituri cu ciocanul in teasta si s-a calmat abia cind creierii consoartei sale s-au amestecat cu perna si cu asternutul. Femeia, in virsta de 49 de ani, a mai trait opt ore cu toate ca, practic, avea cutia craniana facuta zob. Descreieratul a avut un moment de luciditate, a realizat ce grozavie a savirsit si, cuprins de remuscari, si-a pus streangul de git si s-a spinzurat in corcodusul din curte.
Paznicul asasin
Antonel Dragan, 22 de ani, un tinar timid, introvertit si cu un accentuat sentiment de teama – reminiscentele unei batai cumplite incasate de la niste derbedei – a ajuns sa comita o crima intr-o imprejurare stupida.
In noaptea de 29/30 septembrie, Dragan era de serviciu la firma "Phoenix", unde lucra ca paznic. La un moment dat tinarul si-a parasit postul atras fiind de gemetele unei femei care-si luxase glezna si s-a indreptat spre ea ca s-o ajute. Din intuneric si-au facut aparitia doi insi chercheliti care, auzind gemetele femeii si vazindu-l pe Dragan aplecat asupra ei, au crezut ca acesta vrea s-o violeze. Unul dintre cheflii, Sorin Traian, 20 de ani, s-a indreptat spre Dragan ca sa o scape pe femeie din miinile acestuia, s-a produs o scurta incaierare si apoi tragedia. Lovit fiind cu pumnii si picioarele, Dragan a scos un cutit de la briu, l-a crestat pe Sorin Traian, apoi i-a infipt brisca-n inima. Victima a decedat instantaneu. Iar Antonel Dragan a fost saltat de Politie.
La interogatoriu, Dragan a declarat ca n-a vrut sa-l ucida pe tinarul cu pricina si ca a actionat astfel in disperare de cauza, incoltit fiind de adversar. Ulterior s-a descoperit ca Dragan are probleme psihice, acesta fiind declarat inapt pentru serviciul militar in timp ce facea armata la o unitate de graniceri din Tulcea. Totusi anchetatorii au inclinat spre varianta potrivit careia Dragan simuleaza nebunia ca sa scape de inchisoare, argumentul fiind acela ca ucigasul a ingropat imediat arma crimei, o chestie pe care doar un ins lucid si cu singe rece o poate face.
In prezent se asteapta rezultatul expertizei psihiatrice la care a fost supus Dragan pentru a se stabili daca acesta are sau nu discernamint si daca raspunde penal pentru fapta sa.
Calaul din Corbu Nou si-a torturat zile-n sir mama paralizata.
Un betivan din satul Corbu Nou si-a ucis mama cu o bestialitate care aminteste de omul primitiv.
Tomaita Dumitrache, 73 de ani, a fost calcata in picioare de fiul sai, Mihai, 44 de ani, alcoolicul lovind-o pina i-a rupt dintii si coastele si lasind-o apoi sa zaca zile in sir pina i-au putrezit ranile.
Aceste fapte s-au petrecut pe 9 octombrie, dupa cum aveau sa stabileasca anchetatorii.
Dupa ce a zdrobit-o in bataie pe batrina, fiul degenerat a tirit-o in pat, si-a chemat rudele, apoi a anuntat Politia spunind ca a gasit-o pe maica-sa moarta in casa. Batrina a murit dupa 5 zile, in chinuri groaznice, din cauza ca ranile i-au putrezit si i-au provocat o infectie generalizata.
Procurorul criminalist Lucian Doxan declara la vremea respectiva ca rar i-a fost dat sa vada asa ceva: dinti rupti, coaste rupte in doua-trei locuri fiecare, rupturi de organe interne. Anchetatorul avea sa mai descopere ca Dumitrache a torturat-o pe batrina in intervalul 9-14 octombrie, agresiunea culminind in noaptea de 14/15 octombrie.
Fiul degenerat n-a recunoscut nimic in timpul cercetarilor. A tinut-o pe-a lui: "Mama a cazut din pat si s-a lovit." Cinismul lui Dumitrache a fost cu atit mai mare cu cit victima arata ca si cum ar fi fost calcata de tren, fapt subliniat de dr. Gina Ilie, medicul legist care a efectuat necropsia.
Mihai Dumitrache urmeaza sa fie judecat pentru omor prin cruzime si il paste inchisoarea pe viata. (Nicu MATEI)

Comentarii