Elevii vor sta luni acasa

sâmbătă, 09 martie 2002, 00:00
1 MIN
 Elevii vor sta luni acasa

Joi dupa-amiaza, a avut loc intilnirea liderilor sindicali judeteni din Braila, care, in unanimitate, au hotarit ca, luni, sa se declanseze greva generala in sistemul de invatamint. Pe durata grevei, toti membrii de sindicat vor fi prezenti in unitatile de invatamint, iar elevii vor sta acasa. Incepind cu data de 12 martie, greva generala se suspenda, iar activitatile revendicative se vor desfasura conform hotaririlor deja luate la nivel national, in luna februarie. Profesorii considera ca asa-zisa marire a salariilor cu 5% este lipsita de semnificatii, pentru ca se realizeaza pe fondul distrugerii sporului de mediu rural. Liderii de sindicat au calculat ca, la un salariu de trei milioane al unui profesor din mediul rural, care avea un spor de 50% si, acum, are numai 15% spor de mediu rural, dupa cresterea de 5% data de Guvern, salariul scade cu 900.000 lei. Pentru o scadere a sporului de la 40% la 12%, pierderea la salariu este de 930.000 lei, iar la celelalte categorii, scaderea este de aproximativ 500.000 lei. "Acesti bani erau folositi de colegii din mediul rural, pentru a-si achita costul navetei, pentru ca primariile nu dadeau nici un ban. Acel 5%, acordat acum, dupa cum spunea la ultima videoconferinta prim-ministrul Adrian Nastase, tuturor categoriilor de salariati din invatamint, nu inseamna nimic. Am ajuns acum sa luptam pentru a ne mentine drepturi cistigate prin legi organice, pe parcursul guvernarii trecute", a spus Valeriu Partene, presedintele Sindicatului Invatamint Braila. (Cristina DOSULEANU)

Comentarii