Intilnire la virf a capilor administratiei locale

luni, 24 septembrie 2001, 23:00
2 MIN
 Intilnire la virf a capilor administratiei locale

Dupa cum ne-a declarat Aurel Simionescu, presedintele Consiliului Judetean, unul dintre punctele supuse dezbaterii a vizat problema Corpului Gardienilor Publici. Simionescu si-a exprimat speranta ca, dupa discutia de ieri, "lucrurile vor capata o turnura normala", in sensul ca si la nivelul primariei municipiului se va incheia un contract cu gardienii publici.
Simionescu a subliniat ca Serviciul de Paza si Interventie, cu care Primaria are contract in prezent, "daca se considera necesar", isi va putea desfasura activitatea in continuare pentru asigurarea pazei la obiectivele stabilite de Primarie, insa asigurarea ordinii si linistii publice sa fie asigurate de gardieni, "nu pentru ca asa vreau eu, ci pentru ca asa cere legea".
Recent infiintatul Birou Judetean pentru Rromi a constituit un alt punct de discutie. Simionescu a spus ca biroul respectiv, aflat in prezent la etajul 3 al Prefecturii, ar urma sa fie mutat undeva la parter, "pentru ca accesul sa fie mai usor si avind in vedere numarul relativ mare de persoane care vor veni, cel putin, acum, la inceput".
Un alt birou urmeaza a fi alocat secretariatului comisiei pentru recensamint, care va trebui sa isi inceapa activitatea dupa 1 octombrie.
In ceea ce priveste activitatea secretarilor generali ai Prefecturii, Consiliului Judetean si Primariei Municipiului, a fost avansata propunerea ca acestia sa se ocupe si sa promoveze o discutie cu cadrele Inspectoratului de Politie in legatura cu preconizata trecere a unor servicii publice la nivel local, in speta, infiintarea, organizarea si functionarea serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor in subordinea consiliilor judetene, respectiv a consiliilor municipale, orasenesti si comunale.
Tot secretarii generali ai celor trei institutii urmeaza sa se ocupe pe viitor de urmarirea unor proiecte promovate de administratia locala braileana. "Avem o serie intreaga de proiecte semnate deja de ministrul Administratiei Publice, Octav Cozminca, ramase insa «intepenite» prin diverse locuri pe la ministere. Se mai cere, ba o hirtie, ba o relatie. Secretarii se vor ocupa de demersurile tehnice, astfel incit in sarcina noastra sa ramina doar sustinerea politica pentru materializarea proiectelor", a spus Simionescu.
Presedintele CJ a facut referire la proiectele transmise de Consiliul Local care, pentru a fi materializate, trebuie promovate prin hotariri ale guvernului. Acestea au ca obiect alocarea, din Fondul de rezerva bugetara aflat la dispozitia guvernului, a 4,5 miliarde lei pentru continuarea lucrarilor de constructie la Catedrala "Nasterea Domnului" din municipiu si 18 miliarde lei pentru efectuarea lucrarilor la bazinul de inot si stadionul de atletism. Celelalte proiecte vizeaza preluarea de catre CLM a pachetului majoritar de actiuni detinut de Autoritatea pentru Privatizare si Administratia Participatiunilor Statului la SC "CET" SA, precum si preluarea in administrarea CLM a terenului din Perimetrul II (Varsatura) ce apartine RA "Zona Libera" Braila. (Mircea CIUCASU)

Comentarii