O asociatie intreaga a ramas fara energie electrica

marți, 09 februarie 1999, 00:00
2 MIN
 O asociatie intreaga a ramas fara energie electrica

Vineri, 5 februarie, un intreg bloc de locuinte din cartierul Viziru 2 a ramas fara energie electrica dupa ce CONEL Braila a debransat de la reteaua de alimentare Asociatia de locatari 315 ca urmare a neachitarii facturilor, pe ultimele doua luni, remise de Filiala de Distributie Braila.
Mai multi locatari ai blocului ce face parte din Asociatia 315 au sesizat zilele acestea redactia noastra, plingindu-se ca au ramas fara curent electric dupa ce, de luni intregi, nu mai au nici apa si caldura. "Era singura noastra sursa de incalzire", spun respectivii locatari.
Cei care au reclamat lipsa energiei electrice sint dintre locatarii care si-au achitat la timp contravaloarea energiei consumate dar ca, din cauza unor rau-platnici, asociatia figureaza ca datoare la CONEL.
"La noi in asociatie sint 45 de familii. Unii dintre noi avem subcontoare de energie electrica si ne platim la timp consumul, chiar daca in aceste luni de iarna este foarte mare. Multi insa nu au subcontoare si platesc la comun energia. N-ar fi posibil sa platim si noi direct la CONEL consumul dintr-o garsoniera contorizata, cum se intimpla in cazul tuturor familiilor din Braila?", se intreaba unul dintre locatarii bun-platnici.
Conducerea CONEL – Filiala de Distributie Braila cunoaste situatia asociatiei 315. "Nu se poate face nimic in sprijinul consumatorilor fara restante, pentru ca noi avem relatia direct cu asociatia. Altfel nu se poate, pentru ca blocurile tip camin au instalatia electrica in comun. Pentru a se factura fiecare familie in parte, ar trebui sa existe instalatii individuale pentru fiecare garsoniera. Blocurile n-au fost construite asa. Acum, ca sa schimbi lucrurile, trebuie inlocuita intreaga instalatie electrica si apoi toate familiile sa aiba contor propriu. Nu se poate face asa ceva. Pentru CONEL, din punct de vedere legal, consumatorul ramine asociatia respectiva", ne-a declarat Marius Chioibas, director de marketing al FE-CONEL Braila.
Acesta a precizat ca doar conducerea asociatiei se poate implica in rezolvarea problemei. "Asociatia 315 nu si-a achitat de doua luni facturile la energia electrica. Aceasta, ca institutie, ar trebui sa actioneze asupra rau-platnicilor – prin darea in judecata si mergindu-se chiar pina la evacuarea acestora. Pe buna dreptate locatarii bun-platnici se pling, dar CONEL nu are cum sa-i ajute. Daca ar fi existat posibilitatea incheierii de contracte cu fiecare familie in parte, da, altfel s-ar fi pus problema. Asa, insa, problema ramine strict la nivel de asociatie", a mai spus sursa citata. (Mircea DOAGA)

Comentarii