Se apropie testarea suplinitorilor necalificati

duminică, 15 iulie 2001, 23:00
2 MIN
 Se apropie testarea suplinitorilor necalificati

Pentru testarea suplinitorilor necalificati s-au inscris 757 de candidati. Cei mai multi s-au inscris pentru posturile de invatatori, 112, pentru cele de educatori, 82 de candidati, limba engleza ,82 de candidati, si educatie fizica, 53 de candidati. Destul de multi amatori pentru un post in invatamint sint si la disciplinele: limba franceza, 63 de candidati, limba romana, 62 de candidati, si educatie muzicala, 50 de inscrisi. Pentru matematica sint 37 de candidati inscrisi, pentru istorie-geografie sint 33, pentru religie 31, iar pentru educatie plastica sint 30. Ceva mai putini candidati s-au inscris la informatica, 23, la geografie, 21, la istorie, discipline socio-umane si biologie, cite 17, si educatie tehnologica, 13 candidati. Mult mai putin cautate sint disciplinele chimie si fizica-chimie pentru care s-au inscris doar cite noua candidati, coregrafie, cinci candidati, si fizica, un singur candidat.
Testarea celor inscrisi va avea loc pe 19 si 20 iulie. Pe 19 iulie, candidatii vor intra la un interviu cu intrebari din programa si bibliografie, iar pe 20 iulie vor da proba scrisa din teoria si metodica disciplinei pe care vor sa o predea. Testarea va avea loc la "Murgoci", iar rezultatele vor fi afisate pina pe 24 iulie.
Posturile vacante pentru acesti candidati se vor afisa insa abia in a doua jumatate a lunii august, dupa clarificarea situatiilor profesorilor detasati in interesul invatamintului, a celor detasati la cerere, a titularilor care au trecut de Concursul National pentru ocuparea posturilor in invatamint si a suplinitorilor calificati. Cei 757 de inscrisi au putine sanse sa ocupe un post in mediul urban, atita timp cit pentru titularizare au fost declarate vacante numai 396 de posturi, dintre care doar 176 in oras, posturi care, foarte probabil, vor fi ocupate de titulari. Asa ca, pentru repartizarea suplinitorilor necalificati, cel mai probabil vor ramine posturile din mediul rural refuzate de titulari sau suplinitorii calificati. (Cristina DOSULEANU)

Comentarii