Tot in colosi ii baza

vineri, 11 ianuarie 2002, 00:00
2 MIN
 Tot in colosi ii baza

Autoritatile publice brailene si-au facut planuri mari privind redresarea economica a judetului pe parcursul acestui an, Prefectura si Consiliul Judetean bazindu-se in acest sens, printre altele, si pe eforturile investitionale proprii ale firmelor locale. Astfel, potrivit "Programului de dezvoltare economico-sociala a judetului pe 2002", se preconizeaza ca societatea "Laminorul" sa finalizeze in acest an reconstructia grupului de trefilare si montare in Sectia Bare Trase, precum si inlocuirea patului de racire si extinderea halei peste calea ferata, la Laminorul 3. La "Celhart Donaris", se are in vedere modernizarea fabricii de hirtie, respectiv a instalatiei de abur condens, a instalatiei de ungere si a celei de infasurare a hirtiei pe tamburi. In ceea ce priveste dezvoltarea firmei "PAL" SA, se are in vedere instalarea a trei noi linii pentru producerea placilor aglomerate din lemn, cu o capacitate de 800 metri cubi /zi, a unei fabrici de placi melaminate si a uneia de mobila din lemn si placi melaminate, iar pentru "Sanab", este programata in acest an finalizarea lucrarilor la obiectivul "Hala de aplicare grunduire sectii si blocsectii".
Ca eforturi proprii pe linia redresarii economice a judetului, Prefectura si Consiliul Judetean si-au propus ca, in acest an, sa se ocupe de realizarea "Parcului Industrial Braila", cu contributia PHARE, autoritatile amintite prevazind implicatii socio-economice importante in urma infiintarii viitorului centru de afaceri, respectiv crearea de noi locuri de munca, facilitati de productie, depozitare si prezentare si transfer tehnologic, care sa polarizeze activitati de interes pentru un numar cit mai mare de potentiali investitori. De asemenea, in programul de dezvoltare economica si sociala a judetului, mai este amintita si promovarea proiectelor "Pod peste Dunare" si "Aeroport zonal Braila-Galati", finalizarea actiunii de concesionare a terenului din perimetrul III al Zonei Libere Braila, precum si sprijinirea procesului de privatizare la cele 31 de intreprinderi brailene cuprinse in programul de privatizare, in special al societatii "Romex" SA. In plus, autoritatile locale se bazeaza pe sprijinul Centrului pentru Dezvoltarea Intreprinderilor Mici si Mijlocii, pentru sprijinirea activitatii IMM-urilor, prin organizarea de schimburi de experienta si transfer de know-how din cultura organizatiilor europene nonguvernamentale, asigurarea de servicii de consultanta in afaceri si a altor servicii conexe, elaborarea de proiecte – planuri de afaceri si organizarea de seminarii si cursuri pentru agentii economici si IMM-uri. (Mihaela DAN)

Comentarii