Cazul prodecanului acuzat de plagiat, analizat de o noua comisie

miercuri, 21 februarie 2007, 01:43
2 MIN
 Cazul prodecanului acuzat de plagiat, analizat de o noua comisie

Cazul cadrului didactic de la Universitatea „Al.I. Cuza" acuzat de plagiat de catre colegii sai a ajuns si in atentia unei comisii externe. Conducerea Universitatii a dispus reanaliza dosarului Veronicai Balteanu, prodecan la Educatie Fizica, dupa ce initial oficiul juridic a clasat cazul motivind ca acuzatia nu a venit din partea autorilor carora le-a fost incalcat dreptul la proprietate intelectuala.

Potrivit colegilor Veronicai Balteanu, ea ar fi copiat in cartile ei zeci si chiar sute de pagini din lucrari de specialitate cunoscute. O comisie de specialitate, formata din cadre didactice din acelasi domeniu, dar de la institutii de invatamint diferite, a reanalizat faptul sesizat de profesorii de la Educatie Fizica. „Ni s-a cerut sa formam o noua comisie din cadre didactice de specialitate care sa studieze dosarul si acuzatiile aduse. Conditia era sa fie din acelasi domeniu, kinetoterapie, si sa aiba acelasi grad didactic cu doamna Veronica Balteanu, adica gradul de conferentiar. In final, au fost selectati in comisie un cadru didactic de la Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi si un alt conferentiar de la Universitatea din Galati", ne-a declarat prof.dr. Ioan Iacob, decanul Facultatii de Educatie Fizica si Sport.

Concluzii diferite

Dupa analiza dosarului si a probelor aferente, cei doi membri ai comisiei, alaturi de presedintele acesteia, decanul Ioan Iacob, au redactat cite un referat insotit de o serie de recomandari privind deciziile ce ar trebui luate in acest caz. Numai ca, potrivit unor surse din interiorul facultatii, concluziile celor doua cadre didactice externe se afla mai degraba in contradictie. Astfel, in timp ce reprezentantul Universitatii „Dunarea de Jos" din Galati a confirmat acuzatiile de plagiat ce au fost aduse prodecanului facultatii, cadrul didactic de la UMF ar fi alcatuit un referat ambiguu, in care nu se pronunta concret asupra acestei acuzatii. De cealalta parte, presedintele Comisiei, decanul Ioan Iacob, a declarat drept fondate acuzatiile de plagiat aduse conf. dr. Veronica Balteanu. Mai mult, el recomanda colegei sale retragerea din concursul pentru obtinerea gradului didactic de profesor universitar, pentru care candideaza in acest moment, retragerea din circulatie a cartilor asupra carora planeaza acuzatiile de plagiat si redactarea altora noi care sa fie utilizate la urmatoarele concursuri pentru profesor. Referatele si recomandarile comisiei au ajuns acum la Oficiul juridic al Universitatii, care va studia din nou dosarul si opiniile comisiei.

O decizie finala in acest caz va fi luata insa, potrivit conducerii Universitatii, abia miine, in sedinta de Birou Senat. „Cei care se ocupa mai atent de acest caz, prorectorii Luminita Iacob si Constantin Salavastru, au primit sarcina ca pina joi, in sedinta de Birou Senat, sa prezinte o concluzie", a precizat prof.dr. Dumitru Oprea, rectorul Universitatii „Al.I. Cuza". Prima decizie care s-a luat in cazul acestor acuzatii, acum circa o luna, a fost una favorabila Veronicai Balteanu, careia i s-a permis intrarea in concursul pentru functia de profesor universitar.

Comentarii