Dosarul „Rutiera”: Sute de procese-verbale ale soferilor vinovati, disparute de la Politie

vineri, 04 septembrie 2009, 20:57
2 MIN
 Dosarul „Rutiera”: Sute de procese-verbale ale soferilor vinovati, disparute de la Politie

Procurorii Parchetului Curtii de Apel au inceput redactarea actului de acuzare. Potrivit unor surse apropiate anchetei, cel putin zece persoane urmeaza sa fie puse sub acuzare pentru trafic de influenta, abuz in serviciu sau luare de mita.

Anchetatorii se gindesc si la schimbarea incadrarii juridice pentru o parte din cei aflati in dosar, care ar urma sa fie cercetati pentru instigare la abuz in serviciu urmata de neexecutare. Motivatia ar fi ca, in momentul in care au apelat la colegii lor sa favorizeze anumiti soferi, acestia din urma au "inchis ochii".

In aceste conditii invinuitii vor fi chemati din nou in birourile procurorilor pentru a li se prezenta materialul de urmarire penala. Verificarile facute pina acum in actele ridicate din fisetele Politiei Rutiere au aratat ca o parte din procesele- verbale pe care ar fi trebuit sa se regaseasca sanctiunile date soferilor au disparut pur si simplu.

"Un proces-verbal se incheie in trei exemplare, din care doua ar trebui sa se gaseasca unul la Politie si unul la Finante. Sint citeva sute de serii de procese-verbale care nu sint de gasit nicaieri. Au disparut pur si simplu. Nu s-au gasit nici macar scrise si ulterior anulate", au detaliat anchetatorii.

In momentul de fata, 53 de persoane sint puse sub urmarire penala in dosarul Rutiera. Doar trei dintre acestia sint civili, restul fiind subofiteri ai Serviciului Politie Rutiera, Politia Municipiului sau posturi de politie comunale. Ancheta la Rutiera a fost demarata de procurori in toamna anului trecut.

Pina la declansarea oficiala a cercetarilor, la inceputul lunii ianuarie a acestui an, verificarile s-au intins pe parcursul a patru luni, in perioada septembrie – decembrie 2008. In tot acest timp, zeci de angajati ai SPR si din alte structuri au fost monitorizati zilnic in activitatile pe care le desfasoara. Ca sa poata aduna probe, anchetatorii au recurs si la filaje, supravegheri operative si interceptari ale convorbirilor telefonice.

Comentarii