Drama unei fetite de 8 ani care nu a vorbit si nu a vazut niciodata lumina

luni, 08 ianuarie 2007, 01:17
3 MIN
 Drama unei fetite de 8 ani care nu a vorbit si nu a vazut niciodata lumina

 

Roxana Maria Alexa, o fetita de 8 ani si 11 luni, traieste in intuneric. Nu vede, nu merge, nu vorbeste. E bolnava de hidrocefalie interna, autism infantil si deficienta mintala severa. Parintii fetei, Adrian si Angela, lupta cu lipsurile pentru a-si putea creste cei trei copii: Stefan, de doar 4 ani, Melania, de 5 ani jumatate, si Roxana, fetita care nu a vazut niciodata lumina soarelui, care nu a atins pamintul cu picioarele si care nu a spus vreodata „mama".

 

Intr-un apartament cu doua camere, ascuns printre blocurile de pe malul Nicolinei, locuieste Roxana Maria Alexa, o fetita superba, cu parul blond, tuns scurt, cu ochi albastri, dar fara de lumina. Isi duce existenta intr-un patut pentru copii, amplasat intr-un colt al camerei mult prea mica si burdusita de mobila. In aceasta incapere locuieste toata familia deoarece, chiar daca apartamentul are doua camere, una dintre acestea apartine fratelui lui Adrian Alexa, tatal fetitei. „Totul a inceput de la o banala apendicita pe care am avut-o in timpul sarcinii si care a dat in peritonita. Fetita s-a nascut cu meningita", si-a inceput povestea Angela Alexa, o femeie inca frumoasa, care a avut curajul sa mai aduca pe lume inca doi copii, desi fiica cea mare a fost amenintata cu moartea inca de la nastere. „Cei doi frati mai mici ai Roxanei sint mereu atenti cu ea. Atunci cind fetita face o criza, copiii vin sa ne atentioneze", a spus Angela in timp ce isi privea cele doua odoare. Melania e cea mijlocie, are doar cinci ani jumatate, e blonda, creata si destul de tacuta. Isi priveste tatal care mingiie trupul inert al Roxanei.
Adrian Alexa, desi ar dori sa munceasca pentru a aduce bani in familie nu poate din cauza sanatatii subrede. Este bolnav de hepatita cronica de la inceputul anilor ‘90, din cauza unei transfuzii cu singe infectat. „Am fost sofer. Am lucrat mult timp insa medicii mi-au spus ca daca voi continua in ritmul acesta dau in ciroza. Asa ca acum traiesc din pensia mea de 194 lei si din salariul de insotitor al sotiei de doar 364 lei", a spus tatal fetitei. In plus, familia beneficiaza si de alocatiile celor doi copii. De mai bine de trei ani, familia Alexa se zbate sa obtina din nou de la statul roman pensia de nevazator pe care o primea Roxana. „Am facut memorii peste memorii la  Ministerul Sanatatii cerind sa reprimeasca fata alocatia de nevazator, dar nu s-a intimplat nimic pina in prezent. Insa vom continua sa luptam", a spus acesta.

„Copilul meu este un paria. Nimeni nu doreste sa il aiba in ingrijire"

Adrian Alexa nu isi doreste multe lucruri pentru familia sa. „Am avea nevoie de multe. Chiar si de un apartament, insa tot ceea ce vreau acum este sa imi permit sa-i cumpar fetitei pampers", a continuat el. Si Angela ar dori sa lucreze, insa nu are cu cine sa isi lase copilul, ea fiind insotitorul legal al Roxanei. „Pina la opt ani, Roxana a mai mers la Centrul „Sfintul Andrei" (centru de zi destinat copiilor cu handicap sever), insa, dupa ce a depasit virsta, am fost nevoita sa o aduc acasa. Dupa multe incercari am reusit sa o inscriu la Centrul „Stejarul" insa cind am vazut in ce conditii traiesc copiii respectivi am preferat sa o aducem din nou acasa", a povestit Angela. Alergatul de la un centru la altul i-a lasat, dupa cum ne-a povestit, un gust amar, desi fetita i-a fost reprimita la Centrul „Sfintul Andrei". „Cunosc cazul Alexa. In urma unor solicitari venite din partea Consiliului Judetean, am verificat situatia. Parintii vor mai mult decit putem acorda potrivit legii. Normele in vigoare prevad in cazul de handicap sever doar alocatie dubla", a spus Pintilii Penciuc, seful Directiei de Asistenta Sociala. Familia fetitei spune insa ca nu cere mult: doar sa primeasca alocatia de nevazator si sa isi permita sa-i cumpere fetitei pampers.

Comentarii