Bolnava ghinionista, ambulanta intirziata

joi, 23 octombrie 2003, 23:00
4 MIN
 Bolnava ghinionista, ambulanta intirziata

O femeie in virsta 47 de ani a murit miercuri seara, in timp ce astepta o ambulanta care sa o duca la spital. Timp de aproape 40 de minute, rudele femeii au sunat in disperare la 961, dar de fiecare data li s-a raspuns ca Salvarea salvatoare este pe drum. Fisa de la dispeceratul Ambulantei arata, in schimb, ca echipajul a plecat din statie dupa 40 de minute de la solicitare. Conducerea Serviciului Judetean de Ambulanta spune ca va cere nota explicativa dispecerului de serviciu.
Maria Grama, in virsta de 47 de ani din Cirligele, a murit sub ochii copiilor, in timp ce astepta ajutorul Salvarii. Cu telefoanele mobile in mina, rudele femeii au demonstrat ieri dimineata, ca au sunat la salvare la ora 18.20, in timp ce evidentele SAJ arata ca ambulanta a plecat din statie la 19.01.
Modul in care echipajul de interventie a raspuns la solicitare atrage foarte multe semne de intrebare cu privire la modul in care este organizata activitatea Serviciului Judetean de Ambulanta Vrancea. Deocamdata, raspunzator de „cazul Cirligele” se face doar dispecerul de serviciu. Nici un cadru medical nu este tras la raspundere, desi in statie exista un medic coordonator, in atributiile caruia intra repartizarea tuturor echipajelor la urgenta.
In urma cu citeva zile, Maria Grama a fost internata la Spitalul Judetean, dupa ce a cazut din caruta. Femeia avea piciorul rupt si, in urma unei interventii chirurgicale, a ramas imobilizata la pat din cauza tijei de la picior. Culmea ghinionului, Maria Grama a ajuns pe patul spitalului dupa ce a cazut de doua ori din caruta, iar in drum spre spital masina care o ducea a facut pana de cauciuc. Miercuri, in jurul orei 18.00, Maria a inceput sa se simta din ce mai rau si, alarmati, fiii au sunat imediat la 961. „Am vazut ca nu vin si i-am sunat de mai mute ori. De la 6.20 seara si pina 7.00 mi-au zis ca masina este pe drum. M-au mintit, pentru ca soferul, cind a venit, mi-a aratat fisa care arata ca a plecat la 19.01. Daca imi spuneau ca nu pot sa vina o urcam in masina si ma duceam cu ea la spital. Trebuia sa-mi spuna de la inceput”, ne-a declarat George Grama, fiul femeii.
La cinci minute de la primul apel catre Salvare, Maria Grama a intrat in coma si si-a dat duhul.
Familia este revoltata de modul in care au raspuns la solicitare medicii de la Salvare, cu toate ca sint constienti ca, chiar daca ar fi venit dupa primul apel, mama lor nu ar fi putut fi salvata. „Chair daca venea, nu se rezolva nimic pentru ca la cinci minute dupa ce am sunat, mama a si murit. Dar, de modul in care intervine Savarea depinde viata unui om?”, a declarat Rodica Ghiuta, fiica decedatei.
„Este un fiasco”
Directorul Serviciului Judetean de Ambulanta, doctorul Mircea Soienoiu, recunoaste ca la dispecerat este un adevarat fiasco, mai ales in momentele in care se fac schimburile de tura. Surprinzator, la ora 19.01, in statie se afla o singura Salvare. „Citeodata sint mai multe solicitari, iar altadata nu este nici una. Aveam o singura masina in statie. In dispecerat este un adevarat fiasco… O sa-l scot din dispecerat pe cel care a fost de serviciu. O sa cer nota explicativa si o sa luam masuri”, ne-a declarat medicul Mircea Stoienoiu, directorul Serviciului Judetean de Ambulanta.
Familia Grama sustine ca nu este normal ca pentru un bolnav aflat la un pas de moarte, sa se trimita o Dacie Break fara medic, desi s-a explicat telefonic ca bolnava se simte foarte rau. „Le-am spus ca a dat ochii peste cap, ca are un nod in git si ca ii este foarte rau. Le-am spus de mai multe ori sa vina reprede”, a adaugat George Grama.
Regulamentul de functionare al Ambulantei prevede ca pentru bolnavii cu infarct miocardic sau la cei cu accident vascular, dar si in cazul accidentelor de circulatie, trebuie sa se deplaseze un „echipaj de grad zero”, din care trebuie sa faca parte in mod obligatoriu si un medic. „La noi este trecut lipotimie pentru ca la telefon a spus ca a mincat si i s-a facut rau. Din cauza asta s-a trimis un o Dacie si nu un Iveco”, a adaugat medicul Stoienoiu.
Familia Grama a refuzat efectuarea unei necropsii care sa stabileascca cu exactitate cauza mortii. Dupa simptomele si afectiunea de care suferea bolnava, medicii sint de parere ca femeia a murit din cauza emboliei, un cheag de singe aparut in urma interventiei chirurgicale de saptamina trecuta. Totul este doar o banuiala. Peste doua zile, fiii Mariei Grama isi vor petrece pe ultimul drum mama, plecata dintre ei la doar 47 de ani. Familia a decis sa faca public cazul pentru ca asemenea lucruri sa nu se mai repete. (Anca GIRNEATA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii