Bolnavii de SIDA ramin fara medicamente

miercuri, 14 ianuarie 2004, 00:00
4 MIN
 Bolnavii de SIDA ramin fara medicamente

Criza financiara in care se zbate sistemul sanitar pune in pericol viata copiilor infectati cu virusul HIV. Aflati in tratament, cei peste 100 de bolnavi nu si-au mai primit in ultimele saptamini medicatia completa pentru ca furnizorii de medicamente nu au onorat comenzile Spitalului Judetean Vrancea, facute catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Nu este exclus ca situatia sa se datoreze relatiei conflictuale existente la nivel national intre Ministerul Sanatatii si Asociatia nationala a furnizorilor de medicamente. Daca medicamentele nu ajung pina la 15 ianuarie in spital, medicii vor fi obligati sa intrerupa tratamentul copiilor, ceea ce ar insemna condamnarea la moarte a acestora. Medicii spun ca intreruperea tratamentului si trecerea la o alta schema este mult mai costisitoare. Saptamina trecuta, un alt copil bolnav, din Marasesti, s-a stins din viata.
Parintii copiilor bolnavi de HIV SIDA s-au revoltat pentru ca, de citeva saptaminii, nu mai primesc gama completa de medicamente gratuite. Produse folosite in tratamentul tuberculozei, dar si cele pentru profilaxia altor afectiuni, care apar pe fondul infectiei cu virusul HIV, nu au mai ajuns la spital in totalitate. „Voi ne-ati imbolnavit copiii, voi, cei cu halatele albe! Nimeni din familia mea nu a fost bolnav. Voi sinteti de vina si tot voi nu ne dati medicamentele”, spune revoltata Petruta Modreanu, mama unei fetite in virsta de 15 ani, bolnava de SIDA. Femeia a avut neplacuta surpriza sa afle ieri, la Spitalul Judetean, ca medicii nu-i pot oferi decit o parte din medicamentele pe care le primea de obicei. „Mi-au spus ca nu sint in spital. Nu mi-a zis nimeni de ce, dar nu mi-au dat toate medicamentele”, spune femeia.
In aceasta situatie se afla 124 de copii, toti infectati HIV si care lupta din toate puterile sa invinga nemilosul flagel.
Plafon depasit
Din cele peste 8.000 de doze incluse in comanda facuta de medicii de la sectia Contagioase, abia 6.000 au ajuns la spital. Medicii sustin ca se cauta tot felul de subterfugii pentru a asigura necesarul de medicamente copiilor bolnavi, dar in cazul Modreanu medicii spun ca femeia s-ar fi manifestat violent. „Daca cineva a avut nevoie de medicamente pentru tuberculoza, atunci le-am prescris medicamente din cadrul proogramului national TBC si atunci au primit medicamente gratuite. Pentru celelalte medicamente s-au folosit retetele gratuite si pacientii si le-au luat de la farmaciile din oras. Probabil, situatia se datoreaza furnizorilor de medicamente care nu au avut in stoc medicamentele cerute de noi. In cazul Modreanu, femeia a avut un comportament recalcitrant si nu a mai asteptat sa-i prescrie medicul reteta, ca sa mearga la o farmacie din oras sa-si ia medicamentele”, ne-a declarat medicul sef al sectiei Contagioase, dr. Georgeta Serban, responsabila programului HIV-SIDA in judetul nostru. Medicii spun ca plafonul stabilit pentru medicamentele bolnavilor HIV-SIDA este de aproximativ 2 miliarde de lei. Cu toate acestea, numai in aceasta luna, valoarea medicamentelor comandate de catre Spitalul Judetean este de 2,5 miliarde de lei. Cadrele medicale spun ca valoarea a fost depasita pentru ca numarul bolnavilor a crescut in ultimul timp.
Medicamente luate cu imprumut
In mod normal, copiii bolnavi de SIDA sint inclusi intr-un program national elaborat de Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, care prevede eliberarea gratuita a medicamentelor necesare acestor bolnavi prin intermediul farmaciilor de spital. Lunar, parintii copiilor vin la spital si ridica medicamentele prescrise de medici. Daca acestea nu sint de gasit in spital si parintilor li se dau retete gratuite in afara programului HIV-SIDA , ei sint nevoiti sa-si procure tratamentele de la farmaciile din oras care elibereaza medicamente compensate si gratuite. In aceasta situatie, parintii copiilor sint obligati sa stea ore in sir la coada pentru a procura medicamentele necesare. „Pentru copiii bolnavi, aflati in anumite faze, este extrem de periculos sa se intrerupa tratamentul chiar si o ora, dar in situatia in care s-ar intrerupe o zi?”, se intreaba medicul sef al sectiei Contagioase. Situatia s-a agravat mai ales ca unul dintre cele mai importante medicamente pentru tratarea bolnavilor, Zerit 30, a ajuns la spital in proportie de aproximativ 30% din necesar. „Am luat legatura cu reprezentatul medical al firmei care furnizeaza acest medicament si ne-a promis ca o sa ne dea citeva capsule de Zerit imprumut pina cind o sa ajunga medicamentele in spital”, a adaugat medicul Georgeta Serban.
Medicii spun ca daca pina la data de 15 ianuarie nu vor ajunge toate medicamentele la spital vor fi obligati sa intrerupa tratamentul copiilor, lucru care le-ar putea fi fatal. O fetita bolnava de SIDA, aflata in ingrijirea unei familii din Marasesti, a murit saptamina trecuta, rapusa de boala.
Autoritatile sint linistite
In opinia directorului Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, doctorul Gheorghe Bercea, situatia se datoreaza furnizorilor de medicamente, care, probabil, nu au avut in stoc medicamentele cerute de medicii de la Spitalul Judetean Vrancea. „Nu s-a scos nici un medicament din programul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si al Ministerului Sanatatii. Probabil, furnizorii de medicamente nu au avut in stoc aceste medicamente. Sint sigur ca situatia se va rezolva”, ne-a declarat directorul Casei Judetene de Asigurarii de Sanatate, Gheorghe Bercea.
Hatisul birocratic pus la punct de mai marii Sanatatii loveste inca o data in cea mai napastuita categorie de bolnavi. Soarta celor care se lupta cu aceasta boala a ajuns subiectul statisticilor din birourile super luxoase ale alesilor, care nu se dovedesc prea interesati de viata celor 124 de copii atinsi de virusul HIV. (Anca GIRNEATA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii