Boschetarii s-au mutat in "locuintele de protocol"

Imediat ce vremea rece a dat primele semne, oamenii strazii au schimbat rapid bancile tari si ude din parcuri sau pervazele din gara cu gurile de canal, subsolurile blocurilor sau cu casa liftului. Acum ca a dat frigul, zdrentarosii cei mai mici s-au aciuat prin canale, iar cei batrini s-au internat in spitale. Cum se lasa seara, cersetorii pot fi zariti strecurindu-se cu abilitatea unor feline in cele mai strimte locuri. Caldura emanata de conducte este cel mai sigur mod de a iesi din iarna grea care se apropie.
Pe B-dul Unirii, la blocul 50, "o familie" de copii ai strazii si-a gasit adapost in casa liftului. Locuitorii acestui bloc se vaita ca presurile de la usi le sint furate sistematic de copiii murdari si zdrentarosi care s-au instalat in blocul lor. "Intr-o seara, cind ne-am intors acasa de la servici am auzit niste sforaituri. M-am speriat crezind ca mi-a intrat cineva in casa. Ma dezobisnuisem de ei de anul trecut", ne-a spus Aura Bahna, o locatara de la etajul VIII al blocului. Aceasta mai spune ca aceiasi cersetori ierneaza de aproximativ trei ani in acelasi loc. "Ei si-au ales un loc unde sa hiberneze si nu prea indraznesc sa violeze teritorii straine. In cazul in care un strain bate totusi la ?usa? lor, are sanse sa fie adoptat. Aurolacii sint oameni primitori", ne-a mai spus aceeasi locatara.
O poveste trista, ca oricare alta
Surprinsi de reporterii nostri in "birlogul" lor, cersetorii ne-au privit cu dusmanie, care, de fapt, ascundea o teama de tot ce ii inconjoara. Nasurile vinete ii faceau sa semene cu niste mici salbatici. Intre peretii de beton mirosea a sconcs. Cei patru stateau ingramaditi linga un perete pentru a se incalzi intre ei. Speriati, micii vagabonzi au refuzat vehement sa scoata vreun sunet. Orfani de ambii parinti, sau proveniti din familii care nu le permit dezvoltarea psihica normala, acesti copii sint potentialii clienti ai centrelor de ocrotire a minorilor aflate in administrarea Primariei. De multe ori, lumea trece nepasatoare, imunizata de greutatile vietii, pe linga zdrentarosii care umbla pe strada, copii atit de mutilati, incit poti crede ca sint mutanti. In aceiasi situatie se afla si Nicu Blanaru, de 30 de ani, de loc din Adjudu Vechi. "M-a lovit o masina la cap cind eram mic", isi incepe Nicu povestea, "Acum sint handicapat de gradul II". El sustine ca parintii nu-l mai primesc acasa si ii maninca pensia. "Parintii mei sint niste ciini, vor sa ma vada mort. Acum dorm in gara la Marasesti sau aici la statie. "Dar acum seara este frig si o sa inghet. O sa vina acuma gerul", se caineaza Nicu.
Vinzatorii de ziare din statia de autobuz de la spital si vinzatoarele de la magazinul "Vranis" spun ca Nicu este un baiat cinstit si muncitor. El nu fumeaza, nu bea si nu fura. Baiatul ne-a povestit ca nu vrea "nici in ruptul capului" sa se intoarca acasa.
Cine poarta responsabilitatea acestor napastuiti
Si acesta nu este un caz singular. Asemenea tragedii se intilnesc la tot pasul. Nicu spune ca este in cautarea unui locusor caldut in care sa-si odihneasca oasele la iarna. "Cit este noaptea de lunga, stau cu frica si cu frigul in sin. Ma chircesc intr-un loc si incerc sa dorm. Citeodata merg prin oras si ma latra ciinii toata noaptea", se plinge singuraticul Nicu.
Pina cind statul va fi in masura sa le ofere cetatenilor sai asistenta sociala si medicala la nivelul timpurilor pe care le traim vom continua sa avem batrini bolnavi si handicapati ajunsi, prin cine stie ce ghinion, sa apeleze la mila publica. Vom avea ani buni, de aici inainte, copii pe strazi, atita timp cit va exista prejudecata ca un copil din flori e o rusine. Si copiii strazii vor deveni tinerii strazii de miine, vor da nastere altor copii ai strazii, in mod sigur impovarati de handicapuri generate de alcool, foame, droguri, iar daca vor ajunge sa imbatrineasca vor fi infractorii sau batrinii strazii ce vor induiosa, poate, generatiile viitoare. Pina la primavara, responsabili pentru acesti prapaditi ai sortii pot hiberna linistiti. Oamenii simpli vad numai copilul murdar si zdrentaros din strada, sau batrinul chircit, cu mina intinsa, asezat, de vitregiile vietii, in calea trecatorilor. Nimeni nu stie cu adevarat ce, sau cine, se ascunde in spatele lor. Nici macar statul, de la care toti asteapta solutii miraculoase. Responsabilitatea fata de soarta cersetorilor este impartita "frateste" intre primarii, Politie, Ministerul Muncii si Secretariatului de Stat pentru Handicapati. Din cind in cind mai intervine "sa-i ajute" si societatea civila, insa, doar asa, sa se spuna ca nu exista. Cu atitia "protectori", cersetorul ramine, in continuare, in strada, la mila contribuabililor. (Silvia VRINCEANU)