Caldura si apa calda, facturata dupa consum

joi, 07 martie 2002, 00:00
2 MIN
 Caldura si apa calda, facturata dupa consum

Pina in 2004, toate blocurile din Focsani ar putea avea instalate gigacalorimetre, atit pentru apa calda cit si pentru caldura. Primarul Decebal Bacinschi a acordat acest termen dupa ce, in sfirsit, s-a hotarit sa plaseze citeva bune miliarde intr-o investitie asteptata de multi ani de toti locatarii. Potrivit afirmatiilor sale, prima etapa va fi organizarea unei licitatii, desi o prima oferta a fost deja primita din partea unei firme germane, care are reprezentanta in Romania. "Sintem interesati de o astfel de investitie pentru montarea de gigacalorimetre la toate blocurile, incepind din acest an pina in 2004. Desigur va fi costisitor pentru societatea ENET, pentru ca vorbim despre mai bine de 1650 de scari de bloc. Cu atit mai mult cu cit montarea celor doua gigacalorimetre la fiecare bloc, pentru apa calda si caldura, inseamna costuri de 50-60 de milioane de lei", a declarat primarul Bacinschi.
Seful executivului local a precizat ca fiecare oferta de achizitionare si montare de gigacalorimetre va fi studiata cu atentie, pentru a fi aleasa cea care are termenii cei mai avantajosi. In primul rind, a spus Bacinschi, vor conta facilitatile pe care le vor oferi firmele respective, in speta perioada de gratie sau nivelul ratelor de ramburs.
O investitie de zeci de miliarde
Daca vor sa se bucure de avantajul de a plati cit consuma, focsanenii vor trebui ca in prealabil sa-si dezafecteze subsolurile, in cazul in care au probleme de acest gen. Argumentul avansat de primar spune ca "firmele vor refuza sa monteze gigacalorimetrele in conditii insalubre". Sistemul contorizarii la nivel de bloc va putea fi adoptat de asociatii chiar "in avans", daca isi vor permite sa stringa banii necesari. Potrivit spuselor primarului, costul gigacalorimetrelor va fi scazut ulterior din valoarea facturilor de energie termica.
Principalul avantaj al contorizarii termice la nivel de bloc este acela ca apropie foarte mult facturile de consumul real. Foarte important este, de asemenea, faptul ca dupa aceasta etapa necesara, fiecare cetatean va putea sa-si instaleze chiar in propriul apartament contori individuali. In acest mod, factura va reflecta obiectiv ceea ce intr-adevar este consumat de fiecare apartament, atit pentru incalzirea apei menajere, cit si pentru caldura propriu-zisa distribuita in sezonul rece.
Intentia Primariei, care se inscrie intr-o orientare nu numai europeana ci si de bun simt, ar putea totusi intimpina probleme. Costul total al acestei investitii se ridica la citeva zeci de miliarde de lei, suma foarte greu de suportat de actualul producator si distribuitor de energie termica din Focsani. Cel putin teoretic, societatea care va cistiga licitatia va impune niste conditii legate de recuperarea cheltuielilor, adica solvabilitate pentru ENET si incasari care sa permita, in afara platii facturilor catre Distrigaz, si o investitie de asemenea dimensiuni. (Lidia GROSEI)

Comentarii