Circul PSD cu sobor de preoti de campanie

duminică, 30 mai 2004, 23:00
5 MIN
 Circul PSD cu sobor de preoti de campanie

„Baronul” Marian Oprisan si-a continuat periplul electoral prin judet, de data aceasta beneficiind si de sustinerea unui sobor de 9 preoti, la Birsesti, fete bisericesti care, in slujba religioasa, se roaga pentru sufletele celor din Consiliul Judetean Vrancea si din Consiliul Local Birsesti. Nu de alta, dar oamenilor simpli de la tara nu le-a mai ramas decit credinta in Dumnezeu pe care partidul care se vrea unic o speculeaza la maximum, in special in satele imbatrinite de la munte. Unul dintre preoti, cu vadite veleitati de om de campanie, nu s-a putut abtine si l-a „blagoslovit” pe Oprisan cu multumiri si laude, mai mult, s-a aratat increzator ca si pe viitor, daca il va mai tine Dumnezeu pe pamint, „baronul” va putea face echipa cu primarul pesedist Costica Hirsu. De altfel, la unele fete bisericesti au dovedit enoriasilor ca au doua credinte: una in partidul de guvernamint si alta in Dumnezeu. Autoritatile judetene, in frunte cu baronul, s-au gindit ca n-ar fi rau sa mai inventeze o sarbatoare electorala, pe care au numit-o „Flori de mai”, si care se tine in mai multe catune, odata cu campania electorala. Ieri, la Birsesti, in schimbul voturilor, oamenilor li s-au oferit mici, vin, balonase si artificii, toate gratuit. Aceasta in conditiile in care Primaria are datorii la iluminatul public, dar si restante notabile la facturile telefonice.
Mascarada electorala a PSD a atins apogeul, ieri, la Birsesti. Circul sarbatorilor electorale a continuat cu inaugurarea primei editii a festivalului electoral «Flori de mai» in comuna Birsesti. Desi nu stim de ce e catalogata drept „traditionala”, avind in vedere ca e la prima editie, sarbatoarea din Birsesti se dovedeste a fi inca un motiv al lui Marian Oprisan de a stringe voturi „mituind” mocanii cu mici, vin si focuri de artificii. Aflat ieri in turneu electoral prin comunele vrincene, Oprisan a ajuns si la Birsesti, unde s-a consumat, eufimistic vorbind, unul dintre cele mai josnice acte de campanie electorala. La inaugurarea noului sediu al Caminului Cultural Birsesti, unde Oprisan a venit cu microbuzul PSD, a fost oficiata si o slujba religioaso – electorala, de un sobor de, atentie! 9 preoti. Desi li s-a interzis sa o faca pe agentii electorali, preotii nostri propavaduiesc „la greu” partidul de guvernamint. „Membrilor Consiliului Local, Consiliului Judetean Vrancea si membrilor consiliului local Birsesti (n.r. si robului lui Dumnezeu, baronul Oprisan, am spune noi), da-le Doamne zile bune si indelungate”. Simtind, parca, nevoia sa-l mai ridice un pic in slavi pe Oprisan, o fata bisericeasca din soborul electoral, a luat cuvintul si l-a „binecuvintat” pe Oprisan. „De la bun inceput vreau sa spun ca, intr-adevar, soarele a rasarit aici la Birsesti, mai mult ca in alta parte, si ne bucuram nespus de mult pentru acest lucru. Tot de la bun inceput, va spun, domnule presedinte, din toata inima, in numele meu si al colegilor mei, bun venit in mijlocul nostru. (…) Nu vreau sa fac politica, nu vreau sa ma implic in absolut nimic, dar faptele vorbesc de la sine, si tin sa va multumesc din toata inima, in numele credinciosilor mei, in numele acestei comunitati pentru tot ceea ce ati facut pentru noi… (…) si, iata, s-a realizat in urma grijii dv, acest obiectiv important, e vorba de un camin cultural si noul sediu al consiliului local Birsesti. Nu gindeam acum citiva ani in urma ca se va realiza acest lucru, pentru ca sint greutati in tara destul de mari si multe, si iata, totusi, prin grija si intelepciunea dv, ati reusit, impreuna cu domnul primar al nostru, pe care-l apreciem in mod deosebit, pentru ca a muncit si s-a straduit si s-a luptat sa faca niste lucruri aici… (…) Va multumim din toata inima pentru aceste lucruri si va asiguram de dragostea noastra, de increderea noastra si pe viitor. (…) Rugam pe Bunul Dumnezeu sa va tina sanatos, si sa faceti o echipa buna in continuare, deci, si sa nu uitati niciodata ca sinteti la inima noastra”, acestea sint cuvintele unui preot, adresate lui Marian Oprisan, in plina campanie electorala, de fata cu tot satul.
Oprisan vrea sa faca legea in tara
Oprisan a „cuvintat” si el ceva, si a scapat porumbelul din gura, aratind cam cum ar vrea el sa se conduca aceasta tara, de un singur partid care sa faca legile: „Daca in toamna, odata ce domnul presedinte Ion Iliescu se va intoarce in fruntea PSD, vom avea Parlamentul nostru, in care vom fi majoritari si vom face legile noi, nu altii”, a declarat Oprisan, cu sufletul care-i, cica, ii vibra. „Baronul” s-a simtit foarte important in momentul in care satenii, care nu stiu ce a facut el si cine este el cu adevarat, ii pupau mina, fapt care ne duce cu gindul la manifestarile de dinainte de Revolutie, pe care, dealtfel, le-a amintit si Oprisan. De altfel, nu a facut nici un gest de impotrivire cind batrinii s-au aplecat sa-i sarute mina „boierului venit de la judet”. Sarbatoarea electorala a abundat in mici oferiti pe gratis satenilor (cite 5 mici de «caciula»), in balonase si vin, tot de pomana, iar la sfirsit, obisnuitul foc de artificii, ca sa simta si cei din Birsesti c-a venit baronul la ei in comuna. Pe linga faptul ca pesedistii filfiiau steagul Romaniei alaturi de cel al UE prin fata satenilor, la eveniment au mai participat, chiar foarte activ, si directorul Teatrului National Focsani, Sorin Francu, dar si Paraschiv Macrineanu, purtatorul de cuvint al Inspectoratului Scolar Judetean Vrancea care s-a bagat in hora cu satenii. Oprisan a declarat, spre final, ca atunci cind se va insura (n.r. pentru cine nu stie, pentru a doua oara), va face nunta la Caminul Cultural din Birsesti. Si la Bolotesti a mai scapat Oprisan un porumbel din gura, spunindu-le satenilor ca el, cu mama lui si cu fratele lui isi fac casa (n.r. vila mult prea mare pentru un salariu de pensionar) pe raza comunei, si ca va deveni cetatean al comunei. Marian Oprisan a vrut sa le induca oamenilor ca vor beneficia si ei de toate facilitatile aduse pina la fortareata lui. (Sebastian OANCEA)

Comentarii