Corpul de Control al lui Nastase se intoarce la Vinatori

marți, 04 martie 2003, 00:00
2 MIN
 Corpul de Control al lui Nastase se intoarce la Vinatori

Corpul de control al primului ministru a fost trimis din nou in Vrancea pentru a verifica, a doua oara, implicarea lui Marian Oprisan in afacerea "Vinatori". Decizia a fost luata ieri de Adrian Nastase care, in cadrul Delegatiei Permanente a PSD, a solicitat, conform Mediafax, "sa ancheteze implicarea presedintelui Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, in tranzactia unui teren care urma sa fie folosit de Consiliu". Secretarul general al partidului de guvernamint, Cozmin Gusa, a precizat ulterior intr-o conferinta de presa ca primul ministru a luat aceasta decizie dupa ce mai multe ziare au scris "despre un teren care urma sa capete o anumita destinatie din partea Consiliului Judetean si prezumtia ca Marian Oprisan ar avea interese legate de acel teren".
Reamintim ca in ultima sedinta a legislativului judetean, Oprisan a reusit sa treaca in plen, nu fara peripetii, un proiect de hotarire care viza solicitarea transferului din proprietatea statului in administrarea Consiliului Judetean a unei suprafete de padure de peste 117 hectare in Cringul Petresti. Motivatia oficiala a fost intentia de a amenaja in locatia respectiva, care cuprinde si complexul "Caprioara", a unui parc de distractii. Numai ca, in imediata vecinatate a viitorului loc de agrement, Marian Oprisan si membrii familiei lui au achizitionat, in urma cu aproximativ un an, mai multe hectare de teren de la particulari. Mai multi proprietari au fost convinsi sa vinda suprafete de teren mamei lui Oprisan chiar de prefectul George Baesu, pe atunci subprefect, care i-a transportat cu masina de serviciu la notaratul unde s-au perfectat contractele de vinzare-cumparare. Dupa ce "Ziarul de Vrancea" si mai multe cotidiane centrale au dezvaluit dedesupturile tranzactiilor, premierul Adrian Nastase a trimis in Vrancea corpul sau de control, fara a da publicitatii rezultatul verificarilor. Proiectul parcului de distractii la Vinatori readuce in atentie afacerea imobiliara larg mediatizata vara trecuta, existind suspiciuni ca toata miscarea a fost premeditata de Marian Oprisan. Conform unor opinii, acesta isi va mari substantial valoarea proprietatilor sale de la Vinatori, desi seful CJ afirma ca pe terenul respectiv "va face doar agricultura". (L.GROSEI)

Comentarii