Garsonierele din Tineretului, repartizate in termen

marți, 04 iunie 2002, 23:00
1 MIN
 Garsonierele din Tineretului, repartizate in termen

Viceprimarul Neagu Nistoroiu a declarat ieri ca repartizarea primelor locuinte pentru tineri construite in cartierul Tineretului se va produce in termenul prevazut. Pentru ca cele 12 apartamente cu 3 camere si 66 de garsoniere sa fie date la cheie viitorilor locatari in primele zile ale lunii iulie, toate cele peste 470 de dosare vor trebui evaluate in cel mai scurt timp. "Cred ca lista de prioritati va fi gata la sfirsitul lunii, cind, in jurul datei de 28-29 iunie, va avea loc si sedinta comisiei speciale care selecteaza dosarele din Tineretului. Aceasta lista va trebui sa treaca si prin plenul Consiliului Local", a spus Nistoroiu, in acelasi timp presedinte al comisiei amintite. Reamintim ca dintre conditiile pentru a obtine o locuinta cu chirie pentru tineri, doua sint eliminatorii – virsta de pina la 35 de ani la data depunerii cererii si locul de munca in Focsani. Alte criterii importante sint pregatirea profesionala, ordinea depunerii solicitarilor, venitul lunar, numarul de membri ai familiei si starea de sanatate. (L.G.)

Comentarii