Industria Vrancei se duce de ripa

duminică, 07 mai 2000, 23:00
2 MIN
 Industria Vrancei se duce de ripa

Volumul productiei industriale a inregistrat in primul trimestru al anului in curs o scadere cu 6,5% fata de trimestrul I 1999 si cu 7,2% fata de trimestrul IV al anului trecut, informeaza Directia Judeteana de Statistica Vrancea. Pe ramuri componente, scaderi semnificative s-au inregistrat in industria prelucratoare (- 10% fata de trimestrul I 1999 si – 12,4% fata de ultimele trei luni ale aceluiasi an) si in cea extractiva, unde scaderea a fost de – 32,9% fata de primele trei luni ale anului 1999 si de -70,7% fata de trimestrul IV 1999. Singura crestere inregistrata a fost in domeniul energiei electrice si termice, gaze si apa, unde productia a crescut cu 28,8% fata de trimestrul I al anului trecut si cu 27% fata de trimestrul IV ’99. Din valoarea totala a productiei industriale livrate in acest an in Vrancea, 52% apartine industriei confectiilor, 15% – industriei alimentare, 5% productiei de energie electrica, 5% industriei cartonului si hirtiei si 23% altor ramuri. Luna martie pare sa fi fost o luna mai putin buna pentru cei care fac mobilier, productia a scazut simtitor de la o luna la alta; mase plastice, pentru industria vinului si chiar pentru confectii (luna martie fiind cea mai slaba luna a trimestrului I al anului 2000).
Lucrarile in constructii stau ceva mai bine fata de anii din urma, cresterea ajungind pina la 40%, dar nu in ceea ce priveste constructia de locuinte, unde s-a consemnat un recul.
In aceste conditii, rata inflatiei, in ultima luna a trimestrului I /2000 a fost de 1,8%, mai mica decit cea inregistrata in februarie (2,2%). Fata de luna martie 1999, preturile au crescut cu 49% iar fata de decembrie 1999 cu 8,5%. (Elena CRISTIAN)

Comentarii