Lumea din afara lumii

Dintre toate categoriile de oameni, nebunii sint, probabil, cei mai ciudati. Multi dintre noi ne-am obisnuit sa-i stigmatizam: sint nebuni si trebuie sa-si petreaca zilele undeva inchisi si uitati de lume. Putini sint cei care se gindesc la faptul ca, dincolo de o privire fixa sau de un comportament bizar, se ascunde, cu siguranta, un destin tragic. Oricare dintre noi ar putea ajunge in locul lor, pentru ca boala secolului este stres-ul si intr-un moment sau altul, cu totii puteam claca.
Cind treci de portile spitalului din Dumbraveni, te intimpina o mare de verdeata si o liniste oarecum nefireasca. Doar ciripitul pasarilor si uneori motorul vreunei ambulante care vine sa aduca bolnavii tulbura aceasta tacere mormintala. Nimeni nu-si poate imagina ca in spatele acestui calm aparent, in cel mai indepartat coltisor al curtii este o sectie pentru bolnavi cu afectiuni psihice. Caldura sufocanta i-a molestit, probabil, chiar si pe cei mai agitati dintre pacienti. Ei stau tolaniti la umbra si se uita cu o privire banuitoare la orice strain care de incalca "proprietatea". Dupa ce-i fac intrusului o analiza meticuloasa, atmosfera se mai destinde si fiecare isi da drumul la vorba. Arata ca niste paria, dar fiecare dintre ei a avut o viata framintata, plina de foarte multe probleme atit de sanatate, cit si familiale.
Amor sublim
Dincolo de nebunia lor, bolnavii psihic sint oameni obisnuiti. Sint oameni cu suflet, care stiu sa iubeasca si sa fie gelosi, si pun mare pret pe solidaritate. In cercul strimt in care traiesc au avut timp sa se indragosteasca. Asa s-a intimplat cu cocosatul Nelutu si o femeie muta, careia asistentii i-au spus Maricica. Tinara a ajuns in spital in urma cu o luna, datorita unui accident rutier. Are in jur de 25 de ani, dar nimeni nu stie cum se numeste sau de unde este. Pina nu demult si Nelutu avea acelasi statut: de persoana neidentificata. In spital i s-au facut certificat de nastere si buletin, si, practic, a primit un nume.
Asemeni Cocosatului din literatura, Nelutu isi proteajeaza iubita si o scoate chiar la plimbare cu caruciorul. "O iubesc pe Maricica si vreau s-o iau acasa", spune Nelutu, grabindu-se sa se intoarca in salonul alesei lui. Cind se vorbeste de Cocosat in prezenta Maricicai, tinara devine mai agitata. Ori de cite ori sint impreuna, amorezii se imbratiseaza si se privesc dragastos. "Daca-l atinge cineva pe Nelutu si Maricica vede, ea incepe sa tipe de parca cine stie ce s-a intimplat", ne-au povestit asistentele.
Femeia – termita si Rambo
Elena B., o femeie de 64 de ani, bolnava de schizofrenie nediferentiata, nu este chiriasa prea veche in spitalul din Dumbraveni. In citeva saptamini, batrina a ros o saltea si jumatate si a rupt citeva cearceafuri in momentele de criza. Alti bolnavi isi rod chiar si papucii. Oricum, pintre cele mai interesante biografii de la Dumbraveni ramine cea a lui Cristian Stanciu, caruia asistentii ii spun, ca forma de alint, Rambo. Cu o bucurie iesita din comun, el isi aminteste de ce a ajuns in spital. "Odata, m-am legat la briu cu dinamita, ca un samurai. Am ajuns la spital, ca l-am omorit pe unul care o batea pe sora-mea, cu lantul. I-am taiat splina, pina la inima si un doctor mi-a dat cinci mii de lei si mi-a zis: «Esti mai bun chirurg decit mine. Nici eu nu-l taiam atit de bine». Oricum, acum am 44 de ani si sint tot virgin, caci femeile…", marturiseste, cu mindrie, Rambo de la Dumbraveni.
Cristi, un alt bolnav internat la «Fundeni», cum este numit micul paradis al nebunilor de la Dumbraveni, admite ipoteza celor din jur, ca fiecare bolnav are o drama a lui. "Drama mea este de prost-gust. Cu un debut searbad si un final increzator in patrie si popor", spune Cristi vrind sa salute "toata suflarea", in scurta intrevedere in care si-a rostit discursul.
"Trebuie camin-spital pentru neuropsihici"
Cei 88 de bolnavi internati in sectia de Psihiatrie de la Dumbraveni sint supravegheati de un medic, 12 asistenti si 8 infirmiere. Psihiatrul Mircea Dutescu ne-a spus ca viata pacientilor pe care ii trateaza este complicata. In schimb, cind bolnavul ajunge in sectia de Psihiatrie se simte usurat pentru ca simte ca este in siguranta.
"Dupa 1989, viata lor s-a complicat datorita conditiilor de trai. S-a generat o adevarata epidemie de noi imbolnaviri. Oamenii nu mai fac fata problemelor sociale, financiare si familiale si cedeaza. Ar trebui infiintat un camin-spital pentru neuropisihicii cu probleme sociale. Ei au un handicap si pot sta intr-un camin. Aproape 40% dintre bolnavii care-i tratam se interneaza periodic. Ei nu ar trebui sa stea cu noi", a mentionat doctorul Mircea Dutescu.
Cei peste 80 de bolnavi sint supravegheati zilnic de cite doua asistente. Doar doi barbati s-au incumetat sa se angajeze sa lucreze cu nebunii. "Bolnavii ne ameninta. Odata, se bateau intre ei, am intervenit sa-i despart si au vrut sa ma ia la bataie pe mine. Am fugit in camera de garda si am inchis usa. El a spart geamul si cioburile mi-au cazut mie peste miini si m-am taiat. De multe ori le cumparam chiar noi tigari si noaptea trebuie sa-i pazim, caci mai demult au dat foc la saltele", ne-a povestit Dorina Mustetea, asistenta-sefa de la «Clinica Fundeni».
Conditii de lagar
Conditiile in care traiesc acesti bolnavi, considerati de multi oameni niste epave, sint jalnice. Cind intri intr-un salon, atmosfera este apasatoare. Te izbeste o asemanare frapanta cu lagarele de concentrare din trecut. Peretii infecti, lenjeria ponosita si citeva paturi insirate de-a lungul camerei, ai caror ocupanti prefera sa-si petreaca minutele in aer liber, amintesc de Auschwitz. Diferentele nu sint semnificative. In paturi mai sint citiva bolnavi care-si fac siesta. Zeci de muste roiesc in jurul lor, ca pe linga niste lesuri. De o parte a culoarului este baia. De fapt, termenul de baie este mult prea civilizat pentru incaperea in care se zoiesc, de doua ori pe saptamina, bolnavii. Intr-o camaruta de aproape sase metri patrati, sint infipte, in perete, doua tevi la capatul carora se afla agatata cite o stropitoare. Pe ciment sint doua galeti prevazute cu un gratar metalic prin care se scurge apa. Dupa cum arata peretii, nu au mai vazut var de o perioada buna de timp. Alaturi de "cutiuta" amintita, in care se balacesc bolnavii, sint doua incaperi cu cite un WC turcesc, care emana niste duhori insuportabile. Ele sint folosite de bolnavii care pot sa se deplaseze, pentru ca restul isi face nevoile in salon.
Nici bucataria nu arata mai bine. Desi este curata, aspectul ei lasa de dorit. Patru bucati de lemn prinse de pereti tin loc de mese, iar patru banci roase de timp asteapta pe bietii pacienti sa vina sa le ocupe cit se "hranesc". Zoaiele, pe care sint nevoiti sa le inghita fara prea multe comentarii bolnavii, sint servite din niste blide uzate.
"Libertatea-i sfinta"
Cind parasesti "Fundeni-ul", ramii cu un gust amar. Zecile de bolnavi te privesc cu ochi disperati. Ar vrea sa plece odata cu tine, sa evadeze din acel spatiu in care sint prizonieri fara voie si-n care familiile i-au abandonat. Ei constientizeaza, in nebuia lor, mai bine decit oricine, ca "libertatea-i sfinta" si ca nicaieri nu-i mai bine decit acasa. Ajungi iarasi in fata spitalului, in acea oaza de verdeata si descoperi tainele acelei taceri misterioase. Este, de fapt, trecerea de la lumea cotidiana la lumea ireala, fantezista a nebunilor. (Monica GRIGORE)