Matrapazlincuri dosite ani de zile (II)

vineri, 03 noiembrie 2000, 00:00
4 MIN
 Matrapazlincuri dosite ani de zile (II)

Pe data de 31 iulie 1999, ziua in care s-a casatorit fata sa, Fanica Panciu a invitat Circul Globus la Panciu, promitindu-le acestora ca ii va plati cu 160 de milioane de lei, masa si casa pe perioada cit vor sta in Panciu.
In procesul-verbal incheiat de inspectorii Ion Cristescu (DGFPCFS) si Mihaita Cristea (CJ), acestia mentioneaza, de exemplu, ca aducerea circului "Globus" in orasul Panciu s-a facut fara aprobarea Consiliului Local, direct de fostul primar, care a semnat personal contractul la sediul circului. "Desi nu s-au vindut bilete pentru acoperirea capacitatii circului, fostul primar a dispus ca un spectacol sa fie gratuit, in cinstea nuntii fiicei acestuia", se arata in procesul-verbal. Contractul cu circul "Globus" a fost semnat de Fanica Panciu pe 20 iulie 1999, cu 11 zile inainte de nunta fiicei sale.
Cazul "Globus"
Prin acest contract, Primaria Panciu se obliga sa asigure circului cazarea, masa, transportul, precum si vinzarea a 8.000 de bilete in valoare de 160 milioane lei, pentru 5 spectacole ale circului.
Din cele 8.000 de bilete, care urmau sa fie vindute, nu s-au vindut practic decit 1.543 de bucati, ceea ce reprezenta la acea data 30 de milioane de lei. Circul "Globus" a primit de la Primaria Panciu doar 13,5 milioane lei, iar cu diferenta de 17,3 milioane lei au fost achitate niste facturi catre o societate din Virtescoiu pentru cazarea si masa unui numar de 40 de persoane. Tot atunci, Primaria a mai achitat prin compensare catre "Veritas" Panciu suma de 8,6 milioane lei pentru servirea mesei a alte 317 persoane.
Cazul "Globus" n-a ramas insa la acest stadiu. Reprezentantii circului s-au adresat justitiei, care le-a dat cistig de cauza, urmind ca Primaria Panciu, in capul careia s-au spart oalele, sa plateasca, conform unei hotariri a Tribunalului Bucuresti, suma de 191 de milioane lei in contul fostului primar care a comandat personal acest serviciu catre circul "Globus".
Tot in aceiasi perioada, mai exact pe data de 22 iulie 1999, cu doua zile dupa semnarea contractului cu circul "Globus", Fanica Panciu a mai semnat un alt contract pe care inspectorii nu-l gasesc tocmai la locul lui.
773 mp de mocheta uzata, acasa la primar
De data aceasta este vorba despre achizitionarea a 773 metri patrati de pisla stratificata, a carei contravaloare se ridica la suma de 74 de milioane de lei. Desi aceasta pisla avea ca destinatie initiala Casa de Cultura, directoarea institutiei, Antoaneta Zamfir, a declarat celor doi inspectori ca de fapt mocheta a fost depozitata la casa lui Fanica Panciu si a fost adusa institutiei sus amintite de abia in octombrie 1999, la citeva luni dupa ce aceasta fusese cumparata. Antoaneta Zamfir a mai precizat ca aceasta mocheta avea un grad avansat de uzura.
Tot in perioada care a precedat nunta fiicei sale, pe 13 iulie 1999, Primaria Panciu mai achizitioneaza 20 de mese de la SC "Pipera" si 200 de scaune de la aceeasi societate. Valoarea totala a acestor bunuri este de peste 37 de milioane de lei. Ca si in cazul mochetei, receptia mobilierului a fost facuta de abia in luna mai a acestui an.
In urma unui inventar, s-a constatat si faptul ca trei dintre mesele de la Pipera se gasesc in custodie la o firma din Fitionesti.
Vilegiatura in Italia pe banii pancenilor
Inspectorii care au efectuat controlul ii imputa fostului primar si un drum pe care acesta l-a facut pe data de 27 iunie 1999 in Italia, cu Leganza Primariei.
Desi acestia nu au gasit nici un fir intre drumul fostului primar si nunta fiicei acestuia, este foarte posibil ca Fanica Panciu sa fi mers in Italia sa-l cunoasca pe Roberto Rotonda, cel care peste o luna de zile avea sa-i devina ginere. "Fara a avea aprobarea CL Panciu, Fanica Panciu pleaca in Italia, la Riano, cu masina primariei. Pentru acest drum s-au consumat 532 de litri de benzina, echivalentul a aproape 5.300 de kilometri, adica peste 4,3 milioane de lei", se arata in procesul-verbal intocmit de inspectori.
Pe linga acesti bani cheltuiti pe benzina, inspectorii au mai descoperit si faptul ca fostul primar a ridicat de la casieria primariei suma de 5 milioane de lei ca avans la deplasarea din Italia.
Conversatii telefonice de peste 7 milioane de lei
Controlul de fond de la Primaria Panciu arata practic faptul ca ori de cite ori a avut prilejul, Fanica Panciu a facut afaceri paguboase cu banii comunitatii din Panciu.
Un alt exemplu elocvent este cel cu telefoanele personale efectuate pe mobil, pe care fostul primar le achita din bugetul local. Astfel, cind a achizitionat telefoane celulare pentru primarie, trei de toate, Fanica Panciu a facut patru abonamente, din care unul pentru el personal. Ulterior, prin acelasi procedeu, acesta a mai cumparat un telefon propriu. In total, prejudiciul la capitolul telefoane mobile se ridica la 7,1 milioane lei. (Traian NEGULESCU)

Comentarii