Medicii se acuza reciproc in „cazul Hanganu”

vineri, 19 decembrie 2003, 00:00
4 MIN
 Medicii se acuza reciproc in „cazul Hanganu”

Doctorii de la Spitalul Judetean Focsani se acuza reciproc de moartea bolnavului Viorel Hanganu din Fitionesti, pasat alaltaieri de la spitalul din Focsani la cel din Panciu. Conducerile Spitalului Judetean si Directiei de Sanatate Publica au demarat o ancheta pentru a stabili cine este responsabil de moartea bolnavului din Fitionesti. Medicul sef al sectiei Psihiatrie spune ca pacientul nu a fost investigat corect la Unitatea de Primire a Urgentelor, nu mirosea a bautura si nu trebuia sa ajunga la Psihiatrie. La rindul lor, cei de la UPU spun ca medicul Elena Tocari trebuia sa trimita bolnavul inapoi. In final, pacientul neasigurat a murit.
Medicii de la Spitalul Judetean, implicati in cazul Hanganu, vor fi cercetati de conducerea Spitalului Judetean, de catre Directia de Sanatate Publica si Colegiul Medicilor. Directorul Spitalului Judetean, doctorul Valentin Ochean, sustine ca poate fi vorba de culpa medicala in acest caz. „Se poate sa fie vorba de culpa medicala. Deocamdata, nu stim cine se face vinovat de acest lucru. Acest lucru nu il stabilesc nici eu, nici dumenavoastra. Noi am cerut nota explicativa tuturor celor implicati si vom trimite aceste documente la Colegiul Medicilor, cel in masura sa stabileasca daca a fost vorba de culpa medicala. Teoretic, Colegiul Medicilor poate fi sesizat si de familie sau se poate autosesiza in urma celor scrise in presa”, ne-a declarat directorul Spitalului Judetean, medicul Valentin Ochean. Conducerea Spitalului Judetean sustine ca astazi se vor stabili primele rezultate ale verificarilor.
Cazul a intrat si in atentia Directiei de Sanatate Publica: „Am discutat cu directorul Spitalului Judetan si am stabilit ca se va face o ancheta. In calitatea pe care o avem, noi putem cere spitalului sa sanctioneze pe cei vinovati”, ne-a declarat directorul adjunct al DSP Vrancea, dr. Marina Maiorov.
Dr. Elena Tocari: „Pacientul trebuia investigat corect”
Medicul psihiatru Elena Tocari sustine ca pacientul Viorel Hanganu nu trebuia sa ajunga la sectia Psihiatrie atita timp cit nu mirosea a alcool si principala sa problema de sanatate nu era etilismul, ci problemele somatice. „Nu avea de ce sa fie internat la sectia Psihiatrie un pacient cu tare somatice. Nu erau pe primul plan problemele pshice ci problemele somatice. Pacientul nu a decedat datorita problemelor psihice. Atit cei care l-au examinat la Panciu, cit si cei de la Unitatea de Primire a Urgentelor, dar mai ales cei de la Servicul de Primire a Urgentelor, trebuiau sa analizeze cu atentie acest pacient, sa-i faca un set de analize curente, o electrocardiograma. Eventual, trebuia reevaluat de catre un alt internist, abia apoi sa orienteze pacientul catre Psihiatrie cu betie acuta, fara sa aiba halena alcoolica. Este foarte simplu sa trimiti un pacient pentru a scapa de el. Imi pare rau, dar pacientul trebuia sa fie investigat corect la Servicul de Primire a Urgentelor. Trebuia sa fie trimis la Interne, dovada ca pacientul a murit la scurt timp”, ne-a declarat doctorita Elena Tocari.
Medicul a tinut sa mai precizeze ca Viorel Hanganu nu a fost internat la sectia Psihiatrie ci doar investigat, la recomandarea medicilor de la Unitatea de Primire a Urgentelor. Psihiatrul a mentionat ca lui Viorel Hanganu nu i s-a refuzat internarea pe motiv ca nu era „cotizant” la fondul asigurarilor de stat.
Dr. Daniela Dinca: „De ce nu mi s-a trimis bolnavul inapoi?”
Doctorita Daniela Dinca, medicul sef al Unitatii de Primire a Urgentelor, spune ca in situatia in care doctorita Elena Tocari a constatat ca bolnavul nu trebuie internat la sectia Psihiatrie, trebuia sa retrimita bolnavul la UPU. „Eu asa m-am gindit, ca trebuie sa fie consultat de medicul specialist pshiatru. Daca nu trebuia internat acolo, de ce nu a trimis bolnavul inapoi? S-a mai procedat asa in aceste cazuri, era in timpul programului si doamna doctor era la cabinet. De ce nu l-a trmis inapoi?”, ne-a declarat Daniela Dinca, medicul sef al Unitatii de Primire a Urgentelor din cadrul Spitalului Judetean.
Reamintim cititorilor nostri ca Viorel Hanganu, in virsta de 42 de ani, a murit miercuri dimineata dupa ce a fost plimbat intre Spitalul Judetean si Spitalul orasenesc Panciu. Dupa ce a fost retrimis la Panciu, barbatul si-a dat sufletul in ochii personalului medical si ai fiicei sale in virsta de doar 16 ani. Fiica lui Viorel Hanganu ne-a povestit ca medicii de la sectia Psihiatrie a Spitalului Judetean au refuzat sa il interneze pe tatal sau pentru ca nu si-a platit contributia la asigurarile de sanatate. Dincolo de acuzele pe care si le aduc cei doi medici, un om a murit. Barbatul a lasat in urma trei copii carora nici un medic, oricit de vinovat ar fi, nu poate sa le aduca tatal inapoi. (Anca GIRNEATA)

Comentarii