Pensiune pentru saraci intr-o cladire de patrimoniu

Cele trei familii de rromi care locuiesc actualmente in imobilul de pe strada Nicolae Titulescu nr.12 simt ca le-a pus Dumnezeu mina in cap! Fiecare dintre ele ar fi fost nevoita sa stea in continuare sub cerul liber, daca nu le-ar fi fost pusa la dispozitie cite o camera, chiar doua, din casa declarata monument.
Aceasta a fost construita cindva, prin secolul XIX, iar cei peste 100 de ani de istorie care au trecut de atunci i-au umilit vizibil imaginea. Din cladirea cocheta care a fost pe vremuri se mai arata vederii contemporane doar o umbra, ce inca mai respira frumusete prin colonade stirbe, arcade si balconade triste, marginite in trepte obosite de trecerea atitor si atitor pasi… Cele trei intrari principale, subtil maiestuoase, adie rafinamentul altor vremuri, iar incaperile inalte poarta dorul presupuselor candelabre care dadeau calda stralucire serilor altui secol. Nimic n-a mai ramas…
Acum, la primul cutremur mai de Doamne-ajuta, mare minune ca batrina cladire sa mai ramina in picioare. Prin tavanele sale sparte si mizere, trec apele celei mai inocente ploi. Ferestrele opace, cu geamuri stirbe pe ici pe colo, pune pumnul in gura gindului ca au fost mingiiate pe vremuri de draperii grele. Intr-o incapatinata verticalitate au mai ramas doar peretii, raniti de santuri adinci pornite spre temelie. La picioarele lor se intinde podeaua, intr-o nemiscare impusa parca de stratul de mizerie crasa, ca o bataie de joc adresata lemnului nobil al parchetului. Scara de la intrarea de pe strada Titulescu sta sa se darime. Fiecare treapta este ciudat adincita in pamint si adunata nefiresc de o sarmana balustrada.
Ca o fantoma indirjita sa stea marturie altor vremi, cladirea se stinge incet de dorul stapinului. I-ar trebui o mina ferma care sa-i redea demnitatea, dar pina atunci, muta si umila, a primit intre zidurile sale bolnave cele trei familii de amariti.
"Casa a fost declarata monument istoric din secolul XIX. Se pare ca a apartinut comunitatii armenesti, de la care a fost confiscata cind a avut loc nationalizarea. A fost o casa particulara, deosebita. Are trei intrari principale monumentale si una de serviciu. Camerele au inaltime de peste trei metri. A avut stolerie deosebita, parchet, stocatura, elemente de arhitectura care acum nu se mai fac. Unele dintre aceste case aveau si blazonul familiei. Daca Primaria nu poate sa le intretina, aceste case declarate monument ar trebui vindute, chiar cu sume modice, unor oameni care sa le ingrijeasaca ", a fost de parere Gheorghe Vlajie, directorul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Vrancea.
"Vrem sa o reparam"
In casa armeneasca locuiesc acum trei familii de rromi. Fiecare a adus cu sine povestea sa amarita si, cum au intrat in posesia camerelor, au si trecut la treaba. Fericiti ca nu mai sint nevoiti sa stea sub cerul liber, oamenii s-au apucat sa repare peretii si tavanul lipindu-le dupa cum s-au priceput. Apoi au dat cu nadejde o mina de var albastrui-prazuliu, au atirnat cite un bec in mijlocul camerelor si si-au aranjat catrafusele cu iz caracteristic, fiecare intre peretii destinati. "Daca nu-mi dadea camerele astea aici nu stiu ce faceam iarna asta. M-am despartit de barbat si de atunci am dormit cu fetele prin cimitire, prin parc. Ultima data am stat intr-o masina in piata, mai pazeam cartofii, pepenii, mai luam un ban. Acum am facut frumos aici, ca era totul darimat, si este bine", spune Lenuta Ilie, una dintre locatarele casei. In camera sa nu are lumina pentru ca toata instalatia electrica este distrusa, iar apa nu are decit calda, dintr-o teava de la calorifer. In momentul in care reporterii "Monitorului" au vizitat-o, femeia prajea de zor bucatile de carne pentru prinzul asteptat. Si toata incaperea care adapostise pina nu demult rafturile cu carti pentru copii, duhnea acum de mirosul prajelii.
Liliana Lautaru, care a avut bafta sa ocupe camerele ce dau inspre toaleta, traieste de doua luni acolo impreuna cu barbatul si cei cinci copii. Cel mai mic dintre ei are 8 luni iar cel mai mare nu depaseste 11 ani. "De Pasti, anul trecut ne-a luat foc casa. Am incercat sa ne descurcam acolo, dar nu se putea. Asa ca am fost la domnul primar care ne-a spus ca putem sa stam aici sase luni. Ce-i rau e ca toti care vor sa mearga la WC trebuie sa treaca pe la mine. Cind se face mai cald afara o sa sapam sa facem un WC in curte", si-a aratat nemultumirea femeia.
In alta camera au gasit adapost Ion Plescan si Ecaterina Habic. Acestia locuiau anul trecut intr-un container din gara, lucru despre care ziarul nostru a relatat inca de anul trecut. La 78 de ani, Ecaterina si-a pierdut garsoniera in care locuise mult timp si a ramas pe drumuri, fara sa aiba vreun ajutor de la sora ori de la fiica pe care o luase de crescut. "Ne-a dat primarul aici provizoriu, pina in primavara. Acolo la container dadeau golanii peste noi. Ne-am mutat aici in noiembrie. Daca ramineam acolo cred ca muream de frig", isi arata Ion recunostinta.
Despre faptul ca imobilul in care au ajuns este declarat ca facind parte din patrimoniu nu prea stiu. Si nici nu-i intereseaza. Tot ce vor si cer cu tarie este sa li se incheie un contract pe camerele in care locuiesc, "ca sa avem si noi dreptul la ceva. Asa, fara contract nu primim ajutor social, nu avem dreptul la medic, nu putem minca si noi la cantina", isi arata ei doleanta cea mai arzatoare. Cit priveste cladirea in sine, se arata dornici s-o repare, s-o adapteze stilului lor de viata. S-au gindit sa se apuce mai intii s-o imprejmuiasca cu un gard, iar pentru cind o da caldura isi fac deja planuri cum sa amenajeze gradina. Si bine-nteles, WC-ul din curte, ca sa nu mai deranjeze vecina de "palier".
"Cladirea trebuie reconditionata"
Primarul Decebal Bacinschi spune ca actualii chiriasi din imobilul in care a functionat biblioteca pentru copii nu vor mai locui multa vreme acolo. Potrivit afirmatiilor sale, persoanele respective au ramas fara un acoperis deasupra capului dupa ce un incendiu le-a distrus vechea locuinta. "Repartizarea lor in acea cladire a fost un caz de forta majora, pentru ca acesti oameni nu aveau unde trai. Sigur ca in timp le vom gasi altceva, pentru ca imobilul este deteriorat si are nevoie de reparatii. Cladirea este intr-adevar una de patrimoniu si trebuie urgent reconditionata", a declarat Bacinschi.
Pina atunci insa, cu certitudine, cladirea de pe strada Titulescu mai are multe de tras. Ea va trebui sa suporte acum nu numai trecerea timpului ci si oblojelile facute dupa cum ii duce mintea pe noii locatari. Pentru o vreme, casa isi va resemna umilinta sub o alta masca. Ca un clovn trist, va sta pe marginea drumului asteptind vremuri mai bune. (Laura BREANA)