Salariat la SC „Mila Publica” SA

Catalin M. are 11 ani si bate, cit e ziua de lunga, strazile Focsaniului. Idealul lui de viata este „sa nu am nici un necaz, sa ma-nsor, sa fac copii si sa ma duc la lume, la sapa”. Spune ca nici mama si nici tatal nu au vrut sa-l tina linga ei, asa ca a ramas baiat de pripas in casa lui „Vasile a lu’ Culai”, din Modruzeni. Nu merge la scoala pentru ca, spune el, nu are certificat de nastere si, ca sa nu stea degeaba, si-a luat „servici” la „Mila Publica” SA!
Aproape in fiecare zi, Catalin, zis „Chilimbar”, se alatura cohortei de amarasteni din Marasesti care vin la cersit in urbea noastra. Se simte bine in aceasta lume a lui, cu totul speciala, in care singura grija este mereu, nu ziua de miine, ci cea de astazi. „Sint o multime de prieteni de-ai mei care vin cu trenul aici, la Focsani. Dar ei vin impreuna cu mamele lor. Sint multi tare, mai ales simbata si duminica vedeti gara din Marasesti plina”, spune dezinvolt, baietelul. La 11 ani se simte om cu responsabilitati: trebuie sa faca bani, cu care „mai iau de mincare, ori de incaltat”. Apoi mai trebuie sa se joace cu prietenii si dupa aia, sa se duca la culcare. „Vasile, la care stau eu, are doua camere si un antreu. Intr-una doarme el cu nevasta lui. In ailalta sint doua paturi: intr-unu’ doarme fata lui cu barba-su si-n alalalt eu”, spune copilul.
L-am intilnit ieri. Era tare racit. Tusea mereu. Din considerente numai de el stiute, isi desfasura „activitatea” in fata Directiei pentru Dialog. Cu glas plingacios, ruga trecatorii zor-nevoie, sa-i lase macar 500 de lei. Cu atita perseverenta urmarea sa-si atinga tinta incit nu se putea sa nu-ti dai seama ca are talent. Nu numai la cersit, ci si la capitolul comunicare inter-umana! Suspiciunea cu care a privit vaditul meu interes in ce-l priveste a disparut urgent, parind chiar ca-i face placere sa ia o pauza de … discutii. Dincolo de indeletnicirea pe care o are si dincolo de hainutele mizerabile si zdrentuite care oricum nu-i tin de cald, Catalin este doar un pici la fel ca oricare altul, cu suflet fragil si inimioara sensibila. Un copil necajit, ce tinjeste dupa parintii lui care, din cite spune, l-au cam lasat de izbeliste. „Ce sa fac? Stau si eu la nea Vasile, ca tata s-a insurat cu alta femeie, Liliana, iar mama a plecat in Argentina, in Brazilia, asa ceva. Mama mea vitrega mereu ma alunga. Zice «pleaca de-aici, da ce, ori esti facut cu mine?»”, explica baiatul.
„N-am certificat, ca-s facut in Germania”
Din cite povesteste, Catalin n-a avut parte niciodata de un camin linistit. S-a nascut la Tandarei. Parintii lui, Gratiela si Chilimbar, au mai avut trei copii, dintre care doi se afla intr-un centru din Slobozia iar altul – zice Catalin – a fost infiat. „Trebuia sa-l infieze cineva din Spania, dar nu l-au mai vrut si pina la urma l-a luat altcineva din Slobozia”, povesteste baiatul. Cit priveste soarta lui, inca isi mai aminteste ca maica-sa si taica-sau faceau comert cu papuci si alte nimicuri, circulind cu un tren sau altul. „De cind eram eu cu mamica si taticu – cred ca aveam vreo doi ani – veneam aici, la Marasesti. M-au lasat la nea Vasile, ca-l cunosteau. Este pocait si face linguri de lemn. Le vinde cu cinci mii de lei bucata, prin sate si pe aici, pe la piata. N-au mai venit mult timp sa ma ia, ca nici nu-i mai cunosteam. Dupa aia, tata s-a despartit de mama si s-a insurat cu alta femeie din Marasesti, cu care sta acum. Mama a vrut sa ma ia cu ea, dar a zis ca nu poate fiindca n-am certificat de nastere, ca sa-mi faca pasaport. N-am certificat ca-s facut in Germania, mama mi-a povestit, si cind i-au trimis acasa cu avionul mi-a luat certificatul. Asa ca de aia n-am putut sa ma duc nici la scoala. Mie mi-ar fi placut, dar daca n-am putut, n-am putut”, spune, ridicind din umeri, micul cersetor. Cu fesul ingramadit pe ochi, cu bluza de trening rapciugoasa trasa greu peste alte trei pulovere si cu pantalonasii rupti in genunchi, Catalin isi spunea povestea prin toata fiinta sa. Este, fara indoiala, o personalitate. O adevarata figura, care stie sa-si indrepte spinarea, sa priveasca smechereste si sa mearga leganat, imediat dupa ce vreun trecator ii arunca vreun banut in palma. Pai, cum nu?! Sa cersesti e o adevarata arta!
O zi de cersit
Catalin are parte in „serviciul” sau de ceea ce multi salariati adevarati isi doresc: program flexibil! Se trezeste cind vrea el si face prezenta in gara Marasesti. A invatat demult ca acolo e punctul de plecare al „colegilor de munca” si nu vrea sa lipseasca de la apel. Ca oricum, altceva, cit e ziulica de lunga, tot n-ar avea ce face. Se suie in tren si-si incearca norocul. Isi face incalzirea pentru ceea ce inseamna desfasurarea de forte din Focsani. Mai cu miloaga, mai cu mina intinsa, piciul incearca sa-si faca safteaua inca din vagoane, ca sa nu coboare lefter la oras. Stie ca dimineata, oamenii sint mai calmi si mai odihniti, nu-l injura prea rau, cum pateste la intorcere. Din gara Focsani se desparte de ceilalti tovarasi. Fiecare o ia in directia lui, sa-si incerce norocul. Ieri, pina la orele amiezii, Catalin strinsese deja 70 mii lei. „Eu zic ca-i bine. Am sa-mi iau ceva de mincare. Un loc bun de cersit este la spital, acolo, intr-o ora faci o suta, doua de mii. Dar nu prea pot sta, ca m-a luat odata politia de acolo si de aici, din centru. Mai faci bani multi de sarbatori. De Sfinta Maria am cistigat 400 de mii de lei. I-am dat banii lui Mimi, fata lui nea Vasile, ca ea cumpara mincare”, ride pustiul. In ce-l priveste pe nea Vasile, baiatul spune ca-i stie ocupatia si ca nu-i zice nimic. Mai mult, cica acesta nu vrea sa ia bani de la el „ca-i pocait si nu maninca mincare din bani pentru care am zis bogdaproste. Eu le zic la oameni, de ce sa nu le zic daca-mi dau! Oricum, cind nu cistig nimic, maninc din ce-mi da Vasile. Daca n-are, nu maninc nici eu”, afirma Catalin. In vasta lui experienta de cesetor se numara si intimplari neplacute. De doua ori, politistii l-au prins in exercitiul functiunii si l-au dus la Centrul de primire minori, insa copilului nu i-a placut acolo. „M-au spalat femeile alea, mi-au dat haine si mincare. Era frumos, curat, cald, dar nu ne dadea voie afara. Si mai erau si bagabonti de astia care ma bateau”, explica sfatos, baietelul. Nici suturile incasate la greu, nici huiduielile sau injuraturile nu l-au speriat insa atit de tare, ca singuratatea si necunoscutul. A adormit in tren si s-a trezit tocmai la capul liniei, in depoul din Buzau. „Nu stiam unde sint si a trebuit sa merg pe jos pina la gara la Buzau. Mi-a fost cam frica, dar am ajuns”, spune, satisfacut. Cel mai mare necaz cu care trebuie sa se confrunte aproape zilnic Catalin sint „ursarii astia care cata la tomberoane. Mi-i ciuda citeodata, cind toata ziua cer, si la sfirsit ei imi iau banii. Se mai intimpla si asa”, spune suparat piciul.
Inapoi, spre casa
Catalin stie pe de rost mersul trenurilor, asa ca nu se agita prea tare cind scapa vreunul. Spre casa pleaca in general seara, iar drumul inseamna de regula, jumatate de ora de odihna. Nu de putine ori, calatorii au fost martori la apucaturile de „oameni mari” ale micilor cersetori de profesie. Ca orice salariati care ies din schimb, ei transforma un colt al vagonului in bodega, isi scot tigarile si trag cite o raspinca ce-i transforma instantaneu in teroristi. Acolo, in tren, se regleaza conturile. „Seful de echipa” contabilizeaza profitul de peste zi si incaseaza „impozitele” aferente. Iar daca cineva doreste sa auda cel mai colorat vocabular al romanilor, nu trebuie decit sa faca o calatorie de la Focsani la Marasesti, in compania „milogeilor”. Experienta va fi cu siguranta, foarte greu de uitat. Exista solutii? Toti acesti nenorociti, deocamdata minori, vor creste. Intereseaza pe cineva ce vor ajunge? Pur si simplu au avut ghinionul sa se nasca intr-o lume care nu ofera alternative. Ei vor face mereu ceea ce au vazut la parintii lor. La cei linga care traiesc. Nu au cunoscut vreodata cum se traieste normal si de aceea nici nu stiu sa-si doreasca asa ceva. Ajung sa se complaca in mizeria din care nu vor iesi niciodata. Stiti care este limita visului lui Catalin? „Cind ma fac mare, sa nu am nici un necaz. Sa ma insor si sa am copii. Si sa ma duc cu sapa la lume…”. (Laura BREANA)