Saracia baga tot mai multi copii in spital

miercuri, 05 mai 1999, 23:00
3 MIN
 Saracia baga tot mai multi copii in spital

Din cauza saraciei si a mizeriei in care traiesc, tot mai multi copii, cu virste cuprinse intre zero si un an, ajung in stare grava la Spitalul Judetean. Majoritatea vin cu boli digestive, provocate de mincarea necorespunzatoare cu care mamele lor ii hranesc.
In sectia de pediatrie sint internati 50 de copii in stare grava. Bolile predominante sint diareele, septicemiile, toxiinfectiile alimentare. "Pentru ca nu au ce sa le dea sa minince, mamele le dau copiilor de pina intr-un an ciorbe facute din oase de porc, pastrate la borcan din iarna, bucatele din carne prajita, mestecate in gura, eugenii, peste afumat sau sarat", a precizat sefa sectiei de pediatrie, dr. Silvia Ioan.
Pe linga bolile digestive cu care vin micutii, cadrele medicale trebuie sa-i trateze si de alte boli de piele provocate de mizeria in care ii tin mamele lor. Atit copiii, cit si mamicile, la internare trebuie spalati si curatati de paduchii, care colcaie in parul acestora.
Radita Lupu, in virsta de 28 de ani, din Maicanesti, s-a prezentat duminica seara la Spitalul Judetean, cu fetita ei in virsta de un an, ce se afla intr-o stare jalnica. Vasilica era plina de paduchi si bube dulci, ce-i fusesera tratate, cu citeva ore mai inainte, cu balega de cal.
"Duminica dimineata am dus-o pe Vasilica la o baba in sat sa o descinte cu balega de cal. Baba a uns-o pe fata da’ n-am avut cerneala ca sa o dam dupa aia. Urma ca sa o duc pe Vasilica inca trei zile la rind, da’ barbatu-meu m-a obligat sa vin cu ea la spital. Ce nevoie am eu de doctor, daca pot sa o descint in sat? Da’ n-am putut sa ma inteleg cu barbatu", a spus Radita Lupu.
Femeia a mai afirmat ca fetita s-a imbolnavit de bube dulci de la una dintre surorile ei mai mari. Dar pe aceasta "a tratat-o", dupa cum sustine Radita, cu balega de cal. Femeia are patru copii si nu prea are ce sa le dea de mincare. Cu toate acestea, ea este dispusa sa faca in continuare "citi copii o da Dumnezeu, pentru ca e mare pacatul daca nu-i fac". Ea spune ca o zeama si o bucata de mamaliga pe care o maninca ea, poate sa manince si copiii ei.
Intoxicata cu apa de fintina
Ieri, o mama de 17 ani, din Budesti, a venit plingind la Spitalul Judetean, cu fetita in brate, pentru ca devenise aproape neagra la culoare. La consult, medicii au constatat ca micuta era intoxicata cu nitriti, deoarece mama ii daduse sa bea lapte facut cu apa de fintina. "Nu am ce sa-i dau sa manince. Fata nu se satura cu laptele de la tita, pentru ca nu este consistent din moment ce nici eu nu am ce minca. Barbate-miu munceste cu ziua pe unde apuca, iar casa nu avem unde sa stam, pentru ca tata a darimat-o. N-a mai apucat sa construiasca alta, ca a murit. Nu o data am stat prin gara ca nu aveam unde sa dormim. Ca sa nu mai plinga de foame, i-am dat fetitei lapte praf facut cu apa din fintina. Ce vina am?", a povestit Maria Dobrin, mama fetitei. (Cristina RUSU)

Comentarii