Un copil necajit

Probabil, unii cetateni ai Focsaniului il vor recunoaste pe Florin. Este baietelul care a batut la usa multora dintre noi. Cere in general de mincare. Sau daca nu, macar citiva banuti. Pare mai mare decit cei 11 ani pe care spune ca-i are, pentru ca este supraponderal. E imbracat destul de curat si isi trage dupa el unul dintre picioarele incaltate in cizme de cauciuc. Mai are acasa, la Jaristea, inca patru frati. Mai mici ca el dar la fel de flaminzi, carora are grija sa le duca mereu cite ceva de mincare.
Daca alteori Florin venea la Focsani sa faca rost de mincare sau de citiva bani pentru alimente, zilele trecute el cersea pentru pomana sora-si. Ajunsese in Focsani tot cu microbuzul. De cind cu indeletnicirea asta, il cunosc toti soferii ca pe un cal breaz si-l iau fara sa-l mai puna sa scoata bilet. „Oamenii nu-s chiar asa rai. Ma ajuta. Soferii stiu ca sint amarit si nu-mi fac nimic”, spune baiatul. Cumva, s-a obisnuit cu statutul pe care il are. Pentru ca a tot ramas repetent, este de-abia in clasa a II-a. Asa ca, decit sa stea in clasa, si sa-l auda pe invatator cum ii spune „Hai Durtane, ca esti mai mare ca mine”, prefera sa mearga sa cistige ceva pentru el si pentru familia lui. „Cind n-avem de mincare, ma duc prin piata. Imi mai da lumea brinza, smintina, unii imi dau bani. Acum am venit sa string bani ca sa-i facem sora-mi pomana. N-avem de parastas, dar de Mosi trebuie sa dam galeata, niste cani… Le dam la o femeie tot amarita asa ca noi. Asa ca mai string de colo, iau galeata, mai string, iau o cana. Poate pina simbata reusesc sa le iau pe toate”, spunea Florinel. Pare extrem de interesat de misiunea lui, pe care o ia cit se poate de in serios. Nici n-are cum altfel. Isi iubeste fratii si mama si stie ca fara ajutorul lui, acestia ar ramine uneori fara mincare. „Dar taica-meu nu ma prea suporta. Zice ca de ce seman cu el. Ca de ce e si el schiop, si eu schiop. Mama-i tot zice sa nu mai dea in mine, ca si asa seaman cu el, dar degeaba. De mititel m-a tot batut”, spune saracutul.
„Am cerut prima oara cind ne-a ars casa”
Florin povesteste ca s-a apucat de cersit in urma cu doi ani. Este cel mai mare dintre fratii lui si n-a avut incotro. Au ramas fara nimic, iar omul care i-a primit sa doarma totusi la el, nu avea cum sa-i si hraneasca. Era doar un baietel de noua ani cind, cu stirea mamei si cu hirtia de la primarie in mina, a luat drumul Focsaniului. „Pina nu ne-a ars casa aveam cartoafe, fasole. Aveam cite ceva si era mult mai bine. Dar dupa aia… Casa noastra nu avea curent electric si mama crede ca poate au iesit scintei de la soba, de s-a aprins. Ne-a ajutat mult un om de la Gagesti, un turc, care ne-a dat cinci milioane atunci, plus niste deseuri de lemn cu care sa facem focul”, isi aminteste cu recunostinta Florin. Baiatul spune ca-i era mult mai usor sa stringa bani, cind avea dovada eliberata de Primarie.
Din cersit ieseau astfel ceva mai multi bani, insa nici in prezent nu se poate plinge. „Ieri am facut vreo 80 de mii. Am dat cu matura la o femeie la magazin si ce-am mai strins pe la blocuri, s-au adunat. Ce mi-au mai dat oamenii de mincare am dus acasa, la frati. Azi am venit iar, ca nu ajunge doar atit pentru pomana sora-mi. Am sa merg iar in piata si pe la usa la oameni. Bat, imi deschid, unii imi dau 10-20 de mii, altii mincare. Sint si care ma alunga, dar de batut nu m-a batut nimeni si nici banii nu mi i-au luat golanii”, explica Florin.
Fostele vacante si le-a petrecut lucrind pe la diversi oameni din Mera, iar cind vine vremea lucrarilor agricole, baiatul merge cu mama lui, cu ziua, la prasit. Casa au reusit sa si-o refaca, asa incit acum au iarasi „doua camere si o sala. Stam toti sase doar intr-una, ca cealalta o tinem de curata. Dar nu prea avem tabla sa acoperim casa, au pus carton, dar s-a rupt si daca ploua, intra apa prin tavan”, spune baiatul.
Bicicleta, ideal de neatins
Comparativ cu virsta pe care o are, Florinel este destul de matur. Considera ca are oarecum responsabilitatea de a-si intretine fratiorii si munceste in felul sau pentru asta. Situatia sa trista insa, nu pare sa impresioneze pe nimeni. Cu toate ca multi dintre apropiati ii cunosc „ocupatia”, se pare ca nu incearca in nici un fel sa o stopeze. Florin nu prea mai vrea la scoala. Este mult mai dezvoltat fizic decit colegii lui si poate de aceea se simte cumva in plus. Sau poate pur si simplu nu reuseste sa faca fata lectiilor. In orice caz, cu toata maturitatea pe care o afiseaza, Florin este inca doar un copil. Un pustan dezorientat, cu parul incredibil de negru si ochi prietenosi, care ascunde bine in suflet o mare dorinta: ar vrea o bicicleta. „Mi-o doresc tare si am luptat mult pentru asta, dar n-am reusit. Oricum, eu imi continui viata. Poate, intr-o zi…”, inca mai spera saracutul. (Laura BREANA)