Astazi incepe greva profesorilor

joi, 21 ianuarie 1999, 00:00
3 MIN
 Astazi incepe greva profesorilor

doar in 11 judete cadrele didactice au confirmat ca vor intra in greva generala
Profesorii din unspezece judete si cei din sectorul 4 al Capitalei, membri ai Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint (FSLI), au confirmat participarea la greva din zilele de astazi si miine, care va fi declansata in semn de protest fata de nealocarea pentru educatie a unui procent de 4 la suta din PIB, a declarat ieri Aurel Cornea, presedintele FSLI. Potrivit informatiilor primite de catre Cornea, vor intra in greva profesori din Arad,
Bacau, Bihor, Buzau, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Ialomita, Iasi, Suceava si sectorul 4
al Capitalei. Liderul sindical si-a exprimat regretul fata de faptul ca greva anuntata de profesori are loc intr-un moment in care societatea este "bulversata de actiunile minerilor", dar o hotarire privind aminarea actiunilor de protest nu poate fi luata decit miine dimineata, cind se va
intruni consiliul liderilor, a mai spus Cornea. Indiferent de hotarirea consiliului, profesorii se delimiteaza total de orice actiune nedemocratica, cu caracter social si politic, si sint impotriva formei de de manifestare a minerilor, care au incalcat legea privind solutionarea conflictelor de munca, a mai spus Cornea.
Profesorii galateni nu s-au inghesuit sa protesteze
doar citeva cadre didactice au refuzat ieri sa intre la ore. cei mai multi au preferat sa-si vada linistiti de treaba n
Profesorii care fac parte din Sindicatul Unirea si Sindicatul Spiru Haret urmau sa intre astazi in greva. Se pare ca acest lucru nu s-a intimplat, la majoritatea scolilor si liceelor cu care am luat ieri legatura procesul de invatamint desfasurindu-se normal. La ora prinzului, nici o scoala galateana nu-si exprimase adeziunea la conflictul de munca declansat de cele doua sindicate.
La Colegiul Alexandru Ioan Cuza, unde toti profesorii sint inscrisi la Sindicatul Unirea, nici un cadru didactic nu facea greva. Directoarea colegiului, profesoara Tania Bogdan, ne-a declarat in legatura cu aceasta situatie: "Profesorii considera ca federatia a luat hotarirea fara sa-i consulte. Ei au hotarit sa astepte sa expire termenul de rezolvare a revendicarilor stabilit prin protocolul incheiat cu Ministerul Educatiei Nationale, deoarece acum nu au nici un motiv sa declanseze actiuni de protest. Totodata, cadrele didactice considera ca momentul e ales prost, pentru ca s-ar putea interpreta ca profesorii se solidarizeaza cu minerii. Daca liderii sindicali au hotarit de unii singuri sa faca greva, n-au decit sa participe doar ei. Profesorii nu vor sa riste sa nu-si primeasca remuneratia pe aceste doua zile".
La Grupul Scolar Industrial Anghel Saligny, opiniile profesorilor asupra grevei sint contradictorii. Chiar daca majoritatea se declara de acord cu protestul, parerile sint impartite in ceea ce priveste ziua declansarii ei. La Colegiul Vasile Alecsandri profesorii au optat ca azi sa-si desfasoare cursurile normal, in timp ce la Liceul Emil Racovita, unde lucreaza si liderul Sindicatului Unirea, Nicolae Leonte, doar zece cadre didactice au declarat ca vor face greva.
Liderul Sindicatului Invatamintului Preuniversitar, Constantin Ciosu este de parere ca celelalte doua federatii au intrat intr-un joc politic. "Ne intrebam de ce Corneliu Caranica, presedintele de la Spiru Haret, incalca protocolul prin care se fixase ca in invatamint actiunile greviste se vor desfasura concomintent si anunta declansarea conflictului de munca pe 18 ianuarie, data care corespunde cu momentul cind minerii si-au anuntat venirea in Bucuresti. La fel se intimpla si cu 21-22 ianuarie, acestea fiind zilele cind probabil minerii vor ajunge in Capitala. Totodata, ne mira ca un lider cu experienta cum este Aurel Cornea de la FSLI a putut sa cada atit de usor in aceasta plasa intinsa cu abilitate de unii politicieni", a afirmat Ciosu. (Roxana PENCIU)

Comentarii