Batalie pentru un nou-nascut

duminică, 14 mai 2000, 23:00
2 MIN
 Batalie pentru un nou-nascut

Claudia Blaga si-a petrecut douazeci de ani din viata in diferite centre de plasament galatene. Tinara nu si-a cunoscut niciodata parintii, iar atunci cind a incercat sa dea de urma lor i s-a spus ca acestia nu vor sa o vada niciodata. De aproape doi ani, tinara, care a terminat zece clase la Liceul nr. 10, a fost luata de suflet de o familie din Vladesti. "Aveam grija de cel mai mic dintre copiii Jenicai Ghionea, educatoare in comuna. Ei m-au ajutat foarte mult pina anul trecut, cind m-am maritat. Am crezut ca voi avea o casa a mea, ca voi avea si eu pe cineva care sa ma iubeasca", ne-a povestit Claudia.
Tinara nu a vrut cu nici un pret sa-si abandoneze copilul
O noua serie de necazuri aveau sa dea peste tinara femeie. Ea povesteste ca barbatul pe care si-l luase era un betiv care o chinuia. "Dupa patru luni n-am mai rezistat si am plecat. Mi-era rusine sa ma intorc la familia Ghionea, care-mi facuse atita bine, asa incit timp de citeva zile am dormit pe bancile din centrul comunei", ne-a spus femeia.
Ce nu stia insa atunci Claudia, era ca ramasese deja insarcinata cu barbatul cu care a locuit doar citeva luni. Ea ne-a povestit ca si-a dat seama ca este gravida abia in luna a patra. "Chiar daca pe barbatul meu nu vreau sa-l mai vad, n-am vrut sa fac un avort. Oricum era prea tirziu, dar nu voiam sa-mi ucid propriul copil. Eu am crescut singura, n-am avut pe nimeni alaturi si stiam ca pe copilul meu, pe care l-am botezat Catalin Florin, il voi iubi mai mult decit orice pe lumea asta", ne-a povestit Claudia.
Dupa ce a nascut, insa, familia din Vladesti a refuzat sa o mai primeasca, astfel incit tinara a ajuns sa fie gazduita in sectia de nou-nascuti a Spitalului de Pediatrie "Sf. Ioan". Ei ii este teama insa ca-l va pierde pe copil deoarece doua asistente sociale ale Directiei Judetene pentru Protectia Drepturilor Copilului (DJPDC) i-au spus ca pruncul va fi incredintat unei institutii de ocrotire. "Eu nu vreau sa-mi dau baiatul. Daca mi-l interneaza la Leagan, ma duc si dorm pe trepte, numai sa fiu aproape de Catalin", ne-a mai spus mamica.
"Nu avem un centru maternal pentru mamele aflate in dificultate"
Soarta micutului Catalin Blaga se va decide marti, in cadrul Comisiei pentru Protectia Copilului. Directorul general al DJPDC, dr. Gabriela Nica, ne-a spus ca va incerca sa gaseasca o solutie pentru ca cei doi sa ramina impreuna. "Din pacate, nu avem un centru maternal, unde sa putem interna mamele si copiii aflati in dificultate. Daca mamica nu vrea sa-si abandoneze copilul, vom incerca sa gasim o posibilitate sa-i ajutam ca sa nu moara de foame", ne-a mai declarat dr. Gabriela Nica. (Iulia HOGAS)

Comentarii