Blestemul saraciei

Desi e foarte saraca, Zoia Constantinescu a avut intotdeauna un motiv de bucurie: copiii ei invata bine, fiind cu totii premianti. Incepind de la sfirsitul anului trecut, insa, femeia a trebuit sa ia o decizie dramatica. Intrucit nu mai putea intretine familia din putinii bani pe care ii cistiga muncind cu ziua pe unde se gaseste, a renuntat sa-i mai tina la scoala pe cei patru copii care frecventau cursurile.
"De aproape sase ani, traim de azi pe miine. In iarna au fost zile cind nu mai aveam ce pune pe masa, daraminte uniforme si incaltaminte pentru scoala", ne-a povestit femeia. Pentru ca s-au retras de la scoala inainte de sfirsitul semestrului, copiii au pierdut anul. Ei nu se vor putea reintoarce la cursuri decit la toamna, si atunci numai daca vor avea bani pentru rechizite si pentru uniforme. Familia traieste acum dintr-o pensie alimentara de citeva zeci de mii de lei si din salariul Florinei, fata de 18 ani a Zoicai. "Lucrez ca vinzatoare la o taraba din Piata Centrala si-mi primesc salariul in functie de cit vind. Sint luni cind cistig numai 300.000 de lei, pentru ca nu am vinzare. Oricum, toti banii ii dau in casa, pentru hrana fratilor mai mici", ne-a povestit Florina.
Cealalta fiiica a Zoiei trecuta de virsta majoratului, Alina, a lucrat si ea o perioada la un privatizat, dar a renuntat la slujba. "Fata mea este cinstita, iar patronul respectiv ii facea avansuri si o pipaia in vazul tuturor, asa ca a plecat de acolo. Acum si-a depus actele pentru ajutorul de somaj, dar acesta va veni abia luna viitoare", ne-a spus femeia.
Inghesuiti ca sardelele in cutie
De aproape patru ani de zile, femeia si cei sase copii ai ei locuiesc in imobilul de pe strada Zinelor. In curtea neasfaltata te umpli de noroi pina la git, ca sa scapi cu ghetele neminjite trebuie sa mergi pe un soi de drumeag format din caramizi infipte in lut. Locuinta, formata din doua camere, este intesata de paturile in care noaptea cele cinci familii dorm aliniate ca sardelele. In prima incapere, pe o plita si doua aragaze aproape ruginite, se gateste zilnic mincare pentru 22 de persoane. "Mincam separat, fiecare familie cu banii pe care-i are, dar in total cumparam pe zi aproximativ cincizeci de piini", ne-a spus sora mai mare a Zoiei, Maria Verman.
Aceasta are le rindul ei patru copii, dintre care cel mai mare, in virsta de 28 de ani, casatorit si avind si el trei copii, sta tot aici. Cu totii au facut nenumarate demersuri la Primarie pentru obtinerea unei locuinte mai bune. "Toti functionarii ne cunosc dupa nume, pentru ca sintem la usa primarului aproape in fiecare zi. Eugen Durbaca ne spune ca ne rezolva imediat, dar nu si-a tinut niciodata promisiunile fata de noi", ne-a povestit Maria Verman.
Din disperare, Zoia a mers de doua ori la Presedintie si a stat de vorba pina si cu avocatul poporului. "Si acesta ne-a promis ca va inaintat Primariei o adresa prin care sa ceara urgentarea situatiei noastre, dar Durbaca ne amina mereu" ne-a povestit femeia. In urma cu o luna de zile, Zoiei Constantinescu i s-a dat "pe hirtie" o locuinta pe strada Columb. Femeia ne-a spus insa ca, de atunci, nimeni nu a venit pentru masuratori ca sa se poata incheia contractul. "Ma duc pe acolo in fiecare zi, de teama ca o sa o dea altcuiva", ne-a spus ea.
O scrisoare cu noroc
Zoia Constantinescu a scris, printre altele, si la Directia Judeteana pentru Protectia Drepturilor Copilului, solicitind ajutor material pentru cei patru copii care ar fi trebuit sa mearga la scoala. Directorul DJPC, dr. Gabriela Nica, ne-a spus ca a fost miscata cind a citit scrisoarea ce ajunsese pe biroul ei dintr-o pura intimplare. "Cind am auzit prin ce suferinte trec acesti copii, care invata atit de bine, ne-am cutremurat. Am profitat de prezenta elevilor belgieni care fac practica la Galati, iar acestia s-au oferit imediat sa-i ajute. Am rugat-o pe Zoia sa faca o lista cu toate hainele, rechizitele si uniformele de care au nevoie micutii", a mai spus dr. Nica. (Iulia HOGAS)