Explozia chiriilor la locuintele de stat a produs confuzie in Galati

luni, 02 august 1999, 23:00
3 MIN
 Explozia chiriilor la locuintele de stat a produs confuzie in Galati

Potrivit Ordonantei nr. 40, chiriile pentru locuinte se calculeaza pornind de la un tarif de baza care se inmulteste cu un coeficient de zona. Incepind cu 9 mai, data la care au intrat in vigoare dispozitiile din actul normativ referitoare la stabilirea si plata chiriei, tariful de baza este, pentru suprafata locuibila, 2000 lei pe mp, pentru dependinte (antreu, bucatarie, baie etc.) 800 lei pe mp, iar pentru pivnite, boxe, spalatorii 450 de lei. Pentru a se stabili insa chiria efectiva pe care trebuie sa o plateasca locatarul unei case de stat, pentru fiecare metru patrat, aceasta suma se inmulteste cu coeficientul de zona (Zona A – 3,5; B – 2,5; C-2; D-1,5). Potrivit algoritmului fixat de Ordonanta, pentru un apartament cu trei camere situat in Centru, chiriasul trebuie acum sa plateasca aproximativ 320.000 lei pe luna. In cazul unui apartament cu aceeasi suprafata situat in Tiglina I sau II, chiria a ajuns in jur de 250.000 lei. Aceste dispozitii se aplica si in cazul caselor apartinind vechiului fond locativ. Ordonanta nr. 40 a "saltat" si chiriile pentru curtile si gradinile aferente suprafetelor locative. Tariful de baza lunar in cazul acestora este de 100 lei/mp, coeficientul aplicat fiind diferentiat ca si in cazul constructiilor, de zona in care se afla. Reducerea tarifului de baza pentru suprafetele locuibile sub limita de 2000 lei pe mp are loc in urmatoarele situatii: 15 % pentru camerele situate la subsol, demisol sau mansarda; 10 % pentru locuintele lipsite de instalatii de apa, calal, electricitate; 10 % pentru locuintele construite din materiale de constructii inferioare (paianta).
Ordonanta acorda facilitati pentru chiriasii cu venituri modeste
In conditiile in care pina in luna mai, plateau chirii de citeva sute de lei, multi dintre locatari au fost loviti de noile tarife in moalele capului. Cei mai multi dintre cititorii care ne-au solicitat informatii referitoare la Ordonanta nr.40, provin din rindul pensionarilor, somerilor sau oamenilor cu venituri mici, pentru care plata chiriei inseamna acum o piine mai putin pe masa.
Legea prevede ca in cazul in care venitul mediu net lunar pe membru de familie nu depaseste salariul mediu net pe economie, chiria perceputa de stat nu poate sari peste 25 % din venitul net lunar pe familie.
O alta prevedere a Ordonantei nr. 40 menita sa protejeze categoriile sociale defavorizate, este cea referitoare la locuintele sociale. Pentru acestea nivelul maxim al chiriei este de 10 % din venitul net lunar pe familie, calculat pe ultimele 12 luni.
Chiriile stabilite in baza Ordonantei nr. 40 se aplica in cazul locuintelor ce apartin domeniului public sau privat al statului, ori al unitatilor administrative ale acestuia precum si locuintelor de serviciu, caminelor pentru salariati ale societatilor comerciale, companiilor, societatilor nationale si regiilor autonome.
Viceprimarul Teodoru Dobritoiu crede ca nu se va ajunge la evacuari ca urmare a insutirii chiriilor
Cum o mare parte dintre locatarii statului nu isi vor putea permite de acum inainte sa mai plateasca chiriile, exista riscul evacuarii lor de catre Primarie. Viceprimarul Teodoru Dobritoiu ne-a declarat ca spera sa nu se ajunga totusi la aceste masuri extreme. "Pina acum nu am avut astfel de probleme. Oamenii au invatat ca trebuie sa-si plateasca mai intii darile de stat", ne-a declarat Dobritoiu. (Gabi BEJAN)

Comentarii